Parfumul tău. Cum îl faci să persiste întreaga zi. 5 trucuri

Pulverizează pe pielea intens hidratată sau pe perie, înainte de a te pieptăna. În acest fel aromele vor fi mai bine distribuite, iar tu vei mirosi divin de dimineaţa şi până seara.
Evident, soluţia nu este să aplici cantităţi uriaşe, astfel încât să-i ameţeşti pe toţi cei din preajma ta, ci să ţii cont de unele reguli. Iată care sunt:

Pulverizează direct pe piele

Aromele parfumului tău sunt activate de căldura corpului, deci este cel mai indicat să pulverizezi direct pe piele. Dacă aplici pe haine, este posibil să le şi pătezi pentru că unele parfumuri conţin uleiuri sau coloranţi. Punctele cheie sunt zonele de puls, precum încheieturile mâinilor sau gât.

Aplică pe păr

Părul proaspăt spălat şi uscat poate fi un "suport" excelent pentru parfumul tău. Este o alternativă demnă de luat în calcul dacă eşti alergică sau îţi este teamă să aplici parfumul direct pe piele, din cauza posibilelor substanţe nocive conţinute (care sunt cu zecile în majoritatea parfumurilor, inclusiv a celor de foarte bună calitate).
La fiecare mişcare, părul tău va elibera arome delicate, pe durata întregii zile. Pulverizează pe perie înainte de a te pieptăna.
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod