Sandra Bullock are nevoie de o pauză: Actrița vrea să se dedice copiilor săi și va renunța la actorie „pentru o vreme”

Sandra Bullock a dezvăluit că plănuiește să renunțe pentru o perioadă de timp la actorie pentru a petrece mai mult alături de copiii săi.

Actrița în vârstă de 57 de ani a spus într-un interviu pentru „Entertainment Tonight” că nu știe cât va dura perioada de pauză, dar că vrea să fie mai mult timp acasă, „locul care o face cel mai fericită”.

„Îmi iau jobul foarte în serios când lucrez”, a spus Bullock, adăugând că are o carieră care îi ocupă foarte mult timp.

„Vreau să fiu 24 de ore pe zi, 7 zile din săptămână cu copiii mei și familia mea.
Acolo voi fi pentru o perioadă de timp”, a spus starul american, potrivit Page Six.

Bullock este o mamă singură și are doi copii adoptați - Louis, de 12 ani, și Laila, de 10 ani.

Vedeta din „Miss Congeniality” a explicat că vrea să îți petreacă perioada de pauză în carieră asigurându-se că se va ocupa de toate nevoile copiilor săi.

Ea a vorbit și despre ce a însemnat să fie părinte în perioada de pandemie, spunând că și-a luat toate măsurile de precauție pentru a se asigura că cei doi copii ai ei sunt în siguranță.

„Toți părinții mă știu ca 'doamna nebună cu pandemia'.
Ei știu că copiii lor se vor întoarce fără COVID după ce vin la noi acasă”, a declarat Sandra.

Bullock și fostul său soț, Jesse James, cu care s-a căsătorit în anul 2005, au făcut demersurile pentru a adopta împreună un copil în 2010. Dar în luna aprilie a aceluiași an actrița a depus cererea de divorț după ce câteva femei au dezvăluit public că au avut aventuri cu James.

Actrița și omul de afaceri au finalizat procedurile de divorț în iunie 2010, iar Sandra a continuat singură procesul de adopție.
Ea l-a adus acasă pe Louis în 2010, iar pe Laila a adoptat-o în anul 2015.

În prezent, Sandra Bullock are o relație cu fotograful Bryan Randall, care are o fiică adultă dintr-o relație anterioară.

Actrița a anunțat că vrea să renunțe pentru o vreme la Hollywood cu câteva zile înainte de lansarea celui mai recent film al său, „The Lost City”. Ea a lucrat alături de staruri precum Brad Pitt, Daniel Radcliffe și Channing Tatum pentru filmul de comedie ce are premiera pe 15 martie.

Sandra a fost impresionată cel mai mult de colegul său de platou Channing Tatum.
„Channing este foarte confortabil în pielea lui. Știa că este o comedie și nu încerca să fie prea serios. A lucrat din greu pentru ca posteriorul său să arate perfect atunci când este filmat. Adică, m-am uitat și m-am tot uitat, dar n-am găsit nicio imperfecțiune”, a glumit actrița despre scenele nud ale colegului său.

Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
15 Martie 2022
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod