Impotenta masculina - un subiect tabu?

Daca ar fi sa categorisim impotenta, atunci am putea spune ca este deja o boala sociala si poate fi inteleasa ca o boala culturala a vremurilor noastre.
Din punct de vedere medical, distingem doua categorii de impotenta:
1. Incapacitatea barbatului de a savarsi actul sexual;
2. Incapacitatea de a procrea.

Incapacitatea de realizare a actului sexual se exteriorizeaza prin lipsa erectiei, o ejaculare rapida sau absenta orgasmului.Pentru fiecare barbat impotent lumea s-a sfarsit, fiind centrul unei tragedii amoroase. Impotenta face casatoria imposibila sau este cauza unei casatorii nefericite, dar in acelasi timp distruge si sanatatea femeii, afecteaza sufleteste atat barbatul cat si femeia.


Cauza impotentei

Cauza impotentei este de cele mai multe ori de natura psihica. Esenta impotentei psihice consta in aceea ca apar reprezentari inhibitoare care, prin influenta cerebrala, tulbura, slabesc sau inhiba actul reflex al maduvei spinarii.

Aceste inhibitii pot fi vindecate uneori doar printr-o simpla sugestie. Iar atunci cand nu se intampla asa, consumul de alcool in speranta ca va ajuta la inlaturarea temerilor, angoaselor are, de obicei, in viata sexuala un efect opus, comportamentul afectiv al barbatului devine brutal sau primitiv, lipsa de delicatete si rafinament, ca sa nu mai vorbim de lipsa de experienta, toate pot duce la ratarea actului sexual.Iar cateva ratari repetate sunt un "inceput" pentru instalarea impotentei.


Teama de a rata - cauza de natura psihica

Teama de a rata - cauza de natura psihica - este cel mai frecvent vinovata de incapacitatea de copulatie si poate fi combatuta numai prin invingerea acestor stari de frica.
Pentru fiecare barbat care se confrunta cu o astfel de problema, lumea s-a sfarsit, este centrul unei tragedii amoroase. Impotenta face imposibila casatoria sau este cauza unei casatorii sau relatii nefericite dar in acelasi timp afecteaza sufleteste atat barbatul cat si femeia.

Toti barbatii care sufera de impotenta psihica sunt dominati de inhibitii. Ca urmare a unei inhibitii intamplatoare, erectia ajunge sa fie impiedicata, iar ca urmare a autosugestiei si angoasei, impotenta devine permanenta.


Dar ce genereaza impotenta?

La barbat o usoara inhibitie face ca erectia sa nu se produca. Un mic afect de angoasa, o nemultumire interioara, un sentiment de vinovatie, un dezgust abia constientizat si mecanismul fin al erectiei si al placerii este tulburat. Aproape toate cazurile de impotenta pot fi explicate prin inhibitii sufletesti si pot fi vindecate prin psihoterapie.


Cauza impotentei este reprezentarea barbatului: Esti impotent!

In multe cazuri tratamentul medicamentos nu da rezultatele asteptate. De ce? Pentru ca adevaratele cauze ale bolii nu sunt de natura organica, ci sunt de natura psihica.
Impotenta este o suferinta sufleteasca care nu poate fi tratata decat cu mijloacele sufletesti. Psihoterapeutii sunt un fel de medici ai sufletului, care devin ghizi care ajuta pacientul sa se orienteze in interiorul bolii sale.


Impotenta este resimtita ca o puternica afectare a sentimentului personalitatii

Impotentul nu se simte barbat. In timp ce femeia nu considera frigiditatea sa ca o injosire, in ciuda acesteia, ea se simte ca o femeie, eventual este mandra de raceala ei, barbatul sufera din cauza impotentei sale. Impotenta imprima pecetea pe intreaga fiinta a barbatului. El isi pierde sentimentul valorii sale, energia, intreaga dragoste de munca. El are amara certitudine: Nu esti barbat!

Dar si incapacitatea de a iubi sufleteste este resimtita de barbat ca o lipsa, fiind explicata de multe ori prin fixatii infantile. Incapacitatea de a iubi, care se exprima prin mici incercari in iubire si niciodata nu conduce la o mare betie, nu exclude posibilitatea ca purtatorii acestei incapacitati sa se mistuie dupa iubire si sa traiasca dorindu-si mereu marea iubire.
Ulterior, ei invinuiesc obiectul pentru lipsa capacitatii lor de a iubi. Femeile sunt cele vinovate. Ei nu si-au gasit inca idealul.

In foarte rare cazuri de impotenta psihica incapacitatea sufleteasca merge mana in mana cu cea corporala. In cele mai multe cazuri, in ciuda iubirii sufletesti, se anunta incapacitatea corporala, ceea ce-l conduce pe bolnav la medic. Aici se vad dezacordurile intre diverse componente erotice, dezacorduri comune ambelor sexe. Senzualitatea si tandretea nu se pot reuni intr-un singur obiect. De aici rezulta diversele boli ale iubirii pentru a caror vindecare cei ce sunt incapabili de iubire apeleaza la psihoterapeuti.

Femeia merge la medic daca sufera de tulburari ale orgasmului, daca orgasmul apare prea tarziu, sau este complet absent. Barbatul apeleaza la ajutor daca orgasmul apare prea devreme, este tulburat sau daca erectia lipseste complet. Incapacitatea sufleteasca de a iubi, suferinta mult mai grea, il conduce rareori pe om la psihoterapeuti. El o mascheaza adesea fata de el insusi si ea se exprima apoi ca tulburare a iubirii fizice.

A durat mult pana cand medicii au putut intelege fundamentul sufletesc al acestei tulburari, aproape in toate cazurile de impotenta fiind implicate inhibitii sufletesti ce pot fi vindecate doar prin psihoterapie.
Pentru medicii practicieni si psihoterapeuti nu exista misiune mai recunoscatoare decat vindecarea impotentei. Rezultatul este vizibil si nu poate fi negat. A vindeca un om de impotenta inseamna a-l reda vietii!

Articol realizat de Clinica de Psihoterapie Aquamarine
 

Comentarii (28)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • ioanpopa pe 18 Mar 2019, 10:48
    Potenta

    Eu sunt de parere ca si stilul nostru de viata poate sa afecteze sanatatea vietii sexuale. Daca facem sport, mancam ceea ce trebuie si nu suntem atat de stresati eu zic ca vom avea o viata sexuala cat de cat buna!

    0
    0

  • Pintea pe 20 Mar 2014, 16:03
    Pornpropills pentru imbunatatirea performantelor sexuale

    Nu am o problema sexuala anume, dar folosesc un supliment ce se numeste Pornpropills pentru a-mi imbunatati viata sexuala. Produsul asta isi fac efectul destul de rapid si nu mi-a provocat vreun efect advers!

    0
    0

  • Florinsib pe 7 Oct 2013, 11:16
    Efecte Vigrax

    Salut! Intr-adevar produsul nu este chiar atat de ieftin, dar partea buna este ca functioneaza. Desigur rezultatele depind si ele in mare parte de organismul si de metabolismul fiecarei persoane in parte. Daca in timpul tratamentului vei avea o viata lipsita de stres si vei consuma alimente care sa nu te baloneze, vei avea rezultate si mai mari cu acest produs. Trebuie sa fii constient ca suplimentul singur nu va fi capabil sa iti vindece disfunctia erectila ci e nevoie si de tine pentru a scapa de impotenta. Sper sa va vindecati problemele!

    0
    0

  • gelu03 pe 27 Sep 2013, 11:15
    Efecte adverse Vigrax

    Am tot vazut in ultima perioada referinte bune asupra produsului Vigrax si m-am gandit daca sa iau sau nu produsul asta. Mi se pare putin cam scump si mi-ar parea rau daca nu functioneaza! O zi frumoasa!

    0
    0

  • Bogdy pe 4 Sep 2013, 10:59
    Impotenta poate fi tratata

    Am vazut in diverse articole ca disfunctia erectila ar putea fi vindecata cu ajutorul unor suplimente din plante. Mi se pare o idee destul de buna din cauza ca astea nu au in componenta substante chimice care ar putea sa genereze reactii adverse neplacute. Am gasit pe net un astfel de supliment ce se numeste Vigrax, dar din cate am citit pe site nu imi dau seama daca rezultatele tratamentului vor ramane definitive! Daca cineva a folosit acest supliment il rog sa dea un semn! Multumesc mult!

    0
    0

  • oaieflocoasa pe 15 Iul 2013, 11:14
    semi-impotenta?

    Buna ziua , sunt un tanar de vreo 20 de ani si ma confrunt cu deja celebra afectiune , "disfunctia erectila" (denumire generalizata) . Problema a inceput cand , la infloritoarea adolescenta , am inceput sa am o pasiune pentru masturbare , mai degraba o obsesie. Obisnuiam sa ma masturbez de peste 5 ori pe zi , pana am ajuns sa am : insuficienta de a avea o erectie , ejaculare rapida sau/si precoce (cred ca sunt distincte, oricum le am pe ambele) , muschii SLABI (cei genitali) , un apetit sexual scazut si pur si simplu sunt un rateu umblator in acest spectru . Am luat branca ursului de ceva timp , aa mai reparat putin ,dar nu suficient , ramanand cu aceeasi probleme . Ajutor !

    3
    0

  • george pe 21 Iun 2013, 10:30
    Tratament impotenta

    Eu am scapat de erectia slaba dupa ce am folosit un supliment pe baza de plante numit Vigrax. Se ia cu 30 de minute inainte de actul sexual si e super eficient. M-a convins sa-l cumpar faptul ca nu e facut din ingredienti chimici si ca nu provoaca fecte adverse!

    2
    0

  • TINA pe 1 Ian 2013, 20:01
    impotenta

    Acum o sa aveti o surpriza!Neam intilnit dupa 50 de ani! Din prima clipa am simtit ,,dragostea pierduta din tinerete".El este impotent,dar cind sintem impreuna -asa sintem de excitati ca eu am un orgasm cum nu am avut niciodata in casnicie!!Si el se excita foarte tare si are orgasm -fara erectie totala! Cum trece timpul ,tot mai bine ne simtim impreuna!!!! Traim cele mai frumoase ore din viata noastra!!! De fiecare data EL tot mai viril este -cea ce este de necrezut pentru EL! Concluzia noastra este ,,ca dragostea adevarata rezolva problema fara doctor!!!

    0
    0

  • stefan pe 24 Ian 2011, 11:36
    impotenta

    bun eu unul sunt deschis ideii de psihoterapie..singura ingrijorare este : cum gasesc un psihoterapeut ccu adevarat competent? orice sugestie ar fi de mare ajutor

    0
    0

  • eugen pe 2 Ian 2010, 03:40
    ejacularea rapida

    dar cine stie care este cauza ejacularii rapide?am o perioada buna de timp cind termin foarte repede.inainte nu era asa.ma simt neputincios in fata partenerei.

    0
    0

  • SovietMan pe 20 Mar 2009, 03:55
    Pastilele

    Se tot perinda reclame pe net cu pastile pentru potenta.Ele isi fac efectul ? Consider ca ajutorul psihologic la mine nu ar functiona, nu as putea merge in fata unui medic sa ii spun toate frustrarile mele... Astept un raspuns la intrebare.

    2
    0

  • Alexandru Cosciug pe 12 Nov 2008, 23:03
    Manager

    Stimati Domni, In ultima vreme, preocupat fiind de ingineria genetica, am citit un articol referitor la infertilitatea barbatilor produsi in vitro. Se pare ca, datorita unei erori de interpretare a functiei ADN-ului mitocondrial masculin, acesta nu mai este introdus in ovul la fertilizarea in vitro. Datorita lipsei originalului mitocondrial, care prin copiere ar fi devenit centrul cinetic al spermatozoidului, procesul spermatogenezei nu se mai produce la nivelul calitativ al proceselor similare de la oamenii conceputi natural. Acest fapt duce la infertilitate definitiva si probabil si la impotenta definitiva. As dori ca cineva din domeniu sa ma ajute cu un mesaj de specialitate. Cu stima, Alexandru Cosciug S.C. Clepsydra srl Campulung Arges 115100 - Romania Mail – clepsydra@clicknet.ro

    1
    0

  • flaviana pe 20 Sep 2007, 00:31
    cunilingus

    dar eu cred ca daca un barbat iubeste o femeie cu adevarat exista si alte metode de a o satisface: vibratoare, degete, limba etc.

    1
    0

  • Teodorscu Doina pe 26 Iul 2007, 13:12
    intrebare

    Si ce-i de facut?

    0
    0

  • lavinia pe 26 Iul 2007, 10:25
    pt igiena corporala

    interesanta abordare: femeia e de vina pentru ca nu e atragatoare si din cauza ei barbatul se confrunta cu impotenta... de ce nu scrieti o teza in care sa va sustineti ideea? sint sigura ca ati revolutia lumea medicinei...

    0
    0

  • alex pe 22 Iun 2007, 14:51
    igiena corporala

    daca nu esti destul de ingrijit sau partenerul de sex pot aparea probleme.Cea mai buna solutie este ca tu sa fi cel mai frumos si irezistibil.Avand in vedere ca barbatul se autoinvinueste de 'ipotenta' este o mare greseala! femeia este de vina,trebuie sa fie cat mai fermecatoare,pentru ca barbatul sa fie excitat.

    1
    0

  • necunoscutul pe 10 Iun 2007, 15:17
    virilitatea-i stalpul casei

    da vita e este o solutie dar si aceasta are consecinte grave in timp, s-a dovedit a avea sustante cancerigene, un mijloc de a acoperii aceste deficiente ar fi alt organ limba, gura sau cuplarea cu o persoana care sufera de aceasta problema si totul va fi OK indiferent ca nu va potriviti in alte aspecte de convietuire(totusi trebuie sa traim asa cum suntem)

    0
    0

  • papa pe 25 Mai 2007, 12:38
    incearca si vei reusi

    ipotenta se trateaza cu exercitiu mintal, rabdare , incredere formata incetul cu incetul, sa inveti sa visezi erotic, si nu in ultimul rind fara exces de alcol, tutun,stres,etc

    0
    0

  • CERRY pe 2 Mar 2007, 14:55
    INTREBARE

    Dar nu exista nici un medicament, care poate ajuta? Vitamina E?

    0
    0

  • nuti pe 8 Sep 2006, 02:23
    ipotenta

    nu exista tratament ptr. aceasta boala?sau poate stiti ceva despre,Horny Goat Weed" acesta este ,for sexual health"

    0
    0

  • marcel pe 26 Aug 2006, 13:22
    asa e!

    e o problema serioasa si io am avut nevoie de ajutor

    0
    1

  • ALDEA VALENTIN pe 25 Aug 2006, 17:00
    Ma puteti ajuta?

    Ma confrunt cu o problema destul de acuta in acest sens si cred k totul este de natura psihica. As dori o consultatie la dumneavoastra daca se poate

    0
    0

  • Niculae Popescu pe 25 Aug 2006, 16:57
    Informatii interesante

    cred k e vorba de lucruri cu care ne confruntam toti la un moment dat si e bine sa fim deschisi fata de noi insine pentru a remedia unele probleme

    0
    0

  • ANDREEA_S_BRASOV pe 12 Aug 2006, 20:42

    MA CONFRUNT CU O ASTFEL DE PROBLEMA SI NU STIU CUM SA MAI REACTIONEZ AM INCERCAT TOATE METODELE CARE LE POATE INCERCA O FEMEIE DAR NU AU DAT NICI UN REZULTAT .VAS RUGA DACA ATI PUTEA DEZVOLTA MULT MAI MULT ACEST SUBIECT PE SITE PENTRU A URMA ANUMITE SFATURI

    0
    0

  • iulian pe 19 Iul 2006, 18:50
    impotenta

    Ar trebui inventat ceva care sa inhibe total aparitia impotentei...e o amenintare pentru multi...

    0
    0

  • cosmina pe 19 Iul 2006, 13:33
    impotenta- un subiect tabu

    Dragutz articol, o sa il recoman unor prieteni...sa vada si ei ca nu e ceva ireversibil....

    0
    0

  • eu pe 7 Iul 2006, 13:31
    diverse

    si daca nu ti poti trimite sotul la doctor?care mai e solutia?

    0
    0

  • iulian pe 7 Iul 2006, 09:51
    articole

    Buna idee cu abordarea problemei asteia...multi barbati se confrunta cu problema asta si nu stiu ce sa faca...cui sa se adreseze...

    0
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod