Cum să accesorizezi o rochie argintie


Rochiile în nuanțe metalice sunt în tendințe anul acesta, fiind opțiunea perfectă pentru un eveniment special. Află cum să accesorizezi corect o rochie argintie

Cât mai puține accesorii

Rochia argintie trebuie accesorizată discret, fiind ea însăși o piesă deosebită, care atrage atenție prin strălucirea culorii sau a detaliilor pe care le include. Această regulă este cu atât mai importantă dacă este o rochie cu paiete sau aplicații. Este de preferat ca rochia să rămână elementul principal al ținutei tale, iar accesoriile pe care le alegi să fie unele mici și discrete.

Sandale cu barete subțiri

Sandalele sunt de nelipsit atunci când porți o rochie argintie. Modele cu toc subțire și barete înguste sunt alegeri ideale pentru o rochie argintie pentru că sunt foarte feminine și discrete. Nu distrag atenția de la rochia ta argintie, reușind să completeze perfect look-ul. Este de preferat să optezi pentru culori deschise, nuanțe nude, gri deschis sau argintiu. 

Pantofi nude

Dacă nu ești adepta sandalelor din diverse motive, atunci poți purta o rochie argintie cu pantofi cu toc înalt. Modelele cu vârful ascuțit, care creează iluzia unor picioare alungite și se potrivesc pentru o rochie de seară sunt cea mai bună opțiune. În privința culorii, nuanțele nude și argintiul se asortează cel mai bine cu rochia ta argintie.
Evită pantofii negri, care vor crea un contrast puternic cu nuanța strălucitoare a rochiei tale.

Clutch

Când vine vorba de accesorizarea unei rochii argintii, piesele mici și discrete sunt algerea ideală. Iar acest lucru este valabil și în privința poșetei. O ținută de seară cu o rochie argintie se va potrivi de minune cu un clutch într-o nuanță asemănătoare rochiei. Poți opta pentru argintiu, dar și alb pal sau nuanțe nude. De asemenea, un clutch decorat cu cristale va oferi ținutei tale un aspect prețios și nici nu vei mai avea nevoie de alte accesorii.

Bijuterii din aur alb, platină sau argint

O rochie argintie va fi perfect completată de bijuterii argintii. Dar pentru a nu crea impresia unui aspect încărcat, alege între colier, cercei, brățară sau inele statement. Secretul unui look rafinat este să porți bijuteria care pune cel mai bine în valoare rochia. Cristalele și diamantele sunt de asemenea ideale pentru a obține o ținută de invidiat atunci când porți rochia argintie.

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod