4 semne că suferi de tulburarea de stres post-narcisist (TSPN)

Persoanele care și-au împărțit viața cu un narcisist pot suferi de tulburarea de stres post-narcisist, care este asemănătoare cu tulburarea de stres post-traumatic datorită sentimentului de nesiguranță, a fricii sau a lipsei de speranță.
Nu este deloc simplu să elimini din viața ta o persoană narcisistă. Chiar dacă ești convins că nu mai are nicio putere asupra ta te poți simți rău și în cazul în care a trecut ceva timp după ce ți-ai readus viața la normal.

 
Iată prin ce se caracterizează tulburarea de stres post-narcisist:

 
1. Anxietate

Întreaga perioadă în care ai fost alături de persoana narcisistă ai fost într-o stare constantă de tensiune datorită mediului toxic pe care îl crea. A acționat cu scopul de a te face să crezi că nu poți avea încredere în tine sau în cei din jurul tău. Pe lângă această strategie, comportamentul ei era mereu neașteptat și nu știai când se poate întâmpla ceva rău. Poate credeai că anxietatea continuă va dispărea imediat ce te distanțezi de acea persoană, dar realitatea este că va mai persista ceva timp. 
Îți va fi greu să te bazezi cu adevărat pe persoanele din jurul tău, să crezi că au intenții bune și te vei gândi de două ori chiar și atunci când ești convins că faci un lucru corect.
Ar putea apărea inclusiv atacurile de panică sau durerile la nivel fizic. În perioada în care ești afectat de tulburarea de stres post-narcisist (TSPN) va trebui să faci eforturi speciale pentru a reuși să te relaxezi, pentru a nu tresări la fiecare zgomot și a readuce starea de liniște interioară.

 
2. Retrăiești ce s-a întâmplat

Unul dintre simptomele cele mai frecvente ale tulburării de stres post-traumatic (TSPT) este retrăirea momentelor care au cauzat traume, iar acest lucru se aplică și în cazul efectului toxic produs de o persoană narcisistă. La fel ca și TSPT, TSPN te poate face să revezi în detaliu toate scenele care te-au făcut să suferi. Aceste momente vor părea foarte reale și te pot speria pentru că vei avea impresia că te-ai întors în acel loc și că nu poți scăpa de influența persoanei narcisiste.
De obicei se revăd momentele în care persoana narcisistă s-a înfuriat, iar tu erai forțat să fii în preajma ei.
Aceste imagini sau sentimente pot dura între câteva minute și câteva zile. De asemenea, poți avea și coșmaruri în care vei vedea aceleași momente terifiante.

 
3. Evitarea contactului cu alte persoane

Un narcisist va vrea ca tot ceea ce faci să-i fie destinat în mod exclusiv. Scopul lui este să fie tot timpul în centrul atenției și în mod sigur te-a forțat să te gândești numai la el, renunțând la contactul cu prietenii și familia ta. Este posibil chiar să te fi convins că toți cei apropiați nu țin de fapt la tine și că nu ești decât o povară pentru ei. 
Acest sentiment de izolare la nivel social nu este ușor de stopat. Uneori ai putea crede că prietenii și familia te disprețuiesc și nu vor să aibă de-a face cu tine chiar și după ce ai scos această persoană din viața ta. Când vei primi invitații la diferite evenimente vei face tot posibilul pentru a nu participa, dar acest lucru îți va intensifica singurățatea și te va face să simți că ți-ai pierdut speranța.

 
4. Crizele de furie

Echilibrul emoțional poate fi asemănător unei benzi elastice. Când cineva te aduce la limită, în cele din urmă vei reacționa cu multă forță.
Exact asta ți se poate întâmpla și ție. Persoana narcisistă te-a făcut să suferi foarte mult, iar acum ripostezi. Problema este că nu te cerți cu ea, ci cu toți cei care sunt în apropierea ta. Nu este nimic în neregulă dacă simți că te copleșește furia uneori pentru că ai petrecut foarte mult timp blocat într-un mecanism emoțional defensiv. Ai acumulat foarte multă furie și supărare și din păcate poți ajunge să țipi sau să te enervezi când cineva vrea să te ajute. Îți va părea rău și te vei simți vinovat, dar să știi că nu ești o persoană mai puțin valoroasă.
 
TSPN nu este o afecțiune permanentă. Poate că acum suferi foarte mult, dar odată cu trecerea timpului și durerea se va reduce. Caută sprijinul persoanelor la care ții pentru a trece de această perioadă dificilă și nu uita să ai multă răbdare cu tine.
Este un proces de vindecare pe care îl vei realiza în ritmul propriu și nu ai de ce să te critici sau să ți se pară că ai greșit cu ceva.
E o bucurie pentru mine să scriu! Îmi place să scriu zilnic despre despre diete, stil de viață sănătos, călătorii, flori, cărți, copii sau deco.
E o bucurie pentru mine să scriu! Îmi place să scriu zilnic despre despre diete, stil de viață sănătos, călătorii, flori, cărți, copii sau deco.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod