Efectele șocante pe care le are soarele asupra pielii. Imaginea „înainte și după“ care a devenit virală

Efectele șocante pe care le are soarele asupra pielii. Imaginea „înainte și după“ care a devenit virală

Dacă pielea ta este predispusă la apariția petelor și pistruilor, probabil ai observat care sunt rezultatele după expunerea la soare.
Pare că orice pistrui sau pată pigmentară apărută pe piele va rămâne acolo pentru totdeauna. Acesta este poate motivul pentru care fotografiile înainte și după ale unei femei care și-a tratat petele pigmentare a devenit virală pe Reddit: toată lumea vrea să știe cum a reușit.

Într-o postare pe rețeaua Reddit, o femeie cu userul NeverMeant125 a descris tratamentul pe care l-a urmat pentru a-și uniformiza culoarea tenului, însoțit de imagini înainte și după ce demonstrează perfect rezultatele. Tenul său s-a transformat radical, numărul pistruilor fiind drastic redus.

"În liceu și facultate stăteam la plajă cu regularitate", a povestit NeverMeant125 în postarea de pe Reddit, adăugând că nu folosea niciodată produse de protecție solară sau o cremă hidratantă, în ciuda pistruilor pe care îi avea. "Textura pielii mele era îngrozitoare pentru că pielea era prea uscată. Purtam foarte mult machiaj pentru că nu îmi plăcea cum arăta tenul meu. Nu din cauza pistruilor, ci din cauza celorlalte imperfecțiuni", a mai spus femeia.

A decis apoi să înceapă un program de îngrijire prin care să estompeze melasma și culoarea neuniformă a pielii.

Acest lucru s-a întâmplat în urmă cu patru ani și după cum se poate vedea în imaginea de "după", din dreapta, pielea ei s-a transformat complet. Rezultatele sunt uimitoare și cei mai mulți useri au dorit să afle ce a folosit.

Din păcate, NeverMeant125 nu a folosit un singur produs miraculos care să-i șteargă petele de pe ten. Aceasta a apelat la un adevărat ritual de îngrijire format din mai mulți pași și produse de îngrijire precum loțiuni pentru curățare, serumuri și exfolianți chimici.
Dar spune că sunt două produse pe seama cărora pune cele mai importante schimbări. 

"Cred că cel mai mult m-au ajutat serul cu vitamina C și faptul că am purtat protecție solară în fiecare zi, chiar și când nu mă expuneam deloc la soare", a declarat tânăra.

Mai exact, NeverMeant125 a folosit produsele Facelift Vitamin C serum și First Aid Beauty 5 in 1 Face Cream SPF 30, ambele aplicate dimineața. Dacă vrei să încerci tratamentul său, nu uita că ordinea corectă în care să folosești produsele este: serul, apoi crema hidratantă și la final crema de protecție solară.

Motivul pentru care tratamentul urmat a dat rezultate poate fi explicat ușor. Vitamina C nu doar că protejează pielea de efectele radicalilor liberi (care duc la formarea petelor pigmentare, pistruilor, melasmei și ridurilor fine), dar acționează în același timp prin decolorarea și iluminarea pielii de-a lungul timpului.
Crema cu factor de protecție solară blochează razele periculoase UVA și UVB, protejând pielea de degradarea celulară și prevenind pistruii, petele și melasma.

Rezultatele sale au apărut după patru ani de tratament persistent și arată o transformare majoră. Faptul că a început tratarea petelor din timp a contribuit la remedierea efectelor nocive produse de razele soarelui asupra pielii sale. După 20 de ani, acestea ar fi fost ireversibile.

Prin urmare, dacă te confrunți cu aceleași probleme de pigmentare a pielii, este momentul să începi un tratament de lungă durată și să-ți protejezi pielea de efectele nocive ale razelor ultraviolete, purtând în fiecare zi o cremă cu SPF.

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod