7 mituri despre afecțiunile cardiovasculare la femei


Știi cât de expusă ești la bolile cardiace? Descoperă adevărul despre cele mai comune mituri legate de afecțiunile cardiovasculare la femei și cât de vulnerabilă este inima ta.
Afecțiunile cardiovasculare sunt o amenințare serioasă pentru sănătate, având în vedere că majoritatea femeilor au cel puțin un factor de risc, cum ar fi diabetul, nivelul ridicat de colesterol, obezitatea, fumatul, lipsa exercițiilor fizice și stilul de viață sedentar sau hipertensiunea arterială. Informațiile inadecvate sau incomplete cu privire la afecțiunile cardiovasculare la femei pot avea efecte dramatice asupra sănătății, așa că este bine să îți iei măsuri din timp și să nu presupui automant că ai un risc foarte mare sau foarte mic. Întotdeauna poți realiza un plan de acțiune pentru a–ți proteja inima, chiar dacă te intimidează istoricul familial sau, din contră, ți se pare că nu ai cum să fii expusă riscurilor.

 
Iată care sunt principalele mituri legate de afecțiunile cardiovasculare la femei:

 
1. Mai multe femei mor din cauza cancerului la sân decât ca urmare a afecțiunilor cardiovasculare

Realitatea este că, de fapt, afecțiunile cardiovasculare, sunt o cauză majoră de deces, care depășește cu mult numărul de cazuri de cancer la sân. „Am analizat numărul de decese din aceste cauze și concluzia este că decesele cauzate de bolile cardiace sunt de șapte ori mai multe”, explică dr. Michele Turek, de la Centrul de Cardiologie din Ottawa.  Astfel, deși este considerat un risc mult mai grav, cancerul la sân are o rată de supraviețuire mai mare decât afecțiunile cardiovasculare.

 
2. Bolile cardiace nu afectează femeile decât după menopauză

Deși este adevărat că simptomele se agravează și afecțiunile sunt diagnosticate mai des după ce trec de vârsta de 50 de ani și sunt la menopauză, femeile de toate vârstele sunt expuse riscurilor. Scăderea nivelului de estrogen și progesteron favorizează creșterea nivelului de colesterol, un procent mai ridicat de grăsimi și țesut adipos, iar hipertensiunea arterială este întâlnită mai des. Cu toate acestea, probleme de acest gen sunt întâlnite și în cazul femeilor mai tinere. 
Din fericire, femeile au la dispoziție două momente definitorii pentru a conștientiza riscurile la care sunt expuse. Primul moment este în timpul sarcinii. „Femeile care au diabet gestațional și preeclampsia trebuie monitorizate atent în continuare. Aceste două afecțiuni cresc foarte mult riscul de boli cardiace și ar trebui ca pacientele în cauză să-și modifice stilul de viață pentru a se menține sănătoase”, potrivit dr. Turek.
Al doilea moment este reprezentat de trecerea la menopauză. Această modificare va necesita o discuție mai amănunțită cu medicul și analiza tuturor simptomelor problematice, fiind un interval ideal pentru a evalua riscul la care este expusă inima pacientelor.

 
3. Simptomele pentru bărbați și femei sunt identice

Simptomele clasice, și anume durerea de braț, de maxilar, de gât sau din capul pieptului sunt comune pentru femei și bărbați, dar femeile au și o serie de simptome care nu sunt legate de zona din apropierea inimii. Starea de oboseală sau respirația întretăiată apar mult mai des în cazul femeilor.
Aceste simptome atipice apar pentru 38% dintre femei, față de numai 22% dintre bărbați.
„Femeile, mai ales cele care au trecut de 40 de ani, au tendința de a avea aceste simptome în situații stresante sau când au emoții și mai rar când fac exerciții fizice”, potrivit dr. Turek. Specialiștii au constatat că femeile au tendința să ignore simptomele, atribuind starea precară de sănătate vârstei, programului aglomerat sau dificultăților din plan familial. 
„Femeile pot avea boli cardiace fără să realizeze acest lucru. Este foarte important să se adreseze medicului de îndată ce observă o modificare a stării generale, mai ales dacă le împiedică să-și desfășoare activitățile cotidiene din cauză că nu au energie sau rămân fără aer”, completează dr. Turek.

 
4. Nu poți face exerciții fizice dacă ai boli cardiace

În realitate femeile care suferă de afecțiuni cardiovasculare sunt încurajate să fie active și să facă exerciții pentru a preveni agravarea stării lor de sănătate. Înainte de a merge la sală trebuie să ai o discuție detaliată cu medicul tău. Dacă urmezi tratamentul potrivit medicul îți va indica ce tip de exerciții poți face pentru a te menține în formă și în curând vei observa primele efecte pozitive.

 
5. Substituția hormonală poate preveni afecțiunile cardiovasculare

Din nefericire, terapia de substituție hormonală este utilă numai pentru a ameliora simptomele specifice modificărilor hormonale precum transpirațiile nocturne, depresia, irascibilitatea sau bufeurile.
În urma studiilor realizate s-a concluzionat că substituția hormonală nu oferă o protecție suplimentară inimii după trecerea la menopauză. 
Dacă ești la menopauză și vrei să previi afecțiunile cardiovasculare ar trebui să renuți la fumat, să ai o greutate normală, să faci mișcare și să ai un meniu sănătos. Acestea sunt măsurile dovedite care te pot ajuta să ai un organism puternic. „În cazul în care ai diabet sau hipertensiune arterială, afecțiuni care cresc riscul de boli cardiace, și acestea pot fi ameliorate prin mișcare, o dietă corespunzătoare și tratamentul adecvat”, potrivit dr. Turek.

 
6. Pilulele contraceptive nu afectează riscul de boli cardiace

În majoritatea cazurilor pilulele contraceptive nu cresc riscul de afecțiuni cardiovasculare, însă pentru un segment redus de femei utilizarea lor poate crește dramatic riscul de formare a cheagurilor de sânge și de atac de cord. „Dacă ai peste 40 de ani, fumezi, ai hipertensiune sau alte probleme care afectează coagularea sângelui, pilulele contraceptive pot crește riscul de atac de cord”, potrivit dr. Turek.

 
7. Nu ai cum să eviți bolile cardiace dacă ai un istoric familial

Din fericire, această afirmație nu este decât un mit. „Dacă urmezi cu atenție toate recomandările medicului, ai o dietă sănătoasă și faci multă mișcare poți reduce riscul de atac de cord cu până la 82%, chiar dacă ai un istoric familial cu numeroase cazuri de afecțiuni cardiovasculare”, explică dr. Turek. 

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod
;