Maria Marinescu: povestea unei foste dive căsătorite cu un traficant de droguri

Cu toate că a dispărut din lumina reflectoarelor după ce s-a căsătorit cu omul de afaceri Frank Colin, Maria Marinescu ţine din nou prima pagină a tabloidelor, tocmai din cauza partenerului ei de viaţă.

Frank Colin a fost arestat în Franţa, fiind bănuit de implicare într-o reţea de trafic de droguri pe ruta Republica Dominicană - Franţa, iar miercuri dimineaţă procurorii DIICOT au desfășurat percheziţii în casa creatoarei de modă.

Percheziţiile făcute de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) au avut loc la două adrese, una fiind la imobilul în care locuieşte în România Maria Marinescu. Percheziţiile la locuinţa Mariei Marinescu au fost realizate în cadrul unei comisii rogatorii, în urma unei sesizări primite de la autorităţile franceze.

Maria Marinescu va fi audiată ca martor în dosarul care îl vizează pe soţul acesteia, anchetatorii francezi fiind convinşi că Frank Colin este capul afacerii "Şoimul cu cocaina", care vizează un transport masiv de droguri, de peste 700 kg de cocaină.

Cine este Maria Marinescu?


Maria Marinescu este fiica actriţei Ioana Pavelescu şi a doctorului Ion Marinescu, însă multă lume o consideră pe Maria nepoata lui Ion Iliescu. Acest lucru se întâmplă deoarece Ioana Pavelescu este căsătorită în prezent cu Mihai Bujor Sion, ambasadorul ţării noastre în Thailanda şi „copilul de suflet“ al fostului preşedinte al României.

Naşul de cununie al Ioanei şi al lui Mihai a fost ex-directorul Teatrului Naţional, scriitorul Dinu Săraru, iar apropiaţii cuplului afirmă că, în anul 1974, atunci când Mihai Bujor Sion a rămas fără părinţi, a fost adoptat de Ion Iliescu.

„Soţul mamei mele e, într-un fel, fiul lui adoptiv.

Dar eu nu sunt rudă cu el. Ion Iliescu este un om foarte cald şi plăcut. Îl cunosc din copilărie. Datorită lui am ajuns să fac liceul la Beverly Hills High School“, spunea în trecut Maria Marinescu, despre Ion Iliescu.



Maria Marinescu a fost pentru mult timp în centrul atenţiei presei, deoarece a avut mai multe relaţii de dragoste cu bărbaţi foarte cunoscuţi din România. În anul 2004, Maria l-a cunoscut pe Cristi Chivu, care îi devenea logodnic la sfârşitul aceluiaşi an. În anul 2005, Maria Marinescu a rămas însărcinată, Chivu a vrut să păstreze copilul, însă ea a făcut avort.

După doar câteva luni, mai exact la începutul anului 2006, cei doi anunţau că se despart definitiv.

Prin patul Mariei Marinescu au mai trecut şi Bobby Păunescu, care de asemenea i-a fost logodnic, dar şi Tudor Vasile, fiul fostului premier Radu Vasile, omul de afaceri Ovidiu Zegheru, Alexandru Popescu, acţionar la un club din Capitală, şi Ion Ion Ţiriac, cu care a fost căsătorită pentru trei luni de zile, în anul 2007.

În prezent, Maria Marinescu este căsătorită cu Frank Colin şi locuieşte în Franţa. Ei au un băiețel, pe nume Levyn, în vârstă de trei ani.

21 Noiembrie 2013
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod