Schimbarea de după 40 de ani: gata cu răbdarea pentru narcisism și manipulare

Poate nu îți plac conflictele sau crezi că poți găsi partea bună în orice situație sau în caracterul fiecărei persoane, dar există și o limită. În opinia psihologilor, atingerea pragului de 40 de ani îți va afecta și atitudinea față de narcisism și manipulare și vei impune reguli clare pentru a te proteja.
Îți place să-i vezi fericiți pe cei din jurul tău și crezi că merită uneori să renunți la argumentele tale pentru a avea o atmosferă liniștită, plină de zâmbete? Într-o anumită măsură ai dreptate, dar nu și dacă menținerea calmului implică renunțarea completă la punctul tău de vedere sau încălcarea principiilor în care crezi. Aceste lucruri poate garantează armonia temporară, dar pe termen lung te vor face să te simți rău. Potrivit specialiștilor, vârsta de 40 de ani este un moment important în procesul de maturizare emoțională. Nu înseamnă că vei fi dezorientată sau vei intra într-o criză emoțională, ci pur și simplu îți va fi mai clar ce lucruri merită atenția ta.
Schimbarea prin care vei trece este adesea asemănată cu stadiul în care omida se transformă în fluture. Este o modificare a caracterului frumoasă și benefică, care nu arată că ești altcineva, ci îți permite să te exprimi pe deplin așa cum simți.

 
Vei începe să-ți dai seama ce ascunzi și ce lucruri te împiedică să-ți atingi potențialul

Odată cu vârsta de 40 de ani sosește și momentul în care începi să accepți lumea așa cum este și să înțelegi că nu este nicio problemă dacă nu ești mereu în centrul atenției. Poate că te gândeai minute în șir ce să postezi pe rețelele de socializare sau ce poze vor deranja alte persoane, dar de acum încolo ți se pare justificat să fii tu însăți.
În sfârșit vei înțelege că nu trebuie să fii mereu sub presiune pentru a face o impresie bună. Și este un sentiment cu totul special.
Nu vei mai avea timp să te compari constant cu ceilalți pentru că în 40 de ani ai avut parte de suficiente experiențe pentru a-ți da seama că ești o persoană unică și că nu ai niciun motiv să imiți viața altcuiva. Invidia sau gelozia apar mult mai rar și îți găsești noi obiective care îți canalizează energia.
Știi că nu ești cea mai frumoasă, cea mai slabă sau cea mai tânără, dar nu te mai deranjează acest lucru pentru că ai realizat că nimeni nu poate fi exact ca tine. Locul tău este distinct și personalitate este cea care te propulsează sau îți creează avantaje. La 40 de ani te simți mult mai confortabil făcând lucrurile care te reprezintă și știi că vei fi bine indiferent ce se va întâmpla.

 
Știi că 99% din lucrurile care te îngrijorează nu se vor concretiza

Când simți că anxietatea te copleșește poți apela la simțul obiectivității pe care ți-l dă experiența celor 40 de ani, interval în care ai realizat că lucrurile care fac obiectul grijilor tale se concretizează foarte rar. Acest lucru te va ajuta să zâmbești mai des și să devii mai rar victima jocurilor de manipulare și narcisism.  
Ai înțeles că nu ai cum să controlezi fiecare aspect al vieții tale, dar nici nu vei permite altei persoane să-ți dicteze cum să te porți sau să te facă să te simți prost.
Este adevărat că încă vei avea momente în care te simți dezorientată și nu știi sigur care este cea mai bună decizie, dar oricum vei alege acțiunea în locul inactivității pentru că știi deja că viața va continua oricum, așa că este mai bine să te integrezi în fluxul întâmplărilor decât să te lași izolată.

 
Nu te mulțumești cu prea puțin

Nu ți se va mai părea justificat să accepți mai puțin decât îți dorești. Mediocritatea, laudele false, complimentele nesincere sau comportamentul duplicitar îți vor ridica semne de întrebare imediat și vei lua măsuri pentru a elimina persoanele toxice din viața ta. Nu vei prelungi regretele atunci când o relație se încheie și nici nu te vei lamenta din cauză că ai crezut în acea persoană pentru că știi că, deși nu merita afecțiunea ta, te-a făcut să te simți specială și acele amintiri merită să fie păstrate într-un colț al minții tale.
Nici mentorii tăi nu vor mai fi același tip de persoane.
Nu vei mai fi atât de interesată ce fac celebritățile, ci te vei orienta spre persoane autentice, care nu se tem să-și dezvăluie defectele.

 
Nu te vei rușina pentru că vrei să fii frumoasă

Nu contează ce vârstă ai. Dacă vrei să te machiezi și să-ți vopsești părul vei face exact ceea ce îți dorești. Nu te mai simți datoare să arăți cum ți-ar dicta vârsta, ci dai frâu liber sufletului. Din moment ce și bunicile folosesc încă ruj, se machiază și își vopsesc părul nu ai niciun motiv să renunți acum.
E o bucurie pentru mine să scriu! Îmi place să scriu zilnic despre despre diete, stil de viață sănătos, călătorii, flori, cărți, copii sau deco.
E o bucurie pentru mine să scriu! Îmi place să scriu zilnic despre despre diete, stil de viață sănătos, călătorii, flori, cărți, copii sau deco.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod