Luni, 19 ianuarie, cea mai deprimantă zi din 2015

Cea de-a treia zi de luni a anului, care, în 2015, cade pe 19 ianuarie, este considerată a fi cea mai deprimantă zi, la această concluzie ajungând un psiholog britanic care a creat o formulă matematică pentru a identifica cele mai dificile momente ale anului, potrivit presei internaţionale, citată de agenția Mediafax.

Teoria despre "Blue Monday" (Lunea tristă, n.r.) a apărut în 2005, când psihologul britanic Cliff Arnall a creat o formulă matematică elaborată pentru a calcula cele mai îngrozitoare zile ale anului.

Psihologul a luat în considerare condiţile meteo din această perioadă, facturile la utilităţi, datoriile, nivelul motivaţional, sărbătorile de iarnă, precum şi faptul că mulţi oameni urăsc zilele de luni.

Astfel, Cliff Arnall a stabilit că cea de-a treia zi de luni a anului este cea mai deprimantă zi, având în vedere că, în această perioadă, oamenii manifestă o stare de tristeţe, inactivitate şi consumă carbohidraţi în exces.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod