Ne va omorî foamea mai repede decât virusul!

Sunt mama a trei copii cu autism și șcriu pentru că simt că îi pot ajuta și pe alţii, părinţi ca şi mine de copii tipici sau atipici. Povestesc din viața noastră pentru că cred că ar trebui să știe cât mai mulți oameni ce înseamnă autismul, acest "cuvânt mare".
Sunt mama a trei copii cu autism și șcriu pentru că simt că îi pot ajuta și pe alţii, părinţi ca şi mine de copii tipici sau atipici. Povestesc din viața noastră pentru că cred că ar trebui să știe cât mai mulți oameni ce înseamnă autismul, acest "cuvânt mare".
Nu mă panichez repede! Nu după ce am primit vestea că am trei copii cu autism, într-o ţară în care dizabilitatea e văzută mai degrabă ca o pedeapsă de la Dumnezeu şi nu ca o loterie genetică.

Nu mi-e frică! Nu după ce mi-am îngrijit 7 ani mama bolnavă de Alzheimer şi după ce am stat cu umilinţă la cozi în faţa cabinetelor medicale pentru medicamentele ei. 

 

Am înţeles ce era de înţeles!

 

Am înțeles că trebuie să stăm în casă o lună să îi protejăm pe cei vulnerabili. Şi am stat. Şi a mai urmat o lună. Aproape două am stat, am ieşit de maximum 6 ori din casă de atunci.

Deşi, la drept vorbind, şi mama mea era vulnerabilă pe când trăia, iar fostul meu angajator nu înţelegea de ce vreau câteva zile de medical ca să nu duc o lună cu mine viroza peste tot. La mama mea nu s-a gândit nimeni niciodată, că ar avea nevoie să fie protejată de orice virus pentru că era caşectică, cu stare de post-accident vascular cerebral și cu o boală pulmonară cronică la activ.

Dacă nu ştiaţi vă spun eu franc, pe un bolnav cum era mama, sau pe un vârstnic bolnav cu câteva boli cronice îl ucide şi un modest virus gripal.

Acesta e adevărul fără Breaking NEWS.

Copiii mei sunt o categorie vulnerabilă şi nu au parte de terapie gratuită, este doar fluturată promisiunea în faţa părinţilor ca mine, mai ales în ani electorali. Iar acum acelaşi stat care ne chinuie o viaţă copiii vine şi ne cere înţelegere.

Şi i-am dat-o, dar nu lui.

 

Am stat casă pentru că solidaritatea este o datorie morală, pentru că este important să îi protejăm pe cei vulnerabili.

 

Nu e că nu mai vreau să protejez, dar e vorba de altceva.

Mi-am pierdut încrederea. Nu mai cred în statisticile lor bifate cu forţa într-o ţară în care nu se mai moare decât de Covid. Nu mai cred în nimic, ne mint dimineaţa, la prânz şi seara.

Ba mai mult, dacă urmăriţi ştirile, puteti lua cam orice personaj din conducere la analizat. O să vedeți că ce au spus la amiază va fi contrazis seara la oră de maximă audienţă tot de ei.

Sau dacă sunt mai multi, dimineţa unul zice că e albă, la amiază unul zice că e neagră, iar seara al treilea face media şi zice că situaţia este gri.

Deturnarea atenţiei de la prizonieratul acesta devenit insuportabil se face prin instigarea la ură etnică, iar faptul că mereu se uzează de naţionalism sau şovinism în an electoral îmi face greaţă pur şi simplu. Credeam că în ţara asta pe cartea de identitate a fiecăruiă scrie în dreptul cetăţeniei ”română”.

 

Să zicem că am luat-o eu razna de la atâta sta în casă. Să zicem.

 

Aţi citit cazurile despre oameni care au murit cu zile că nu au fost operaţi la timp? Aţi citit postări ale mamelor disperate ajunse cu copilul în spital, copil ce nu poate fi operat până nu vine testul la Covid? Cum să stea un copil cu fractură neoperat 48-72 de ore?

Dar de bătaia de joc la care sunt supuse gravidele, mai ales în judeţele ”roşii”, ce părere aveţi? Vi se pare firesc?

 

Sau e ok atâta timp cât nu e copilul, părintele sau soţul dumneavoastră?


O ţară nu se poate guverna cu ”Închidem tot!”.

Că aţi ”închis” destule firme şi locuri de muncă, ne-aţi sacrificat destul! Ne-aţi închis copiii în casă şi le negaţi copiilor mei mici dreptul la educaţie şi recuperare. Terapia copiilor autişti NU se poate face online!

Citește și: Sunt mama a trei copii autiști și am obosit să fiu acuzată că am fost inconștientă să-i aduc pe lume 

Copilul autist are nevoie să interacţioneze corect cu persoane în carne şi oase, nu cu imagini. Că aşa, la fel de bine l-aş putea ”uita”  în faţa televizorului, pe care oricum toti proştii îl încriminează de apariţia autismului.

 

E nevoie de bărbăţie ca să conduci o ţară!

 

E nevoie de curaj ca să conduci, e nevoie de curaj ca să spui oamenilor ”Vom trăi cu virusul acesta! Vă eliberăm, aveţi grijă şi fiţi responsabili!”.

În condiţiile în care ţările cele mai afectate îşi lasă cetăţenii să se plimbe, pe noi ne ameninţă că ne mai țin în case și că reîntoarcerea la normal e foarte departe.

Ne va omorî foamea mai repede decât COVID-ul, iar ei se vor lăuda mult şi bine că au evitat un dezastru sanitar.

M-am săturat.

Vreau afară!

 

Ne puteți urmări și pe pagina de Facebook ”Ieșirea din autism”

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod