Câte comentarii răutăcioase am primit pentru că am născut trei copii autiști

Sunt mama a trei copii cu autism și șcriu pentru că simt că îi pot ajuta și pe alţii, părinţi ca şi mine de copii tipici sau atipici. Povestesc din viața noastră pentru că cred că ar trebui să știe cât mai mulți oameni ce înseamnă autismul, acest "cuvânt mare".
Sunt mama a trei copii cu autism și șcriu pentru că simt că îi pot ajuta și pe alţii, părinţi ca şi mine de copii tipici sau atipici. Povestesc din viața noastră pentru că cred că ar trebui să știe cât mai mulți oameni ce înseamnă autismul, acest "cuvânt mare".
14 Octombrie 2020
Despre autismul primului meu copil, David-Andrei, a aflat mai întâi familia şi cei câtiva prieteni pe care îi aveam. Apoi a aflat cercul de cunoştinţe, foşti colegi sau colegi.
M-am hotărât să vorbesc public când am început blogul ”Ieșirea din autism” în 2011. Când am văzut că se poate să recuperezi un copil autist şi fără a avea 1000 de euro disponibili doar pentru terapie, am înţeles că există şi altă cale pe care părinţi disperaţi ca mine, merită să o ştie.
 
 
Povesteam pe blog despre progresele lui David, despre victorii sau dezamăgiri, despre lupte câştigate sau bătălii pierdute. Să scriu pe blog avea rol de catharsis pentru mine, după zile lungi şi obositoare.
 

M-au lovit şi acolo nişte comentarii pline de răutate la adresa mea şi a familiei mele. Le-am blocat, nu erau multe, nici nu eram prea cunoscută, cel mult în mediul părinţilor de copii cu autism. 

Forumurile, ca sprijin pentru părinţi ca mine


Începusem să intru pe forumuri cu părinţi ca mine, credeam că voi găsi sprijin şi încurajări.
Intrasem pe unul care avea mulţi membri. Nu am găsit ce căutam, părinţii disperaţi ca mine erau făcuţi cu ou şi cu oţet de către administratori. Când i-am luat apărarea unui părinte pe care l-au umilit, m-au aruncat afară în secunda doi. 

Notorietatea ”Vieţii cu autism”


Nu am renunţat în a spera că experienţa mea poate ajuta. Am continuat să scriu pe blog, iar după naşterea lui George am devenit colaborator la un site pentru părinţi unde am scris multe articole despre autism. Dar când lucrurile au devenit clare, iar cel de-al doilea copil al meu devenea tot mai autist pe zi ce trecea, am început să scriu un serial desprins din viaţa noastră cu autism. De-abia se născuse fetiţa noastră mică, dar de-a lungul serialului am surprins şi momentul în care s-a dovedit că şi ea e în spectru.

De-abia atunci am ajuns să gust din ura unora sau a altora.

Iată un top al celor mai hidoase urări sau jigniri care mi-au fost adresate:


Că sunt un monstru care a născut alţi monştri.
Că sunt o mamă iresponsabilă ce a adus pe lume copii predestinaţi la o viaţă de suferinţă din cauza acestei ”boli” (doar că autismul nu e boală, iar dizabilitatea nu e musai şi suferinţă).
Că sunt o proastă şi că merit ce mi s-a întâmplat, de ce nu m-am oprit după primul, de ce n-am făcut avort ce nu sunt teste să detecteze autismul ? ( de fapt, chiar nu există astfel de teste).
Că suntem niște ratați genetic şi că cineva ca mine trebuia sterilizat.
Că ai mei copii nu sunt oameni.
Că merităm să murim în chinuri şi eu şi copiii mei.

Atunci m-am oprit, nu am mai putut gestiona depresia în care online-ul mă aruncase.
Nu am mai vrut să scriu şi nici să aud de nimeni şi de nimic. Poţi să fii oricât de puternic că veninul acesta te ajunge din urmă. Te simţi vulnerabil şi fără apărare. Te întrebi fără să vrei: ”Dacă pe mine, ca părinte, mă tratează aşa, ce lor vor face copiilor mei?”

Dar am reluat ”Ieşirea din autism” aici, la Eva


Nu s-a golit lumea de oameni răi, dar cumva parcă injuriile nu mai ajung la mine sau care ajung primesc şi un răspuns piperat de la mine. Pentru că unii oameni nu se vor schimba niciodată, ei se cred perfecţi şi nu îşi imaginează că vreodată în familia lor ar putea ajunge un copil autist sau vreun adult. Cum ar fi ca vreunuia din detractorii mei să le vină copilul acasă peste vreo 15 ani cu logodnica autistă de mână? 

Nu vă pierdeţi speranţa în oameni!


Pentru fiecare om rău care mi-a trimis un comentariu înveninat, alţi 10 mi-au ajutat copiii.
Iar dacă eu reuşesc prin ceea ce scriu să ajut măcar un părinte de copil autist, atunci consider că nu am trăit degeaba. Vreau să cred că pot ajuta zilnic pe cineva prin ceea ce scriu sau prin ceea ce spun.
Nu cred că viaţa se rezumă doar la propriul succes sau împlinire. Cred că fiecare are ceva de dăruit celor din jur. Eu vă dăruiesc această experienţă. 



 

Comentarii (2)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • Monica pe 17 Oct 2020, 09:42
    Contact

    Buna ziua!!! Va citesc de Ceva timp articolele si as vrea sa intru in contact cu dumneavoastra... ati putea sa imi dati un numa e de telefon sa ne vedem, in line... mi ar face o mare piacere sa va cunosc... sa macar o adresa de mail sa va pot scrie in privat... mailul meu Este zebreniucmonica@gmail.com...

    0
    0

  • Andrei Camelia pe 16 Oct 2020, 11:21
    Sustinere

    Te apreciez si te felicit! Sa va fie bine!

    0
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod