Am numai 30 de ani şi sunt deja o femeie condamnată la scaunul cu rotile. N-am avut suficient timp ca să-mi dau seama cum e viaţa sau cum aş vrea să fie. N-am avut timp să mă bucur de căsnicie. Nu voi avea niciodată copii, e foarte posibil să nu apuc vârsta la care alte femei îşi leagănă nepoţii pe picioare. Şi totuşi, din toate regretele astea pe care, fireşte, le am, pe mine mă arde acum pe suflet cel mai mult faptul că tânjesc după intimitate şi sex, dar în ciuda faptul că sunt măritată nu am parte de ele.
A fost un accident stupid. El conducea, eu stăteam pe locul mortului. Nu a fost vina noastră, dar acum nici nu mai contează. Cert e că el se va simţi mereu obligat să rămână cu mine, chiar dacă eu sunt numai jumătate din femeia cu care s-a căsătorit, şi pentru care probabil nu mai simte nimic din senzaţiile pe care le avea când ne-am căsătorit. Aveam 27 de ani când s-a întâmplat accidentul, ne căsătorisem de trei ani, aveam o carieră promiţătoare, mi se părea că toată lumea aşteaptă s-o descopăr. Şi totul s-a dus într-o clipă.
Au urmat luni de chin prin spitale, încercări şi speranţe deşarte cu tratamente mai mult sau mai puţin experimentale. Până când un medic bătrân de la Bagdasar ne-a spus că nu voi mai merge niciodată. Şi atunci ne-am resemnat. Am trecut prin diverse etape. De la furie, la durere, la furie din nou, la frustrare şi tot felul de nuanţe colaterale. În noianul ăsta de senzaţii confuze s-a pierdut ceea ce era mai de preţ: iubirea noastră. Nu ştiu când s-a transformat într-o relaţie de bolnav-infirmier. Soţul meu a devenit infirmierul meu şi nimic din ce vedea în mine cândva nu mai era acolo. În ochii lui m-am transformat într-o fiinţă demnă de milă şi care are tot timpul nevoie de ajutor. Nu mai sunt o femeie dezirabilă, pe care s-o răstorni pe pat şi să te simţi bine cu ea.
Problema e că eu simt nevoia de sex. Nu mai simt nimic de la brâu în jos, însă în cap am această dorinţă, această nevoie pe care nu mi-a mai satisfăcut-o nimeni de trei ani. Şi ştiţi cum e să nu faci sex trei ani, în floarea vârstei? E cumplit. Mai bine să fi murit, decât să trăiesc zi de zi cu acest corp, care nu mai e al meu, cu aceste neputinţe, care mă domină, cu aceste dorinţe fireşti la o femeie tânără, dar pe care nu le pot discuta cu nimeni, şi la drept vorbind sunt sigură că nimeni n-ar vrea să le audă. Societatea crede că un om în scaun cu rotile nu e decât o masă de carne care se târăşte pe pământ şi cu care trebuie să fim atenţi să nu-l jignim, că nu e politic corect.
Am încercat să-i sugerez soţului meu că încă mai am anumite nevoi, dar îmi e aşa ruşine să-i spun direct, pentru că văd pe zi ce trece în ochii lui atât vinovăţie, cât şi milă. Nu mai sunt acea femeie cu care s-a căsătorit, dar nici nu are vreunul dintre noi curajul să rostească cuvântul divorţ. Sunt blocată şi într-un corp neputincios, şi într-o căsnicie distrusă, şi într-o viaţă pe care nu o mai savurez prin nimic. Ce-mi rămâne de făcut?
Nota redacţiei. Această poveste este adevărată. Subiectele sunt alese în urma mesajelor trimise la redacţie sau a problemelor ridicate de cititoarele eva.ro pe forumul site-ului. Numele personajelor au fost schimbate din motive ce ţin de protejarea intimităţii celor implicaţi.
Vă rugăm, dacă aţi trecut printr-o experienţă de viaţă puternică şi exemplară şi credeţi că merită să o împărtăşiţi cu cititoarele noastre, scrieţi-ne pe adresa redactie@eva.ro.
© Copyright:
"Sunt paralizată de la brâu în jos, dar mi-e dor de sex. Soţul meu nu mă mai doreşte"
Am numai 30 de ani şi sunt deja o femeie condamnată la scaunul cu rotile. N-am avut suficient timp ca să-mi dau seama cum e viaţa sau cum aş vrea să fie. N-am avut timp să mă bucur de căsnicie.
Comentarii (15)
vad ca ai avut curaj sa ceri sfaturi prin scrisoare , dar nu ai avut curaj sa-i spui direct sotului...ca 'Batul ' e la el ....daca ti-e dor sa te joci cu catelul ...spune-o nu-ti fie rusine de intimitatea ta ....sfatul e de la un Paralizat....priveste situatia cu mai mult umor ....cand e vorba de placere....nu o poti face plangand ....ca se uda instrumentele....de asta zic ....nu poti trata cu seriozitate o viata care te-a tratat cu caterinca ....rezolvarea e la noi...nu o cauta la altii....ca nu pot sti ei .... pina la urma asta e ....ori ca..ca ori pa...pa....viata trebuie traita
pare absurd ce spun, dar am auzit si vazut cazuri de paralizie rezolvate, iti dau o persoana care se ocupa cu terapia bioinformatinala si spune ca rezolva si cazurile de paralizie. il cheama Stefan Pusca din Bucuresti si se ocupa de cazuri grele. Intra pe net si fa-ti o programare, nu te mai ineca i propria amaraciune , suna si dute , viitorul depinde de tine . Cine ti-o spus ca n-o sa mai umbli stie prea putine despre corpul uman. Succes.
Nu pot decat sa imi imaginez cat de greu poate fi pentru tine si pentru sotul tau!Dar pune-te in locul lui:daca el era cel accidentat,nu ai fi ramas langa el?Cel mai probabil ca da.Si nu neaparat din mila,ci din iubire.Evident,nu mai e ca la inceput,dar nu are cum sa fie.Amandoi v-ati schimbat.Cel mai bine ar fi sa discutati ce este de facut.Esti tanara si din pacate asa este viata,nicodata perfecta.Ai grija de tine!
trebuie sa-i spui neaparat fara pic de pudoare....iti spune un barbat...El nu are cum sa stie ce simti.trebuie sa-i spui cum si unde sa-ti faca ,ca-sa simti ceva ....sa ai un orgasm ...daca mai este posibil.sotiei mele i-amcerut sa-mi explice punctele cele mai sensibile...ca sa o fac sa se simta bine...succes.
Bucurati-va de fiecare clipa impreuna! Trebuie sa depasiti orice obstacole si sa va reamintiti ca inca traiti dupa acel accident stupid!Trebuie sa incepeti sa comunicati mai mult, iar tu sa-i spui toate trairile si dorintele tale! Poate ca si el e in asteptare si te doreste dar nu stie cum sa-ti spuna! Incercati si nu va pierdeti speranta!!!!
Astea cred că sunt urmările unei relații consumate înainte de căsătorie. Primiți totul ca o binecuvântare, spre izbăvire. Din păcate, mulți tineri sunt în aceeași situație, fără a conștientiza unde-i poate duce desfrâul. Poate ar fi mai bine să vedeți care vă sunt prioritățile ca familie în această situație și să vă ghidați după ele. Sănătate și numai bine!
Sfatul meu e sa mergi la un psiholog bun, de dorinta impreuna cu sotul tau. Prin ce ai trecut, dupa cum se vede, a lasat mai mare aprenta pe sufletul tau, decit pe fizic. Sa nu crezi ca nu te inteleg prin ce treci, dar sa nu te astepti la mila din partea mea. Sint unii complet sanatosi fizic, dar sa nu crezi ar putea sa sufere mai putin decit tine. Oamenii exagereaza, aducinducinduti compatimiri si mila prea multa, iar tu o accepti pentru ca ti-e convenabil. Insa nici societatea si nici tu posibil nu realizezi ca poti multe, sepreapoate chiar mai multe decit cei fara a fi in situatie ca ta. Poti fi si iubita si apreciata si nu din mila, dar intradevar pentru ceia ce ai putea cu adevarat sa faci si sa fii, dar nu faci, pentru ca ti-e bine cu mila oamenilor, chiar daca zici ca te-ai saturat de mila si posibil ca protestezi si incerci sa arati cit de aiurea de simti cu mila oamenilor, dar asta nu te ajuta cu nimic, atita timp cit tie insuti ti-e mila de tine mai mult decit la ceilalti. Cunosc persoane care au fost in cazul tau si stiu ca cel mai mare rau care poti sa il face unei persoane care a trecut prin asa ceva, e sa iti fie mila. Am vazut o multime de oameni ca tine, care au demontrat insutit ca pot chiar mult mai multe decit altii cu picioarele sanatoase. Insasi prietena mea cea mai buna, e inceaisi situatie ca si tine. Dar ea nu se considera cu hadicap. S-a ridicat si in cariera intre timp. Acum a devenit un psiholog foarte bun. Din pacate pe ea sotul a lasat-o chiar la putin timp dupa acel terbil accident, chiar daca a fost vina lui cu adevarat. Insa intre timp si-a gasit o persoana care intradevar o iubeste si sint foarte fericiti impreuna. Si nu sta acea pesoana linga ea din mila, ci din onoare, pentru ca ei nu se difera de alte cumpluri cu nimic. Acum stiu ca istoria ta nu este exact ca a prietenei mele, plus la asta aici in Canada oamenii care ajung in asa situatii nu li se pun etichete de handicap, ca acolo in tare. Insa asta nu inseamna ca tu esti mai defavorizata. Sotul tau intradevar te iubeste. Iar mila e in capul tau, nu e la el. Tu singura posibil ca l-ai indepartat cu gindurile tale. Iar acum si el ca si tine sufera, nu mai putin credema... Noi oamenii sintem atrasi de frumusetea asa zisa fizica, cu norme impuse de societate. Dar ne oprim alaturi de cei frumosi cu adevarat, pentru ca acolo ne este bine. Iar tu frumusetea ta adevarata inca nu ti-ai perdut-o. Tu o ascunzi prin suferinta. Iar suferinta este ceva optional, doar durerea este ceva real. Lumea inca te poate vedea foarte frumos, fara mila. Ai pierdut doua picioare, dar nu te-ai pierdut pe tine. Nu va fi un drum usor, dar inschimb unul interesant. Copul sus si inainte...
@Madalina - nu prea te ajuta capu, nu? dumnezeu e un cretin sadic si masochist daca asta a avut el de gind cu femeia asta, nu mai zic de alte situatii, gen razboaie, cataclisme etc.
Discutati, comunicati si sunt sanse ca situatia sa se rezolve. In caz contrar, sa ai demnitatea de a sfarsi onorabil, fara a fi o povara pentru tine si ceilalti. Lasa povestile timpite cu zei, dumnezei si alte cele, astea nu exista decit pentru prosti. Si nu-m cer scuze pentru realismul meu poate prea dur pentru retarzi, evident.
stiu prin ce treci,fratele meu e bolnav de la nastere,nu poate merge in picioare de la nastere,are deja 19 ani si nu poate merge in picioare,e o durere imensa cind ved ca nul pot ajuta cu nimic ca sa mearga in picioare,as da orce numai ca sal vad ca merge in picioare,dar asta nui posibil,poate cu timpul Dumnezeu o sal ajute si o sa se porneasca in picioare... Te inteleg destul de bine prin ce treci,si stiu ce gindesc cei din jur cind vad ca nu poti face nimic...e ft dureros cind oamenii fug de cei care nu pot merge in picioare,asta nu ar trebui sa fie dar ei nu inteleg ca cei care au probleme tot au suflete shi inima..shi nu ar trebui sa fuga de ei... in fine trecem peste asta,eu teas sugera sa vorbesti cu sotul tau eu cred ca o sa te inteleaga foarte bine, si o sati satisfaca poftele,nu ar trebui sati fie rusine de sotul tau, trebuie sa vorbesti cu el deschis ca nare de ce sati fie rusine de el,doar el trebuie sa stie tot ce se pretrece cu tine,ce te doare ce doresti tu..tot...vorbeste cu el deschis....eu iti doresc mult succes,,si sper ca sa te insanatosesti,ca sa mergi din nou in picioare ...ai grija de tine...Te poop!!!
hm, e foarte trist ce ti s a intamplat. dar daca tu nu ai avut parte de intimitati timp de 3 ani, crezi ca si el e la fel de ...cuminte? nu stiu, e o situatie la care trebuie sa te adaptezi si sa te resemnezi si inteleg f bine cum e cand vrei ceva si nu poti sa ai. de aceea ar trb sa ii spui sotului tau ce ai nevoie dar cu toate cuvintele ca uneori barbatii nu inteleg apropourile.... ai grija de tine si incearca sa iti regasesti echilibrul si linistea sufleteasca pe care le meriti. e usor sa dai sfaturi stiu....dar ai grija de tine
parerea mea este ca inca te iubeste de aceea a ramas linga tine nu este numai mila iar la partea cu sexu trebuie sa-i spui ce simti probabil ca si el doreste acest lucru dar nu indrasneste probabil gindindu-se ca tu suferi si ar intimpina un refuz din partea ta. Dar tu trebuie sa-l faci sa inteleaga ca vrei sa mergi inainte sa -ti traiesti viata alaturi de el ca ai nevoie de el si cu siguranta nu te va refuza asa ca da tot ce ai mai bun in tine . Succes .
In loc sa te gandesti la lucruri care iti fac rau in acest moment incearca sa te apropii de Dumnezeu, Roaga-te, discuta cu El, El te va ajuta sa gasesti solutiile la problemele care te framanta.
Am citit scrisoarea ta. M-a cutremurat gandindu-ma la ceea ce simti tu acum, la o varsta cand altii simt ca au toata viata inainte si nici nu stiu ce dar de pret este faptul ca suntem intregi si sanatosi. Eu cred ca trebuie sa vb cu sotul tau despre tot ceea ce simti tu acum. Si nu ma refer doar la partea sexuala. Trebuie sa fii sincera cu el, altfel acumulati si unul si altul frustrari. Eu cred ca te iubeste inca....iubirea nu moare niciodata cu adevarat, mai raman sentimente. E drept ca sentimetul de vinovatie e cel care il simte acum pregnant si inteleg asta, dar sunt si alte sentimente, sunt sigura. Trebuie sa vb si sa incercati....veti vedea ce simtiti dupa ce se intampla, cum mai e......puteti avea viata si dupa accidentul asta teribil. Va puteti bucura unul de altul, atata timp cat sunteti in viata, cat ramaneti unul langa celalalt si cat mai sunt sentimente intre voi. Chiar in lipsa copiilor puteti avea o casnicie reusita...multe cupluri nu pot avea copii si tot se bucura unul de altul. Acceptati ceea ce s-a intamplat....fara sa mai simta nimeni vinovatie....se spune ca nimic nu se intampla in viata fara sa aiba un sens. Acceptati si mergeti mai departe, adaptati-va la situatia de acum si traiti-va viata...nu ramaneti fiecare cu gandurile si frustraile lui. Discutati, esti aceeasi femeie chiar daca esti in scaun cu rotile. Va puteti bucura unul de altul si de viata impreuna fiecare. Ia-o ca un test pt voi...daca va iubiti suficient, nu este un motiv sa nu va continuati viata......nu ai murit. Daca D-zeu a vrut asa, trebuie sa continui sa traiesti, sa te bucuri de ceea ce aveti si de faptul ca sunteti, in continuare, impreuna. Iti doresc multa liniste sufleteasca, multa sanatate si sa inveti sa te bucuri de viata ta asa cum este ea acum.
Parerea mea este ca ar trebui sa ii spui ca doresti sa aveti o discutie deschisa despre acest subiect. Este necesar ca el sa stie ce simti tu, pentru ca desigur ca te iubeste , daca este inca sotul tau. Asadar, fa-ti curaj si infrunta-ti teama. Sunt sanse ca el sa inteleaga . Succes si numai bine !
Posteaza comentariu