Campania “Sănătos poate fi şi gustos!” aduce o aplicaţie pentru planificarea meselor

Lansarea campaniei “Sănătos poate fi şi gustos!” a avut loc săptămâna aceasta, în cadrul unui eveniment special în care jurnaliştii au discutat cu dr. Simona Tivadar despre importanţa unei alimentaţii sănătoase şi au gătit sub îndrumarea celebrului chef Horia Vîrlan câteva dintre reţetele delicioase.

Lansarea campaniei “Sănătos poate fi şi gustos!” a avut loc săptămâna aceasta,  în cadrul unui eveniment special în care jurnaliştii au discutat cu dr. Simona Tivadar despre importanţa unei alimentaţii sănătoase şi au gătit sub îndrumarea celebrului chef Horia Vîrlan (foto) câteva dintre reţetele delicioase.

 

Aplicaţia online permite planificarea meselor pentru întrega zi, precum şi descărcarea şi imprimarea reţetelor astfel încât cei interesaţi să îşi poată evalua fiecare masă din punct de vedere al valorilor nutriţionale şi carbohidraţilor.

10 dintre aceste reţete vor fi disponibile şi pe canalul Accu-Chek de pe Youtube, sub forma unor materiale video cu maestrul bucătar Horia Vîrlan, începând cu luna aprilie, precum şi pe pagina de Facebook a Accu-Chek.

În cazul particular al celor ce suferă de diabet, monitorizarea alimentaţiei şi a nivelului glicemiei este cu atât mai importantă având în vedere că ceea ce mâncăm are un impact mult mai mare asupra nivelului de glucoză din sânge decât orice altă activitate zilnică.

246 de milioane de oameni din întreaga lume suferă în prezent de diabet şi se preconizează că numărul acestora va atinge cifra de 380 de milioane până în anul 2025.

Deşi diabetul afectează aproape 4% din populaţia lumii, mulţi oameni nu cunosc decât foarte puţine lucruri despre această afecţiune.

Conform specialiştilor, 8.4% dintre români suferă de diabet de tip I sau de tip II.
Aceste statistici plasează diabetul printre cele mai întâlnite afecţiuni din ţara noastră cu o evoluţie în creştere din cauza stilului de viaţă modern.

“În faţa rafturilor mereu mai pline şi a ambalajelor mereu mai atrăgătoare devine imperios necesar să ne auto-responsabilizăm şi să ne educăm legat de tot ce înseamnă o alimentaţie sănătoasă. Uneori e nevoie de un efort de voinţă ca să identificăm greşelile pe care le facem şi să ne schimbăm obiceiurile alimentare periculoase, înainte de a ajunge la medic cu afecţiuni avansate, care să necesite îngrijiri medicale complexe şi scumpe.
Instrumentul online pus la dispoziţie de Accu-Chek ne ajută să cunoaştem valoarea nutritivă a alimentelor, ne dă posibilitatea să preparăm reţete gustoase şi sănătoase şi să ne orientăm corect atunci când facem cumpărături sau mâncăm în oraş. Iar pentru pacienţii cu diabet, alimentaţia sănătoasă este cheia unui control eficient al diabetului, alături de exerciţiile fizice şi automonitorizarea glicemiei”,
a declarat medicul Simona Tivadar.


Cu ce începe un stil de viaţă sănătos?

Alimentaţia corectă este una dintre cele mai importante componente ale unui stil de viaţa sănătos, alături de activitatea fizică.

În cazul persoanelor care suferă de diabet, stilul de viaţă sănătos şi monitorizarea sistematică a valorilor glicemiei sunt esenţiale pentru menţinerea sub control a acestei afecţiuni şi evitarea complicaţiilor.
 
Prin intermediul platformei online Accu-Chek, disponibilă pe site-ul oficial, pacienţii cu diabet, şi nu numai, pot găti sănătos şi gustos, ştiind care sunt valorile nutriţionale ale fiecărei mese.

De asemenea, site-ul pune la dispoziţie informaţii generale referitoare la diabet, managementul diabetului, eventualele complicaţii care pot apărea şi cum să le prevenim, prin intermediul unui stil de viaţă echilibrat.

 

 

 

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod