Ce costume de baie se poartă în vara 2021

La fel ca restul tendințelor pentru acest an, și trendurile în materie de costume de baie sunt puternic influențate de moda din trecut, în special de anii '70, '90 și începutul anilor 2000.
Culorile neon, imprimeurile abstracte și costumele de baie dintr-o singură piesă se numără printre principalele trenduri ale acestei veri.

Iată ce costume de baie se poartă în vara 2021:

Costumele de baie în nuanțe neon

Culorile puternice au parte de o revenire majoră sezonul acesta. Pentru că am purtat în special nuanțe neutre precum negru, gri și maro în toată perioada petrecută în izolare, nu este o coincidență faptul că ne dorim ținute de vară cât mai colorate. Vom aduce un plus de culoare pe plajă cu costume de baie în tonuri intense de galben, albastru electric, roz aprins și verde.
Aceste nuanțe se potrivesc perfect cu costumele de baie în stilul anilor '90, care amintesc de faimoasele costume purtate în serialul Baywatch.

Citește și: Ce ochelari de soare se poartă în 2021? Cele mai importante tendințe


Costume de baie în tonuri marine

Și nuanțele inspirate de culorile mării sunt un alt trend important al acestui sezon. Este vorba despre nuanțe delicate de albastru, fie că sunt costume de baie într-o singură culoare sau cu imprimeuri.

Costume de baie cu imprimeu geometric

Modelele repetitive, fie că sunt carouri, cuburi, linii ondulate sau imprimeu șah, sunt de asemenea în tendințe.
Reușesc să adauge un plus de originalitate costumului de baie, fără să atragă toate privirile, așa cum se întâmplă în cazul printurilor puternice.

Costume de baie boho

În cazul acestui stil, detaliile sunt cele care fac diferența. De la franjuri, împletituri, zone încrețite și până la top de tip halter, toate amintesc de stilul boho și se potrivesc perfect cu pălării împletite sau rochii croșetate, care se află la rândul lor în tendințe.

Costume de baie tie dye

Imprimeul de tip tie dye a revenit în tendințe încă de anul trecut.
Iar în acest sezon îl vom vedea tot mai des sub forma costumelor de baie. Este inspirat de moda anilor '90 și și-a făcut deja locul în cele mai multe colecții de costume de baie propuse de marile case de modă.

Costume de baie cu imprimeuri florale pastel

Printurile florale sunt clasice și se pare că sunt în trend și în materie de costume de baie. Se poartă în special costume cu imprimeuri florale delicate, în nuanțe pastel.

Costume de baie în stilul anilor '70

Și în acest caz imprimeurile sunt cele care oferă acel vibe retro care este atât de apreciat anul acesta.
Se poartă costumele cu imprimeuri colorate retro, precum modelele pe care le regăsim adesea pe eșarfe sau cele inspirate de viața marină, de la stele și căluți de mare, până la scoici, pești și alge stilizate.

Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod