Femeia rac si barbatul sagetator

Compatibilitatea sexuală dintre femeia din zodia Rac şi bărbatul din Săgetător

Aceşti doi nativi nu se potrivesc din punct de vedere sentimental. Racul este un semn de apă, guvernat de Lună, iar Săgetătorul este un semn de foc, patronat de Jupiter.
Cea mai mare diferenţă dintre aceşti doi nativi este dată de dragostea pentru cămin a femeii din zodia Rac şi nevoia de explorare a bărbatului din Săgetător. Au viziuni atât de diferite asupra vieţii încât le este foarte dificil să menţină o relaţie stabilă, echilibrată, de lungă durată.

Săgetătorul este un semn al călătoriilor, al dorinţei de a explora şi de a descoperi mereu lucruri, oameni şi pasiuni noi. Aceşti nativi sunt "nomazii" zodiacului, iar asocierea cu Racul, semnul care simbolizează căminul şi familia, poate naşte tensiuni.
Deşi apreciază la rândul său o viaţă de familie împlinită şi un cămin primitor, bărbatul din Săgetător se va simţi rapid sufocat dacă partenera sa de viaţă nu este dispusă să îl urmeze în călătoriile şi aventurile sale.

La rândul său, nativa din Rac se va simţi singură, abandonată şi îşi va arăta destul de des nemulţumirea faţă de spiritul de explorator al partenerului său din Săgetător.

Pe de altă parte, impulsivitatea specifică acestui semn de foc nu va face deloc echipă bună cu sensibilitatea zodiei Rac, una dintre cele mai emoţionale semne ale zodiacului.
Bărbatul din Săgetător are tendinţa de a spune multe fără să stea pe gânduri, sinceritatea sa fiind de-a dreptul şocantă pentru iubita sa din zodia Rac. Chiar dacă îşi regretă imediat vorbele, vindecarea durează mult în cazul femeii din Rac, care are tendinţa de a se închide în sine atunci când este rănită.

Stările emoţionale fluctuante ale acestei native sunt, de asemenea, destul de greu de gestionat de către bărbatul din Săgetător. Se străduieşte să-şi înţeleagă partenera de viaţă, dar va obosi destul de repede să interpreteze semne şi detalii.
Iubita sa din zodia Rac l-ar putea considera insensibil şi indiferent faţă de sentimentele ei.

Nici în plan erotic compatibilitatea acestor nativi nu este una prea bună. Fiind o zodie de foc, Săgetătorul este o fire vulcanică şi pasională. Dorinţele sale nu îşi găsesc ecou în partenera sa din Rac, care preferă dovezile de afecţiune, gesturile pline de tandreţe în locul partidelor pasionale de amor. 

Şansele ca un cuplu format dintr-o femeie în zodia Rac şi un bărbat în zodia Săgetător să reziste în timp, să fie stabil şi fericit sunt destul de mici.
Dar dacă partenerii reuşesc să ajungă la un numitor comun şi să depăşească tot ceea ce îi diferenţiază, atunci pot trăi o frumoasă poveste de dragoste.


Sunt pasionată de astrologie și urmez cursurile școlii Fidelia, prima școală de astrologie din România. Îmi place să vă țin la curent cu ce spun astrele și să vă povestesc despre importanța astrologiei în relații.
Sunt pasionată de astrologie și urmez cursurile școlii Fidelia, prima școală de astrologie din România. Îmi place să vă țin la curent cu ce spun astrele și să vă povestesc despre importanța astrologiei în relații.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod