
Probabil stii ca cele mai in voga culori ale momentului sunt roz, bleu, galben, verde... Aceasta tendinta nu a "iertat" nici "teritoriul" incaltamintei. Iti poti bucura picioarele si ochiul cu sandalute siclam, roz perlat, verde ca iarba si galben acid. Insa pentru seara, nu trebuie sa renunti la "condurii" argintii sau aurii, care arata ca niste veritabile bijuterii.

Sandalele pot fi formate din bretelute subtiri - nu groase ca anul trecut - si se pot prelungi ca un sarpe pe glezna. Elementul nou si deosebit pe care il aduce acest an sunt ornamentele care impodobesc incaltamintea. Sandalele pot fi accesorizate cu pietre semipretioase, strasuri, banuti si chiar stelute de mare.

Tocul recomandat pentru acesta vara atinge extremele feminitatii. Trebuie sa fie foarte inalt si metalic sau poate avea forme speciale si sa para un accesoriu al sandalei. Daca esti mai excentrica si nostalgica poti fi seducatoare in stilul anilor '60. Platoul, platforma ce permite o supradimensionare a tocului s-a intors in forta in preferintele designerilor de specialitate.
Posteaza comentariu