Horoscopul banilor în săptămâna 1-7 aprilie

Descoperă ce îţi pregătesc astrele pentru această săptămână pe plan financiar şi vezi ce poţi face ca să ai mai mulţi bani!

Berbec(21 martie - 20 aprilie)

Este foarte important să te impui mai mult la locul de muncă şi să nu le permiţi celor din jur să profite de tine.

Pentru a da randament e necesar să te axezi doar pe ceea ce ai tu de făcut şi nicidecum să le faci treaba celorlalţi. Cu banii nu întâmpini probleme şi nu vor exista schimbări în perioada imediat următoare.

Taur(21 aprilie - 21 mai)

Nu întâmpini probleme cu banii în această perioadă, însă atmosfera de la locul de muncă devine din ce în ce mai apăsătoare.

Relaţiile cu colegii se degradează pe zi ce trece şi nu mai poţi avea rezultate bune în aceste condiţii. Încearcă să schimbi echipa sau să faci primul pas spre o comunicare eficientă.

Gemeni(22 mai - 21 iunie)

Ai nevoie de bani, însă nu eşti dispus să ieşi din zona ta de confort pentru a-i obţine.

Eşti obişnuit cu rutina şi viaţa ta funcţionează după reguli stricte. Din această cauză nu vei reuşi să evoluezi. Frica de schimbare te plafonează, însă, din fericire, cineva îţi va deschide ochii şi te va forţa să încerci lucruri noi pe plan profesional ori în afaceri.

Rac(22 iunie - 21 iulie)

Este o săptămână în care trebuie să dai dovadă de curaj dacă vrei să obţii mai mulţi bani.

Asumă-ţi riscul de a spune ce gândeşti şi, astfel, vei fi mai apreciat decât dacă accepţi orice ţi se dă. Renegociază-ţi salariul sau caută-ţi un loc de muncă mai bine plătit, nimeni nu pune piedici în calea evoluţiei tale profesionale.

Leu(22 iulie - 22 august)

Săptămâna aceasta va veni cu şanse de neratat pentru tine pe plan profesional.

Fie că ai deja un loc de muncă sau eşti în plină formare pentru o anumită carieră, cert este că ţi se deschid noi uşi pe care ar trebui să intri cu curaj. Orice lucru nou pe care îl înveţi va conta enorm pentru viitorul tău.

Fecioară(23 august – 22 septembrie)

Nu obţii bine o sumă de bani, că o vei şi cheltui în această săptămână.

Chiar dacă e dezamăgitor să te vezi din nou cu buzunarele goale, există şi un anumit grad de satisfacţie cu privire la ceea ce obţii de pe urma acestor investiţii. Fă ceea ce trebuie făcut, pentru că eşti o persoana capabilă care îşi poate reveni financiar din orice gol produs.

Balanţă(23 septembrie - 22 octombrie)

Săptămâna aceasta va fi una la fel de dificilă ca şi cea trecută, cel puţin privitor la bani.

Este posibil să apară cheltuieli din ce în ce mai mari şi să trebuiască să achiziţionezi mai multe lucruri decât ţi-ai planificat. Încearcă să nu ai de-a face cu banca, ci să apelezi la prieteni sau rude dacă ai nevoie de un împrumut.

Scorpion(23 octombrie - 21 noiembrie)

Cu cât vei accepta să faci mai multe lucruri noi la locul de muncă, cu atât şansele de a primi un post mai bun vor creşte.

Dacă şefii te văd săritor, cu siguranţă vei avea o bilă albă din partea lor. Mai mult decât atât, îţi vei dezvolta abilităţi de existenţa cărora nici nu ştiai.

Săgetător(22 noiembrie - 21 decembrie)

Chiar dacă nu câştigi prost la locul actual de muncă, nu ar strica să profiţi de talentele tale pentru a obţine mai mulţi bani.

Ai abilităţi artistice care te-ar putea trimite către zona de design interior, iar acest domeniu este destul de bănos. Atât timp cât această pasiune nu îţi creează probleme pe celelalte planuri ale tale, astrele îţi recomandă să te axezi pe ea!

Capricorn(22 decembrie - 19 ianuarie)

Este timpul să faci unele schimbări în viaţa ta în această săptămână.

Şi cu toate că acestea presupun mai multe cheltuieli, trebuie să le priveşti drept o evoluţie personală. Situaţia ta financiară din acest moment îţi permite un anumit tip de confort, aşa că acţionează cu curaj atunci când vine vorba de mutări sau achiziţii.

Vărsător(20 ianuarie - 18 februarie)

În aceste zile vei alege să spui ceea ce crezi şi să îţi expui ideile chiar dacă acestea sunt uşor îndrăzneţe.

Chiar dacă nu vei reuşi să le pui în aplicare şi nu vei avea suportul financiar necesar în acest sens, curajul tău va fi apreciat de superiorii tăi. Încă mai trebuie să acumulezi experienţă înainte ca cei din jur să se lase pe mâna ta.

Peşti(19 februarie - 20 martie)

Nu ar strica să încerci să câştigi ceva bani în plus în aceste zile.

Dacă ştii că te pricepi la un anumit lucru şi există cerere, nu ezita să te implici. Orice venit suplimentar te va duce tot mai aproape de ţelurile tale. Cu toate acestea, nu permite nimănui să te calce în picioare de dragul banilor.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod