Nu realizezi ce a făcut mama ta pentru tine până nu devii și tu mamă


Când devii mamă începi să înțelegi și să vezi lucrurile altfel. De fapt, când devii părinte, căci sunt sigură că și bărbații trec prin asta.

Pe de-o parte, înțelegi greutățile prin care au trecut părinții tăi pentru a te crește, pe de altă parte, apar reproșurile. 

Înțelegi, în sfârșit, că mamei tale nu i-a fost nici pe departe ușor să-ți dea viață și poate că nu i-ai mulțumit niciodată cu adevărat pentru asta. Înțelegi că nu o dată și-a luat de la gură ca tu să ai ce mânca, în fond, și tu ai face același lucru pentru copilul tău acum. Înțelegi de ce a pus mai mult preț pe nevoile fizice decât pe cele emoționale. Sau încerci. Pentru că noi nu am prins comunismul. Noi nu am stat la cozi și nici nu am suferit de foame cu adevărat. Și atunci, da, e posibil să nu înțelegem niciodată cu adevărat.

În schimb, poate că am avut mai mult timp sau condițiile au fost prielnice pentru a conștientiza mai mult abandonul emoțional sau abuzul.

Noi am avut mai mult timp să ne întrebăm de ce ne trăgeau de păr sau ne mai ardeau câte o palmă când nu făceam întocmai cum își doreau. Noi, generația asta tampon, am învățat cum să nu fim. Cum probabil și părinții noștri au învățat de la bunici cum să NU fie față de noi.

Eu NU îmi voi bate copilul niciodată. Eu NU îmi voi pedepsi copilul niciodată. Eu NU îmi voi face copilul să sufere niciodată. Eu NU îmi voi compara copilul niciodată.

Eu îi voi da copilului meu tot ce NU am avut eu. Eu voi avea mai multă încredere în copilul meu decât au avut părinții mei în mine. Eu NU voi sta într-o relație doar de dragul copilul. Și cât de lungă poate fi lista asta...

Părinții noștri n-au fost perfecți. Nici bunicii probabil n-au știut să fie mai buni cu ei. Poate că nici noi nu vom reuși să fim perfecți. Poate că nici nu există astfel de părinți. Poate că există părinți și atât. 

Și apoi, spune-mi tu, indiferent câtă bătaie ai luat sau indiferent de cât de abandonat te-ai simțit, așa-i că ți-ar rămâne sufletul gol dacă ei n-ar mai fi? Buni, răi, cum o fi. 

Pe de altă parte, am spus și-o voi spune până la ultima suflare: Cu omul cel mai drag ție nu trebuie să ascunzi gunoiul sub preș.

Da, știu. E dureros. Să-ți reproșeze ființa pe care o iubești cel mai mult un lucru sau un altul poate fi la fel ca și cum te-ai duce în iad și apoi te-ai întoarce. Dar dacă asta este necesar ca să fie Rai între voi, dă-i înainte.

I-ai spune bărbatului tău dacă te deranjează ceva la el? De ce ar trebui să fie diferit în relația părinte-copil? De ce nu ne-am dori să muncim pentru relația noastră?


Citește continuarea pe doamnakovacs.ro

 

 

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod