Vedete România: 7 fete bătrâne şi poveştile lor amoroase

2 din 8

Teo Trandafir şi viaţa ei amoroasă incertă

Cu voie sau fără, fosta vedetă TV a reuşit să creeze un adevărat mister în jurul vieţii ei amoroase. Publicul ştie că, la 20 de ani, a fost căsătorită şi mai ştie că a existat o relaţie cu Marian Constantinescu, alias Domn' Profesor, aşa cum îl ştim de pe vreme când lucrau împreună la Pro. Acum 3 ani, în timpul unui interviu acordat celor de la Gardianul, Teo Trandafir vorbea pentru prima dată despre această relaţie. "Noi lucram împreună pe atunci, la ProTV, şi vreo doi ani a durat toată tatonarea, până într-o zi, când a răcit şi eu am avut grijă de el. La un moment dat i-am spus că rămân cu el pentru că nu am întâlnit un bărbat mai grozav decât el!", a povestit Teo despre felul în care a început relaţia ei. "E cel mai deştept, cel mai frumos, cel mai bun din câţi există”, adăuga atunci prezentatoarea TV. Un an mai târziu, în 2009, Teo mărturisea că relaţia lor de dragoste s-a terminat, dar că în locul ei a rămas o frumoasă prietenie, dovedită şi anul acesta când Teo a trecut prin cea mai cumplită experienţă a vieţii ei. În toată perioada critică, Domn' Profesor i-a fost alături. "Ne-am despărţit de mult. Marian nu mai e iubitul meu, dar este prietenul meu. El are o altă iubită, nu mai suntem împreună şi nici nu am simţit nevoia să se ştie peste tot lucrul ăsta".
 

Comentarii (10)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • -------------- pe 14 Dec 2012, 18:58
    mda

    mi-a placut, ai dreptate.

    0
    0

  • cici pe 6 Ian 2012, 03:03
    mda

    sunteti niste idioti ! o baba vaduva sau divortata nu e si fata batrana !

    6
    0

  • Antisexul pe 12 Dec 2011, 19:30
    Ba, eu nu-s excesiv de atent cu ce nu-i vital!

    Prin urmare, n-am habar daca articolasele astea, de genul "Sa-i bagam la gramada si sa-i lasam sa se-ncaiere!" sunt insailate de acelasi stupid ori de o clica intreaga. Parol, revistuto, dar te prezinti, in fiecare zi, cu aceleasi zdrente carpite la infinit (patchwork, parca ii zice), sa faci dansul paparudei - adicatelea sa ploua cu accesari. Am scris "revistuta"? Na, ca m-am tampit. Daca era pe celuloza, isi stergeau meltenii bucile.

    3
    1

  • raluca pe 10 Dec 2011, 22:54
    corina

    aceasta corina chiriac.oh,doamne.auzi,nu a avut timp sa faca si sa creasca un copil.pai are dreptate,cand ar mai fi....trait,nu?/asa cum stiu cel mai bine artistii..(vz mirabela etc..).n as vrea sa fiu in locul lor de sarbatori.printre familisti..cu copii..

    3
    6

  • anca pe 10 Dec 2011, 22:21
    fete batrane

    Uneori am senzatia ca scrieti articole ca sa umpleti spatiul. Penibil.

    13
    3

  • nadia pe 10 Dec 2011, 12:32
    lamurire

    Hai sa ne lamurim, oameni buni! O femeie divortata este o femeie care a fost casatorita si care s-a despartit de sot in termeni legali! O femeie vaduva a fost casatorita si sotul a decedat! O fata batrana este aceea care a ajuns la o varsta si nu este casatorita, iar in trecut o fata batrana era considerata si fata care nu intretinuse relatii sexuale si se afla la o varsta inaintata! Nu inteleg de ce aceste trei categorii sunt bagate in aceeasi oala!

    24
    1

  • Dea pe 10 Dec 2011, 12:24
    DEX

    Voi ati dat definitia cuvantului "fata batrana", dupa care ati ignorat-o total. "Nu a fost casatorita niciodata", apoi exemple de femei divortate. Asa pot face si eu pe "jurnalistul".

    17
    1

  • ioa-kla pe 10 Dec 2011, 11:52
    ...

    Sincer sa fiu eu una dintre ¨fetele ale batrane¨ care le numiti voi, v-as da in judecata! Pai la 60-70 de ani cum o sa le mai numiti.....

    12
    2

  • maria pe 10 Dec 2011, 09:17
    fete batrane

    Mi-e greu sa cred ca nu stiti ce inseamna fete batrane,dar se pare ca asa este.Singura careia i se poate spune asa,este Tania Budi,restul sunt femei divortate ,,vaduve ,..inca un articol slabut,din care vreti sa scoateti marea cu sarea,dar nu e decat o apa de ploaie.

    9
    1

  • Crina pe 10 Dec 2011, 01:53
    Tania

    Singura care se potriveste titlului esta tania Budi..in rest..Corina, Mirabela, Marina..doamne si necasatorite..cea care se pretinde printesa..poate ar trebui sa mai reflecteze cum trebuie sa fie o printesa..poate se mai uita in jurul ei si invata..

    13
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod