Poate și acum suntem fericiți și nu știm...

Da. Exact așa cum scria El Pais acum câteva zile: ”Eram fericiți și nu știam”. Și astăzi poate scrie: ”Poate sunem fericiți și nu știm”.
Carantină. Armata pe străzi. Ora de intrat în casă. Restricții la care nu am fi visat. Sacrificii de tot felul. Morți cu nemiluita în jur. Coșmar. Asta ne este viața acum.

Că este mult mai grav decât ne așteptam... asta devine din ce în ce mai clar pe măsură ce trec minutele. Nu orele, nu zilele, ci minutele. Pentru că, de acum fix o lună, din ziua de 26 februarie 2020, viața noastră avea să se schimbe radical. Și nu doar pentru o zi, o lună, un an, ci pentru totdeauna, într-un fel sau altul.
Cu fix o lună în urmă a fost confirmat primul caz de coronavirus în România. Și viața noastră așa cum o știam, cu bune și cu rele deopotrivă, se terminase. Deși nu conștientizam asta pe atunci și, cumva, încă nu o conștientizăm.

Ne revoltăm, ne smulgem părul din cap cu furie că suntem obligați să stăm în case. Că nu avem voie să ne vedem cu oamenii dragi. Că nu putem să lăsăm soarele călduț de primăvară să ne mângâie chipul la cafeneaua preferată sau la barul din cartier la care obișnuiam să ne petrecem puținul ăla timp liber de după muncă...
Dăm cu pumnul în masă că, fără să fi greșit cu nimic – aparent! -, ducem o viață cu niște limite la care nici în cele mai rele vise ale noastre nu ne-am fi așteptat... Trăim cu teama constantă în suflet că vom rămâne fără loc de muncă – noi cei care încă mai avem unde să “pontăm” zilnic.
Muncim, dar câteodată pare că muncim în gol. Că tot nu vom putea scoate capul la suprafață când o fi să se termine situația aceasta…

Deschidem ochii, în fiecare dimineață, într-o lume în care nu numai că timpul s-a oprit cumva în loc. Dar s-a oprit în niște vremuri de coșmar, în niște vremuri pe care nu i-ai dori să le trăiască nici cel mai mare dușman. Oamenii răman, de pe o zi pe alta, fără loc de muncă.
Alții pot afla, în orice secundă, că de mâine nu mai este nevoie de serviciile lor. Pa, la revedere, mulțumim că ați colaborat cu noi!

Ni se spune că nu avem voie să ieșim decât 2 pași în afara casei, până după de ale gurii și de ale sănătății. Și te întrebi atunci… cu ce este viața ta actuală, tu, cetățean model, diferită de a unui pușcăriaș? Diferită de a unui infractor arestat la domiciliu? Citește continuarea pe divahair.ro
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod