Cum scapi rapid de durerile abdominale în funcție de cauza lor


Indiferent dacă sunt cauzate de stres, constipație sau crampe există remedii eficiente pentru durerile abdominale.
Durerile de stomac pot apărea când te aștepți mai puțin și cu siguranță nu va fi momentul potrivit să îți întrerupi activitatea complet și să iei o pauză. De cele mai multe ori ele pot fi tratate cu remedii simple, la îndemâna oricui. În cazul în care durerea este puternică și persistă timp de câteva ore trebuie neapărat să mergi la medic pentru a te asigura că nu este vorba despre o afecțiune mai gravă.
Între timp, încearcă următoarele strategii pentru a calma durerile abdominale minore:

 
1. Dacă ești stresată 

„Evenimentele stresante sau situațiile în care vrei să faci o impresie bună pot afecta sistemul digestiv. În prezența stresului terminațiile nervoase ale tractului digestiv devin hipersensibile și pot apărea crampele sau greața”, explică dr. Vijaya Rao, specialist gastroenterolog la Universitatea de Medicină din Chicago. Chiar dacă nu este ușor, cel mai bun lucru pe care îl poți face este să te relaxezi. Fă o scurtă plimbare, vorbește cu prietena ta cea mai bună sau inspiră adânc de câteva ori. Te vei elibera de emoțiile cu efect negativ, iar durerile cauzate de stres vor dispărea rapid. 

 
2. Dacă ești constipată

Dacă durerea este localizată în partea de jos a abdomenului, cel mai probabil este cauzată de constipație. „Un remediu rapid este să iei suplimente de magneziu și să schimbi felul în care faci baie. Utilizată pentru peeling sau exfoliere, sarea Epsom nu doar tonifică și revitalizează pielea, ci are un efect benefic asupra constipației cronice. Adaugă sare Epsom de fiecare dată când ai dureri abdominale. Mușchii se vor relaxa, iar problema se va rezolva în scurt timp”, explică dr. Luisa Szakacs, specialist nutriționist.
„Dacă durerile apar în mijlocul zilei și nu este posibil să faci baie, poți să freci puțină sare Epsom direct pe abdomen. Este un laxativ cu efect osmotic, care absoarbe fluidele în exces din intestin și favorizează eliminarea materiilor fecale”, potrivit dr.
Rao.
De asemenea poți încerca un plasture cu efect de încălzire locală pentru ameliorarea durerilor. Acest produs favorizează circulația sângelui și reduce disconfortul.

 
3. Dacă ai crampe

Ceaiul de mentă este o soluție rapidă atunci când crampele nu îți dau pace. Adaugă frunze proaspete de mentă sau un pliculeț de ceai peste apa clocotită, lasă acoperit 5-10 minute și vei avea un remediu eficace și aromat. Plasturii termici îți vor fi de folos și în această situație. Aplică-i timp de 20 de minute pe zona cu dureri pentru a relaxa mușchii.
Dacă durerea apare din senin și nu ai plasturi la îndemână udă 2 prosoape, stoarce-le bine și pune unul dintre ele în cuptorul cu microunde timp de 2 minute. Când îl scoți din cuptor (ai grijă, va fi fierbinte!) pune-l într-o pungă de plastic, înfășoară cu celălalt prosop ud și aplică pe stomac timp de 30 de minute.

 
4. Dacă ai stare de greață

Ghimbirul este aliatul tău! Sub formă de capsule, extract, bomboane sau ceai, ghimbirul este un remediu eficient pentru durerile abdominale și greață.
Ghimbirul proaspăt are efectul cel mai rapid, deci alege-l de fiecare dată când poți. Mestecă o bucată de ghimbir timp de 5-10 minute, până senzația de greață dispare și poți respira adânc. Dacă ți se pare că ghimbirul proaspăt este mult prea usturat îl poți adăuga la smoothie-uri cu banane, mango și pere.
Capsulele de ghimbir au efect benefic dacă sunt luate de-a lungul zilei, iar ceaiul te ajută să te concentrezi mai bine și este util pentru greața de orice fel, inclusiv cea provocată de mersul cu mașina. 

 
5. Dacă ai diaree

Creșterea consumului de lichide este esențială pentru reducerea durerii cauzate de diaree. Te ajută să previi deshidratarea și să înlocuiești vitaminele și mineralele pierdute de organism. De asemenea, respirația lentă, într-un ritm constant, ajută la relaxarea tractului digestiv și reduce durerea resimțită.

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod
;