Sangele placentar: o noua sansa la viata

La noua luni de la inaugurarea primei banci de celule stem din Romania, cu sediul la Cluj, se deschide si cea de-a doua banca, in Bucuresti. In acest laborator va putea fi recoltat sange placentar, sursa bogata de celule stem.

Ce este sangele placentar? Dar celulele stem?

Sangele placentar transporta oxigenul si substantele nutritive, necesare dezvoltarii fatului. Acesta reprezinta o sursa bogata de celule stem, fiind folosit ca grefa pentru transplant inca din anul 1988. De obicei, cordonul ombilical si placenta, dupa nastere, sunt considerate "deseuri" si sunt distruse prin incinerare. Odata cu distrugerea acestora se pierde si bogata sursa de celule stem din sangele placentar.

Sangele placentar poate fi recoltat la nastere, printr-o procedura simpla si nedureroasa, care nu prezinta niciun pericol pentru mama sau bebelus si care dureaza maxim 3 minute. Dupa recoltare, acesta poate fi conservat prin criogenare pe o perioada nedeterminata, fiind disponibil pentru transplant in cateva zile.

Celulele stem reprezinta principalele componente tisulare ale organismului in formare si sunt caracterizate prin: grad redus de specializare, capacitate crescuta de autoreplicare (inmultire) precum si prin capacitatea de a se diferentia, dand astfel nastere unor celule adulte capabile a indeplini anumite functii in organism.


Avantajele recoltarii de sange placentar

Cu 20 de ani in urma, 70% dintre persoanele care aveau nevoie de un transplant, nu-l puteau obtine din cauza lipsei de compatibilitate cu donatorul si astfel mortalitatea era mai crescuta.
In 1988 a fost efectuat primul transplant care a demonstrat ca sangele placentar poate salva vieti, fiind o sursa valoroasa de celule stem.

Sangele placentar recoltat la nastere poate fi de folos atat copilului cat si rudelor apropiate ale acestuia, dr. Sergiu Habago, directorul Cord Blood Center, firma care a adus procedura in Romania, declarand ca "sansele ca doi frati sa fie compatibili sunt de 25%".

Prin criogenare, celulele pot fi pastrate pe o perioada nedeterminata, nepierzandu-si proprietatile definitorii, putand fi folosite la intervale mari de timp. Fiind o metoda noua, cea mai veche grefa de transplant are in prezent 20 de ani, iar studiile indica faptul ca acestea pot fi pastrate o perioada mai mare de timp, fara ca acestea sa "imbatraneasca". "Din punct de vedere statistic, acestea pot fi pastrate mai mult de o viata de om. Chiar daca au fost depozitate 40-50 de ani, vor ramane suficiente celule care sa poate fi folosite pentru un transplant," completeaza dr.
Habago.

Pana in prezent au fost efectuate 10.000 de transplanturi de sange placentar in intreaga lume, metoda fiind folosita in 50% dintre transplanturile hematopoetice din Japonia si 50% din transplanturile la copiii americani.


In ce afectiuni poate fi de folos?

Sangele placentar poate fi folosit in tratarea a peste 70 de boli, majoritatea boli de sange maligne si nonmaligne (leucemie, tumori cerebrale, cancer, Alzheimer, diabetul, artrita reumatoida, scleroza multipla, Parkinson, boli cardiace si hepatice, osteoartrita, distrofia musculara si bolile de ficat).

In unele afectiuni, singurul tratament este reprezentat de transplantul de celule stem hematopoietice ("formatoare de sange"). In bolile maligne, celulele tumorale sunt distruse de tratamentul agresiv chimio/radioterapeutic, dar in acelasi timp sunt distruse si celulele sanatoase din maduva osoasa. Transplantul de sange placentar, datorita continutului bogat de celule stem, ajuta la refacerea maduvei osoase cu celule sanatoase.
Transplantul poate fi util in afectiuni tumorale maligne si benigne, precum cele autoimune (scleroza multipla, boli de sistem grave).


Care este costul unei asemenea proceduri?

Recoltarea sangelui placentar costa 3.270 lei (taxa mai include pe langa recoltare si transportul, prelucrarea si examinarea lui), suma ce poate fi platita si in 3 rate, iar taxa de depozitare anuala este de 90 lei + TVA. Conform dr. Habago, recoltarea poate fi facuta gratis, daca in familie deja exista un copil care sufera de leucemie.

Femeile care nu doresc sa pastreze sangele placentar pentru propriul copil, il pot dona, fara a plati taxe si, in acest fel ar putea salva o viata, informeaza dr. Habago.

Afla mai multe despre recoltarea sangelui placentar, urmarind filmuletul de mai jos:


Get the Flash Player to see this player.

Articole utile:

Prima banca de celule stem din Bucuresti
Sangele placentar salveaza vieti
Recoltarea celulelor stem
La Cluj s-a "nascut" prima banca de celule stem
 

Comentarii (7)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • laura radu pe 21 Feb 2011, 19:36
    ofer card de reducere cu 10% pentru recoltarea sangelui placentar

    ofer card, pentru a beneficia de 10% reducere la recoltarea sangelui placentar la firma CORD BLOOD CENTER. Pot fi contactata pe adresa radu_laura_alexandra@yahoo.com

    0
    0

  • stefan daniela pe 30 Mar 2009, 21:11
    interesant articol

    am 48 ani. nu cred ca o sa mai am un copil dar subiectul acesta este foarte interesant. ma intereseaza pentru viitorul meu nepot. In sfarsit exista o speranta pentru viitorii copii bolnavi.

    0
    0

  • anca pe 27 Mar 2009, 19:31
    un lucru bun

    in sfarsit,incepem sa intram pe un fagas normal macar din anumite puncte de vedere. laudabil.as vrea sa stiu pana la ce grad de rudenie se pot folosi celulele recoltate?

    0
    0

  • serban alexandra pe 26 Mar 2009, 13:36
    salvarea vietilor

    am facut si eu prelevare de celule anul trecut in luna nov.si recomand tuturor mamicilor sa faca acest sacrificiu ,,financiar,,si sa preleveze celule la nastere.sa dea d-zeu sa nu aiba nevoie niciodata de aceste celule! doamne fereste sa se intample ceva cu viata copilului mai tarziu si sa stie ca daca facea aceasta prelevare la timpul respectiv si putea sa-i salveze viata o sa le para rau toata viata! nu va ganditi la bani! ganditi-va la sanatate! va doresc multa bafta si sanatate!

    0
    0

  • natalitsaromanitsa pe 26 Mar 2009, 12:14
    O noua sansa de salvare

    Cred ca este o metoda pentru a-ti ajuta aproapele, fara a-i implica pe altii in calitate de donator de celule stem.Într-adevar trebuia de stiut cum de folosit ceea ce se considera de netrebuit.

    0
    0

  • monica gherghe pe 26 Mar 2009, 11:16
    am renuntat

    sunt insarcinata in 32 de saptamani, ma-m documentat, am luat legatura cu Cord Blood, iar faptul ca au personalitate juridica sarba si ca in cazul unor litigii intre parti ar trebui sa ma adresez instantei sarbe m-a facut sa renunt.

    0
    0

  • Oana pe 26 Mar 2009, 08:31
    investitie pentru viata

    Este cea mai buna investitie pe care parintii o pot face pentru copilul lor si nu numai!

    0
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod