Cele mai frumoase tatuaje cu fluturi. 20 de idei din care să te inspiri

Nu este o coincidență faptul că numeroase femei își doresc sau au deja un tatuaj sub formă de fluture.
Această insectă grațioasă inspiră eleganță, feminitate, dar și evoluție. Simbolizează transformarea, fiind alegerea perfectă pentru femeile care își doresc să-și reprezinte aceste concept pe piele. 

Dar o problemă care apare în cazul unui lucru pe care îl dorește toate lumea este faptul că este întâlnit la tot pasul în aceleași variante și ajunge apoi să pară banal. Este valabil și în ceea ce privește tatuajele cu fluturi. Probabil ai văzut atât de multe și toate seamnănă atât de bine între ele încât dorința ta de a avea un tatuaj cu fluturi a scăzut destul de mult.

Nu trebuie neapărat să fie așa.
Există numeroase moduri originale și interesante de a-ți tatua un fluture pe piele. De exemplu, poți opta pentru stilul minimalist, care presupune realizarea pe piele a unor desene cât mai simple, de mici dimensiuni. De asemenea, mai este trendul tatuajelor realizate dintr-o singură linie neîntreruptă, cel al tatuajelor geometrice stilizate sau tatuajele în culori pastelate.

Descoperă 20 de idei de tatuaje în formă de fluturi din care să te inspiri.
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod