Intr-o relatie de dragoste, afectiunea se manifesta diferit, din punct de vedere al intensitatii: la inceput exista nevoia de "contopire" cu partenerul, faza cand totul este minunat, partenerii au senzatia ca sunt intr-o uniune perfecta. Apoi urmeaza faza de usoara separare, in care fiecare partener revine treptat la forma de dinaintea relatiei.
Aceasta faza nu mai este la fel de fermecatoare, pentru ca partenerii incep sa perceapa diferentele dintre ei, divergentele la nivel de caracter, atitudine sau principii, care pot solidifica cuplul (in special la cei care nu pot trai cu o copie a propriei persoane) sau il pot eroda (deoarece neintelegerile sunt percepute ca un "capat de tara", ca o rupere definitiva a tot ce unea cuplul anterior).
Oare in ce moment putem spune ca relatia pe care o avem, in care suntem implicati, nu mai este ca la inceput sau nu a fost niciodata ce ne-am dorit cu adevarat? Putem vorbi despre relatii care au ajuns sa esueze dupa o anumita perioada si despre relatii al caror final nefericit a fost predefinit inca de la inceput, insa li s-a mai dat o sansa.
Situatia devine problematica cand alegem in mod constant relatii in care stim ca, la un moment dat, vom suferi din nou. Traseul relatiei este prevestit de anumite gesturi, cuvinte sau atitudini, care pot declansa o perceptie negativa a sinelui, o devalorizare a celuilalt partener.
De fiecare data cand se intampla sa trecem prin prapastia suferintei, in urma unei relatii nereusite sau apropiata de esec, ni se contureaza aceleasi intrebari: "Oare ce s-a intamplat de am ajuns exact in locul pe care mi l-as fi dorit cel mai putin? Am incercat sa nu mai sufar, sa nu mai ma chinui si, in final, am reusit exact opusul. Cu ce am gresit, oare de ce nu am putut vedea de la inceput cum este el? De ce a trebuit, din nou, sa traiesc aceeasi senzatie de deja-vu pentru a realiza ca ma indrept catre acelasi deznodamant?
De ce imi este atat de greu sa pun capat unei relatii in care nu ma mai regasesc, care nu ma mai reprezinta? Se intampla ceva cu mine de atrag numai astfel de barbati care ma fac sa sufar?"
Aceste intrebari au drept raspuns o stima de sine scazuta, o certitudine "inconstienta" ca nu meriti o relatie mai buna, in care sa traiesti multumirea si fericirea... A te complace intr-o suferinta, intr-o situatie incomoda, nesatisfacatoare, 'nehranitoare' emotional si spiritual inseamna a-ti da acordul, indirect, la ceea ce ti se intampla.
A nu avea incredere ca meriti o relatie buna, ca nu meriti sa iti fie bine devine un automatism care se declanseaza de fiecare data cand traiesti o poveste de dragoste. Aceasta certitudine te determina sa intri in relatii fara continuari fericite.
Aceste idei si ganduri s-au creat inca din copilarie, cand cineva apropiat (parinte sau bunic) a acordat prioritate altor persoane, a investit mai mult in altcineva decat in tine; cand nu te-au validat suficient ca persoana capabila, nu ti-au intarit increderea in propriile forte, ci mai degraba te-au devalorizat, te-au ignorat, astfel ca mai tarziu s-a inchegat o certitudine ca lucrurile nu pot sta decat asa: nu esti o persoana importanta, nu meriti ceea ce pentru altii este foarte firesc, confirmandu-ti, astfel, atitudinea tuturor celor care nu au crezut in tine.
Motivul pentru care nu poti pune capat relatiei nesatisfacatoare, nu poti cauta ceva mult mai bun pentru tine, este pentru ca, in mod inconstient, te-ai simtit vinovata pentru binele pe care l-ai trait, ca si cum nu ai avea dreptul sa "inseli" asteptarile celor care nu au increzut in tine inca dintr-o perioada frageda a copilariei.
Pentru a iesi din aceasta "bula a vinovatiei" este nevoie sa afli motivele pentru care te simti in acest fel, pentru a ajuta deblocarea unui model de gandire si simtire neadecvat. Cel mai comod este sa pui in aplicare un model de reactie, comportament cunoscut (pe care l-ai vazut, l-ai invatat), decat sa dezvolti unul nou, mai adaptativ situatiei prezente.
Un articol de Cristina Dinu, psihoterapeut de orientare psihanalitica
© Copyright:
De ce suferinta ma insoteste in relatiile pe care le am?
Intr-o relatie de dragoste, afectiunea se manifesta diferit, din punct de vedere al intensitatii: la inceput exista nevoia de "contopire" cu partenerul, faza cand totul este minunat, partenerii au senzatia ca sunt intr-o uniune perfecta. Apoi urmeaza faza de usoara separare, in care fiecare partener revine treptat la forma de dinaintea relatiei.
Comentarii (30)
Increderea in tine este cea mai importanta,trebuie sa lupti si sa-ti doresti cu adevarat si din tot sufletul sa fi fericita,ptr nimeni nu se merita sa fi trista si nefericita,fiecare din noi mai devreme sau mai tarziu vom fi iubite si fericite dar increderea in tine este de baza.O femeie puternica,sigura pe ea,independenta si daca mai este si frumoasa si inteligenta sigur va gasi fericirea langa care poata trai toata viata.Nu va lasati pacalite de acest sentiment minunat numit IUBIRE,el daca nu este impartasit de ambele persoane se va stinge si mai bine mai devreme decat mai tarziu.Viata este frumoasa si scuta si noi avem dreptul la fericire asa cum au si ei.Asa ca intotdeauna va rog fiti sigure pe voi.
Nu cred cum s-a scris in acest articol ca este vb de ceva probleme pe care le ai tu cu tine inuti si chiar nu poti rup o relatie atunci cand deja ai sentimente ptr persoana respectiva si pe deasupra cand mai si iubesti , nu vedem toate acele lucruri care ne deranjeaza si ne nemultumesc,tocmai aici este problema.Oamenii sunt falsi,mai ales aceasta specie de om numit barbat,ei sunt asa cum isi doresc o femeie la inceputul relatiei,dupa ce si-ai atins scopul si au gustat prada interesul mai dispare.Daca nu exista comunicare,daca nu exista intelegr,daca sentimentele sunt numai din partea unuia atunci mai bine relatia ar trebui sa nu mai continuie ptr ca inevitabil in timp tot acolo se va ajunge,asa ca fetelor cascati ochii,incercati sa vb cat mai mult cu partenrul de viata,sa al faceti sa inteleaga ca este foarte important el ca persoana in viata ta,ca vreti sa comunicati dar totul are o limita,daca nu doreste inseamana ca nu va respecta nu are sentimente si orice rau provocat trebuie eliminat inca din faza incipienta,(boala lunga,moarte sigura)
BUNA.Si eu sunt in aceeasi situatie,iubesc un baiat de aproape 5 ani,si desi relatia se indreapta spre rau NU POT oricat incerc sa ma despart de el,mereu spun k am s-o fac akm dar nu pot parca mi se rupe sufletul cand il vad ca pleaca ,mi-e frica k nu ma va mai iubi cineva vreodata si nu suport singuratatea deloc.
De la varsta de 16 ani fiecare relatie pe care o aveam eu mereu ieseam ranita pedik nu greseam ku nimik fata de celalalt dar pur si simplu ma lasa nu stiu de ce pedic din pacate sau din fericire dau totul intro relatie! si tot ce skris mai sus imi vine perfekt pt ca cand am fost mika parinti mei nu miau acordata nicio atentie!
ma incadrez perfect in acest tablou,si as vrea sa stiu ce pot sa fac,ce ma sfatuiti?
In copilaria mea nu am suferit de nici o trauma ca parintii mei sa investeasca mai mult in altcineva decat in mine dar totusi si eu am acelasi sentiment acum ... dupa fiecare despartire ma intreb "Ce am facut eu sa nu merit o soarta mai buna ? " "Cu ce am gresit sa fiu pedepsita astfel? " dar fara sa imi dau seama dupa ca asta a fost sa fie si ca pot foarte simplu sa o iau de la capat ,desii e foarte greu incerc sa ma reculeg … dar sincer intrebarile astea cu totii ...
intr adeva ma regasesc si eu in spusele doamnei doctor..,,adik aam avut o copilerie ff traumatizanta, in care ceilalti din afara ,,caseei ,,erau mereu pe primul loc..bunicul meu ,,tinea ,,totdeauna cu ceilalti din afar si nu u cei din casa.au existat mereu certuri , scandaluri...am crescut intr un mediu in care tatal si fiica stand sub acelasi acoperis nu si au vorbit timp de 20 de ani,,..stiu k toate problemele de acum mi se trag di n acea perioad, imi inteleg trecutul dar nu pot sa trec peste traumele suferite...nu pot sa depasesc anumite stari de depresie care sunt mereu prezente in viata mea.am avut o singura relatie mai de lunga durata de aproape un an, in rest am observat k atrag numai barbati nepotriviti..ba cu copii, ba cu diferite probleme si frustrari la randul lor...traiesc acelasi tipar de fiecare data..ne intalnim..ne cunoastem putin..apoi dintro data fara nici o explicatie nu ma mai cauta... sunt unii care revin dupa o luna sau dou ..dar la fel imi fac faze si nu mai suport situatia asta...am certitudinea k mai exista barbati cat de cat normali..da nu stiu unde sa i caut...din cauza traumelor suferite am devenit o persoana extrem de introvertita desi am toate calitatile pt a reusi in viata si a avea incredere in mine..is constienta de golul pe care l am in suflet...mentionez k am crescut si fara tata..., parintii mei divortand can m am nascut eu.... oricum as face nu e bine... nu stiu ce sa mai fac... va rog ajutati ma...nu mai vreau sa repet aceeasi istorie la nesfarsit.... exact cum spunea d na dosctor...lucruri care pt altii se intampla fireswc pt mine sunt ceva iesit din comun...
Singuratatea e ca o boala pe care multi o accepta fara a face nimic.Depinde mult de modul nostru de a fi de experientele trecute in care am suferit sau am fost dezamagiti si mai ales de pierderea increderii in noi si in cei ce ne inconjoara.Pentru cei tineri ar trbui sa fie mai simplu dar pe zi ce trece tinerii trec la maturitate mult prea repede si mult prea brusc.In primul rand a avea un partener semnifica al cunoaste bine,al accepta cu calitatile si cu defectele lui.Poate ca in goana noastra spre perfectiune uitam ca suntem umani si cautam in persoana de langa noi persoana pefecta,daca nu e asa ,suntem dezamagiti si abandonam.Dar nu suntem niste roboti .Trebuie sa iubim oamenii pentru ceea ce sunt nu pt ceea ce vrem noi sa fie.De aceea e nevoie inainte de a incepe o realatie sa fii preitenul si apoi iubitul.Noi oamenii apreciem fizionomia,fizicul de aceea ne indragostim ,dar e ca si cum ai aprecia coperta unei carti fara ai cunoaste continutul.In general noi femeile incercam prin toate mijloacele a schimba barbatul iar in momentul in care reusim constatam ca nu ne mai place ca nu mai e persoana de care ne-am indragostit.Apreciem adevarata valoare a unei persoane abia dupa ce am pierdut-o.E valabil si pt barbati si pt femei.Am citit undeva ca "UN BARBAT AR TREBUI SA IA DE SOTIE PE ACEA FEMEIE CARE DACA AR SI BARBAT IAR FI CEL MAI BUN PRIETEN."In ziua de astazi relatiile devin superficiale sunt bazate pe sex si atractia fizica dar inaintand intr-o relatii isi dau seama ca nu au nimik in comun.Asa ca inainte de a incepe o relatie fiti siguri ca va place persoana asa cum e,ca aveti aceleasi hoby ca aveti aceleasi scopuri in viata ,ca aveti aceleasi idei ,iar defectele cautati sa le omiteti caci la randul vostru si voi aveti defecte.Daca nu s-ar mai cauta perfectiunea probabil ar fi mai putine persoane singure si nefericite
La mine stiu de ce suferinta s-a repetat a treia oara.In primul rand ca nu am gasit omul potrivit care sa ma iubeasca cu adevarat.In al doilea rand barbatilor le place chiar daca sunt implicati intr-o relatie sa fie liberi ,sa se comporte ca femeile de la colturi sa discute cu toate inteligentele naturii ,poate mai apropiat decat cu sotia sau prietena .Cu mine nu le merge ,nu accept compromis si am dorit intodeauna sa stie sa faca deosebirea intre iubita si femeia de pe strada (adica femeia straina )Si cum barbatii corexti sunt pe cale de disparitie .........rar un barbat sa-si vada de treaba lui sa stie sa comunice civilizat fara gesturi si impresii .....mai nou si femeile sunt vinovate si marea majoritate a inteligentelor ca sa arate cat de destepte si frumoase sunt ele in timp ce discuta cu cineva scot limba ....si chiar la locul de munca......sunt penibile si proste ......mi-e scarba de femeile care strica cupluri care apeleaza la limbajul gesturilor aratat ca sunt inteligente ...........asa ca suferinta e creata de o a treia persoana
Si eu ma aflu intr-o relatie in care nu imi e bine ,chiar nu mi-a facut nici un bine si ma trage in jos cu orice ocazie poate dar foarte diplomat sub aparenta omului cinstit ....si accept situatia asta din frica de singuratate si cred ca numai din mediului in care am trait ca parintii nu mi-au dat acea incredere in mine atunci cand a trebuit deoarece nu-mi lipseste nimic de a fi un om sigur pe el si cu picioarele pe pamant doar neincrederea in mine ma face sa fiu batjocorita prin fapte de cineva care nu ma merita care nu mi-a oferit niciodata nimic in afara de minciuna si ura si un zambete pe fatza inselatoare.
paxat...sincer va spun ca e mare pacat ca,femeile in ziua de azi sa sufere din cauza unui barbat....nici unul nu merita,toti sunt la fel....in viata asta trebuie doar sa IUBESTI,SA UITI SI SA IERTI!!!
de ce uneori am momente knd mi`e dor de un baiat kre mi`a fac rau...o perioada d 7 luni de zile?l-am iubit...enorm...dar ....din partea lui nimic...pfff...mint...a fost doar amagire...si minciuna:( si dc?kn i`am vr doar binele?imi sp s mie cnv...qm s trec peste....?k am incercat s nu my vb q el...i`am sters nr....id...l`am ocolit kt am putut d mult...s desi au trecut 3 luni...ink simt fiori knd il vad....ma simt frustrata...uneori...il vb d rau..alteori parc nimeni nu my e ca el....si da nm nu my e k el..fara suflet...nuj...ce ar fii bn s fac?plz...help me....
am trait ... sau nu! mi-am imaginat ca traiesc sa intalnesc perfectiunea. o data am crezut ca am gasit ,aveam 26 de ani ,el 36. nu era perfect dar simteam ca e perfectibil...] si asa a fost ! l-am vazut la 11 ani. l-am placut ffff mult. au trecut ani ,ne-am mai intersectat pe la petreceri dar nu m-am gandit niciodata ca vom fi impreuna . era mai mare ca mine cu 11 ani! un rebel cu par lung si barba .... intre timp am ontrat la facultate ,am trait prima experienta amoroasa . interzisa de parinti . le-am promis ca ma voi casatori ...asa cum vor ei-cu traditii si obiceiuri ! cu un tip "de casa" si....... in cateva zile l-am adus acasa! era EL! tipul cu barba si mustata negre ,cu parul lung negru... student la drept -anul intai,eu anul doi. ne-am intalnit sa facem schimb de cursuri. am iesit la cafea ,la terasa la Dunarea. in drum am luat un loz si mi-am propus ca ,daca e castigator, sa il iau de sot! le promisesem alor mei ca ma casatoresc asa cum vor ei! a fost castigator !(lozul!)(l-am pastrat si mai tarziu am facut imprudenta sa i-l arat ,tocmai bine ca sa il fac sa fie mai frustrat decat era!) tatal meu a fost fff dezamagit de alegere ,dar EL a fost atat de hotarat ca i-a spus tatei-"domnule ,de azi nu mai este fiica dumitale ,este sotia mea"! si a fost si nunta,cu traditii si obiceiuri(cum si-au dorit parintii mei!) si dupa 9 luni a venit si copilul! DAR....... pana in noua luni....certuri ,batai,tentative de divort,,, frustrari, pareri de rau .betii ...toate au dus tot la divort dupa o saptamana dupa ce am nascut . un baiat perfect ,frumos ,inteligent si talentat (acum spun ca tatal lui!) am descoperit ca m-am indragostit de EL! dar cale de intors nu mai era ! EL -un tip cu o verticalitate ...perfecta -asa cum imi doream! relatia dintre noi s-a consolidat ,ne-am iubit nebuneste si pasional ... 2,3 ani... din umbra am continuat sa il "perfectionez" l-am sculptat... eram mandra de el il respiram ,il cautam ,il aveam in preajma.. pana cand a fost descoperit si acaparat.. de una ,apoi de alta colega de serv ! eram incantata si de relatiile pe care le avea! intre timp .....m-am indragostit.............de un mai vechi vecin al fratelui meu ,mai mare cu 20 de ani! stabilit in Grecia ,casatorit,doi copii. era perfect! nu mai era nimic de adaugat .. au urmat 10 ani de VIATA! am trait ceea ce putine femei au trait in viata asta ! DAR ... EL ,tatal copilului meu s-a imbolnavit.irecuperabil EL,pe care mi-l dorisem sot ,tatal copilului meu urma sa moara ... atunci am realizat cat de mult e al meu ,cat de mult mi-l doream .... s-a intamplat sa termin ... dureros relatia cu "vecinul", sa fiu aproape de EL in ultimele zile ale vietii lui! ne-am spus cate nu am apucat sa ne spunem in 14 ani! temeri si regrete... pentru mine viata s-a terminat o data cu moartea lui! DAR cand vin sarbatorile merg la cimitir ,fumez o tigara (dupa ce aprind lumanare si decorez),impreuna cu EL! DAR in casa ,in preajma mea il simt pe "vecin" mi-e dor de caldura lui ,de tandretea lui (mi-e rusine !) ciudateniile vietii... traiesc din amintiri ... am 43 de ani... nu mai ies in Bucuresti pt ca ma dor talpile si inima de dorul amintirilor ...cu "vecinul.. dar vin la birou pentru ca ...aici a lucrat si El ! in acest birou , a fost respectat, iubit ,PERFECT! PERFECTIUNE!PERFECTIUNE.....perfectiune.... ce singura sunt ... in imperfectiunea mea... sau nu? astept sa vina ,,,un coleg ,, contabilul de 34 de ani cu care am baut cafeaua de dimineata ... cu care am fost la mare la Costinesti,de 4 ori ,, pe care il "monitorizez" de vreo doi ani sa vad daca e ...perfect!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! LA MULTI ANI!
cum pot sa ies din starile astea?sa ma gandesc mai mult la mine si sa fiu mai egoista.poate cineva sa-mi dea cateva sfaturi?
Am traversat un destin - 33 de ani - langa un nemernic! Mi l-a dat Domnul ca sa fiu mama&tata a doi copii superbi!! Studenta fiind, umanista, am cautat un tip mai putin logvace, un tip stilat, sobru etc. L-am gasit si nu m-am indragostit, ci m-am imbolnavit din iubire pentru el! Ca prieteni, 3 ani, ma fascina prin faptul ca avea stil, era de o sobrietate rasata, aducea cu mine doar ca, si eu, crescuta de un colonel si o maestra de lucru manual am primit o educatie aleasa. Mi-a placut exact ce nu aveam eu: tacerea si maturitatea, eu fiind, de cand ma stiu, o idealista, o sentimentala, o sufletista s.a., o persoana rupta parca din sonetele lui Dante si Petrarca! Dupa ce ne-am casatorit, s-a rupt vraja; imediat mi-am dat seama ca mi-a dat Dumnezeu "o belea", iar eu " boul" care a tras toata viata ! In 2-3 ai, deja am realizat ca era alcoolic atroce, incrancenat, frustrat, complexat si avorton de sot si tata ! La varsta aceea, o ducea cu tineretea, dar, dupa 45 de ani, deja era si fffff. bolnav, numai si numai din cauza alcoolului(seara de seara aavea alcoolemie; nu semisca dintr-un scaun si nu dezlipea mana dreapta de pe un pahar si facea TVmanie ! ) De atunci, am comunicat "magistral", in tacere! O viata de om ! Mi-a nemerniit 33 de ani din viata si nici copiii nu si i-a iubit ! Uita si cum ii cheama si in ce clasa sunt! Nu mai continuu sa va relatez ce am patit - si eu, si copii - atatia amar de ani! La 57 de ani, nu s-a mai putut! Aveam 5 etaje de diagnostice la iesirea din Spital, dusa la Urgenta, de 2-3 ori pe an, cu hemoragii nazale si cu HTA ! Baietii mei minunati au hotarat "sa ma duca la Divort"( cand aveau, si 10 ani, ma rugau sa scapam de el, asa maturi erau si vedeau ce viata duc / ducem ! ) ! Mi-au spus ca - neaparat trebuie sa-mi refac viata- . sa incep, si eu "sa traiesc" ! I-am ascultat, din nou, m-am rugat la IISUS si, exact la 1 an si 2 saptamani de la Divort, mi-a scos viata in cale un tip uman, "copie fidela" a Grilei mele de valori"! Suntem asa de "siamezi" spiritual, incat nu pot crede! Am avut un frate(Dumnezeu sa-l ierte!) si n-am semanat DELOC cu el, absolut deloc; eram "incompatibili spiritual si pragmatic", dar cu sotul meu actual, din a doua Legenda a Vietii mele, sint la fel, 99% ! 1% avem niste diferente insignifiante: la preferinte culinare, din cauza ca el ar pune zahar, si-n ciorba, asa de multe dulciuri manaca, iar eu prefer acrituri; eu ador aerul, iar lui i-e teama de curent ca de un inamic; eu fumez, iar el n-a fumat in viata lui; mie m-e teama de gura lumii( poate, si de-asta n-am divortat , a 3-a zi dupa nunta, cand numai beat mort si scandalagiu era); eu prefer - cand am timp - sa intru pe Net; el nici nu stie sa deschida PC-ul, cata vreme picteaza, asa, pentru sufletul lui s.a., dar nu va spun cata armonie, empatie, pace si tandrete este - abia ACUM - , in viata mea! CONCLUZIA: "Nepotrivirea" ne fascineaza - la inceputuri - , insa, in timp, devine un cosmar! Ca sa ma intelegeti mai bine, va dau ex. placerea noastra de a vedea un serial, de a citi o carte s.a.m.d., in care ne recunoastem intr-un erou / personaj si, de aceea, ne simtim bine! Asa este si cu "Potrivirea sta numai in potrivire de caracter si sistem de valori !" Voi, fetelor necasatorite, nu cadeti in plasa in care am cazut eu ! Cautati tipul uman care va reprezinta, care este "o oglinda spirituala si mentala, cordiala si fizica" a voastra! Asa sa va ajute Dumnezeu!
Buna fetelor,am 32 de ani,si am divortat acum 3 ani de un barbat cu care am 3 copii.L-am iubit din suflet ,am fost alaturi de el tot timpul ,pana m-a inselat cu o colega de servici.De atunci nu am mai fost o familie ,si toate rugamintile lui m-au lasat rece si am fost indiferenta ,am divortat ,si mi-am pastrat copiii langa mine .Nu mi-e usor ,ma ajuta parintii mei ,muncesc aproape in fiecare zi ,dar sunt langa copiii mei si ma simt o femeie puternica .Nu-mi mai doresc nici un fel de relatie cu nimeni pt ca am suferit enorm de mult pt ce m-i sa intamplat
Daca timpurile s-au schimbat, cred ca ar trebui si noi sa ne schimbam, nu?
asa santem noi femeile "proaste" punem totul la suflet si cand vad ca te dedici lor intru totul esti pe locul 2 ,3 sau deloc,aventura ai caracterizeaza pe oameni ,nu spun ca numai barbati fac femeile sa sufere sant si femei care stiu sa se faca curtate pana il domina cu totul dar aste sant mai rar sau pe cale de disparitie.Nu ne vom trezi fetelo niciodata pt ca cred ca asa ne este scris ,asa santem noi concepute sa suferim si mai putin sa facem pe alti sa sufere
Doamne ce greu e sa suferi! Dar dupa '' nori iese si soarele''. Eu cred ca cineva vegheaza asupra noastra .... si ne da puterea sa depasim orice obstacol.D-zeu este cu noi! SA CREDEM CA TOTDEAUNA ESTE O SOLUTIE PT. ORICE PROBLEMA. Mult curaj!
Mi s-a parut traznet si va spun si voua, poate va tenteaza si pe voi Workshop ca intre femei..ca sa invatam sa avem relatii fericite http://relatiifericite.blogspot.com/
eu mereu am gandit k mai bine singura decat cu un prost langa tine...asa k nu esti u vinovata daca esti singura ci pur si simplu nu ai gasit omul care sa stie cum sa te abordeze si sa te faca fericita...eu acuma ma simt fericita pt k am langa mine un om care ma iubeste si ma intelege asa cum sunt si ma respecta...si in plus eu am o vorba "nu ai nevoie de un barbat pt a fi fericita"...eu zic k cei kre-si bat joc d femei sunt niste prosti si din pacate sunt cam multi:)) dar stii ce invata sa cauti calitatea ind etrimentul cantitatii si nu mai gandi asa k nu trebuie sa te iubeasca nimeni pt k nu e asa.toti meritam sa fim iubiti pt ceea ce suntem nu pt ceea ce altii ar vrea sa fim.bafta Iorda...iti doresc sa gasesti un om care sa te merite si sa-ti arate ce inseamna sa fii respectata si iubita nu doar sluga.;)...va pup!
Chiar nu ma mai simt singura cand vad ca nu doar eu am aceste probleme.Am o relatie de aproape un an si nu ma simt bine deloc, m-am schimbat radical in acest timp, din acea persoana optimista, zambitoare, activa, cu multi prieteni, am devenit o fata de casa, fara nimeni langa mine, posomorata, doar pentru iubitul meu.Si tot nu este bine, toata ziua ne certam pe tot felul de teme, eu incerc sa ii explic, ca ma deranjeaza ca ma lasa mai tot timpul singura in casa dar el nu vrea sa inteleaga.Stiu ca eu am gresit ca am ajuns aici, pentru ca i-am permis prea multe, dar am crezut ca fac bine.Chiar ma simt rau in acearta relatie si nu stiu ce sa fac, pentru ca il iubesc si pentru ca ma gandesc oare ce o sa zica mama lui, sau cei apropiati, daca m-as desparti de el.Am vazut aici cateva sfaturi si poate o sa le pun in practica.va multumesc si va pup.
Toate cele frumoase, tinere sau mai putin...ar trebui sa citeasca cartea, sau sa vada filmul SECRETUL. Este vorba despre Legea Atractiei, care spune ca, atragem lucrurile, oamenii, situatiile de care ne este...FRICA. Si romanul are o vorba care zice ca: de ce ti-e frica nu scapi. Si apoi, dupa ce acceptam aceasta Lege sa incercam sa ne cunoastem. Bine. Ca asa sta scris pe templul din Delhi: "cunoaste-te pe tine insuti si vei cunoaste intreg Universul cu Legile lui cu tot" Apoi, o sa intelegem de ce "caram" dupa noi aceleasi si acelesi suferinte. Pentru ca mama noastra cand ne purta in pantece se temea sa nu cumva s-o "lase" tatal viitorului copil. Se temea de ce-o sa zice lumea sau de...multe alte cele. Dupa ce o sa va recunoasteti fricile, ele au sa dispara. Si cand nu te mai temi de nimic, NIMIC rau nu se mai poate intampla. Cand nu te mai temi, te poti vedea frumoasa, inteligenta, puternica si mai ales UNICA. Incomparabila. In asta sta puterea. V-o doresc, din suflet tuturor.
O ASTFEL DE RELATIE O ARE SI FIICA MEA DAR IN CIUDA FAPTULUI CA SE CEARTA MAI TOT TIMPUL SE IMPACA SI O IAU DE LA CAPAT,I_AM DAT SI EU SFATURI DAR A FOST FOARTE DURA CU MINE SI A REFUZAT ORICE SFAT SI POVATA DATA DE O MAMA CARE A TRECUT SI EA PRIN VIATA, EL O IUBESTE DAR NU STIU CUM ? AMANDOI FAC MULTE GRESELI MAI MICI SAU MAI MARI , SANT IN ACEASTA RELATIE DE CAM 5 ANI SI NU STIU CUM SE VA TERMINA. EL E BINE FACUT ,INALT SI EA CAM SLABUTA SI FRUMUSICA FOC, DAR ARE PERSONALITATEA EI, NU SE PUNE IN DISCUTIE VORBA DE O CASATORIE DOAR ASA CA AMANDOI SA STEA SEPARAT CU LOCUINTA SI SE VAD DE 4 ORI PE SAPTAMANA IAR UNEORI DORM IMPREUNA , NU STIU DACA ASTA SE NUMESTE O RELATIE DE ATATA TIMP, NU E NICI ALBA SI NICI ROZ, CA DOI ADOLESCENTI, EI AU TRECUT DE MULT DE ACEASTA VARSTA. EA 24 ANI SI EL 28 ANI
de ce sa cautam solutii la altcineva?noi suntem fauritorii propriului destin, daca nu merge relatia ,sa avem puterea sa punem capat , indiferent de reactiile celor din jur, pt ca nimeni nu ne cunoaste propriile trairi.Important sa stim ca sunt lucruri pe care le putem schimba, dar si multe care nu depind de vointa nostra, trebuie sa stim sa facem diferenta intre ele si sa stim sa acceptam.Este greu, dar nu imposibil.Am 50 de ani in curand, am luat o de la capat de doua ori, mi a fost greu, dar sunt mai puternica, ca oricand..Se poate.....stiu sigur
Când am citit articolul m-am simţit revoltată, din nefericire nu am simţit nicio stimă de sine, apreciere-doar vină, o puternică anxietate, nu am descoperit nicio soluţie a adevăratei probleme. Nu sunt pe de plin de accord...nu suntem tot timpul sau în toate relaţiile în căutarea unei iubiri eterne sau ce nu am primit din partea părinţiilor. Sunt femei care au o relaţie bună cu părinţii şi au noroc, şansa unei căsnicii fericite şi? Sunt unii mă gândesc la bărbaţi care au o femeie ,, de milioane" şi trădează, de ce? Din cauza ta? Că tu ai făcut o alegere proastă sau ai ales pe cine nu trebuie, de aici rezultă că genul ăsta de bărbat nu ar merita să stea alături de o femeie oricare ar fi aia. Vreau soluţii. Să te simţi vinovată că nu faci compromisuri şi eşti singură? Eşti vinovată pentru că eşti singură, eşti vinovată că eşti nefericită şi singură într-o relaţie fiind? Nimeni nu are obligaţia să mă facă pe mine fericită am aflat de ceva timp şi atunci mă resemnez-îmi caut soluţii în mine, să devin independentă. Din păcate nu poţi oferi la infinit fără să fi apreciată pentru ceea ce faci, fără să primeşti nimic în schimb...nu se poate, orice facem avem nevoie de recompense să ne simţim valoroase, să nu avem mustrări de conştiintă că puteam face mai mult. Mă îngrozeşte gândul câte cupluri îs divorţate de vărsta mea, îs experienţe neplăcute...şi ca să dau şi eu vina pe cineva sau ceva, din păcate părinţii şi societatea nu ne educă parte emoţională, ci din contră-trebuie să te pregăteşti să fii o bună gospodină, o mamă educată, o soţie model şi nu e întotdeauna corect, ne învaţă că dacă nu greşeşti şi eşti impecabilă prin comportament primeşti ce oferi din partea religiei, a credinţei. Societatea e plină de inimioare, vacanţe de neuitat alături de perechea iubită. Căte dintr noi au trăit o iubire ,, divină"? Puţine, eu una cunosc doar o relaţie şi în fiecare zi mă rog să nu mă sune prietena mea şi să îmi zică şi ea că se despart. Soluţia mea - e dureros să fi singură şi trebuie să accepţi ca şi cum tu ai fi ales asta, nu? ...să nu începi cu disperarea care să te macine şi să sădească în mintea ta un vis şi când apare primul el să crezi că prinţul inimii tale. Dacă apare şi dacă durează depinde de el, de dorinţa Domnului şi apoi de ce vrei tu... Care sunt soluţiile voastre? Mulţumesc.
In acest articol ma regasesc si eu.Am trecut doar prin relatii foarteeee naspa, pana acum,la 29 ani, nu am avut parte nici macar de o relatie"buna" sa zic asa.Bineinteles, ca dupa atatea ghinioane, ce te urmaresc, nu maiai chef de nimic, esti dezamagit, nu mai vrei sa auzi sau sa vezi pe nimeni.Adevarat!Dar trebuie sa iti revii.Si iti revii cu foarte multa vointa, ambitie si curaj!Si totul porneste din mintea noastra, din subconstient!Daca ai doar ganduri negative, nu ai cum sa iti revii, negativismul e mereu prezent.In schimb,daca ai curaj sa dai putin optimism a tot ceea ce gandesti sau faci, e total alta treaba.Ai sa vezi, ca simti cum totul se schimba.Zic asta din proprie experienta, nu e usor, dar cu voita le invingi pe toate!Credeti-ma.Nu disperati, Pamantul e rotund, si se invarte. O data si o data se va opri si la noi, dandu-ne acea farama de fericire, pe care, poate, o meritam!Sa fiti iubite!
este foarte adevarat ca mereu reactionam in virtutea "programelor" pe care le avem implantate inca din frageda copilarie, copiind comportamentul parintilor de relationare o data, si pe de alta parte din cauza asa-ziselor "incurajari" primite de la cei din jur: nu meriti, nu vei reusi, reusesti sa atragi doar un anumit gen de persoane. alt model de comportament putem alege singuri, transformand tiparele negative in unele pozitive. de exemplu: aleg/ merit sa ma simt iubita, atrag persoanele potrivite in viata mea, aleg sa ma simt apreciata, etc. un alt aspect foarte important in realationarea cu ceilalti este sa nu ne proiectam propria noastra persoana si asteptarile noastre asupra celuilalt, sa il aceptam asa cum este. si inchei cu vorba unui prieten, care pe mine m-a ajutat foarte mult: "la inceput nici o asteptare si la sfarsit nici o judecata" va pup!
si eu spun uneori ca sunt o persoana neimportanta,dar de fapt fiecare trebuie sa devina un pic mai egoist ,intr-o lume atat de egocentrista,sa devenim cea mai importanta persoana dintre toate pt ca daca nu faci asa ,ajungi sa devii un bun de larg consum ,sa apeleze toti la tine pt ca vad ca esti dragut cu ei ,bunatatea devine prostie,in loc sa fii apreciat ajungi un fel de robot(imi vine acum in minte o propozitie de catre am ras candva:Mama functioneaza-asa este mama face de toate.)comportamentul de reactie despre care spune Oana e sa nu mai vreau sa functionez.
Foarte interesant articolul, si foarte.. adevarat. Si eu intru continuu in acest tipar. Cum se dezvolta/ invata alt model/ comportament de reactie?
Posteaza comentariu