Hatice Tuba Buyukustun: "Sunt indragostita de personajul pe care-l interpretez"

Noroc cu pantoful, am putea spune atunci cand ne referim la cariera Tubei Buyukustun, interpreta lui Asi in serialul "Asi. Impotriva destinului".
Noroc cu pantoful, am putea spune atunci cand ne referim la cariera Tubei Buyukustun, interpreta lui Asi in serialul "Asi. Impotriva destinului". Model la origine, Tuba a fost descoperita chiar in timpul unei defilari, cand s-a impiedicat si i-a sarit un pantof din picior. Fara sa se piarda, si cu o naturalete iesita din comun, Tuba si-a scos si celalalt pantof si a continuat sa defileze in picioarele goale.

Dupa ce s-a terminat evenimentul, a primit propunerea de a da o proba pentru un rol intr-un serial, pentru ca intreaga scena de pe podium fusese urmarita de un producator de film.
De aici a pornit aventura sa prin cinematografie, chiar daca, atunci cand era mica, ura sa fie fotografiata sau filmata.

Foarte rezervata in ceea ce priveste viata ei sentimentala, Tuba prefera sa vorbeasca mai mult despre realizarile profesionale si mai putin despre relatiile pe care le are. Un pic din ambele aspecte, in exclusivitate, in interviul ce urmeaza.

"Sunt foarte norocoasa ca m-au ales sa fac parte din distributia acestui film..."

Vorbeste-ne putin despre rolul pe care il interpretezi in serialul "Asi. Impotriva destinului"?

Sunt indragostita de personajul pe care il interpretez. Imi place mult, este un rol care ma provoaca mereu si ma solicita foarte mult in acelasi timp, dar nu ma plang, fac totul din pasiune.

Care a fost prima impresie pe care ti-ai creat-o atunci cand ai citit scenariul?

Ca sunt foarte norocoasa pentru ca m-au ales sa fac parte din distributia unui serial atat de... „plin de sentiment”.
Poti simti acest lucru in fiecare secventa. Este o productie extraordinara si nu spun acest lucru pentru ca fac si eu parte din proiect, ci pentru ca simt acest lucru. Urmariti-l in continuare si nu veti regreta!

Trebuie sa-ti spun ca in Romania s-a creat o isterie legata de acest serial. Atunci cand ai acceptat acest rol te-ai gandit ca o sa se intample asa?

Cand am acceptat sa joc, banuiam ca va fi apreciat si placut de catre public, pentru ca aveam mare incredere in echipa care urma sa il produca. In distributie sunt mari nume ale teatrului si cinematografiei turcesti, si, nu in ultimul rand, scenariul este foarte bun.
Cand exista o armonie intre aceste ingrediente succesul vine de la sine.

De unde crezi ca vine succesul pe care il au serialele de acest gen?

Datorita calitatii lor, de la cum sunt realizate, de la povestile lor, de la scenarii, de la distributie, de la cum sunt prezentate povestile de viata, de la faptul ca te poti regasi in ele, ca sunt realiste si multe alte motive.

9 Martie 2009
 

Comentariile 1-50 din 56

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • FELICIA pe 8 Nov 2014, 00:44
    ASI

    NU A FOST , NU ESTE SI NU CRED CA VA MAI FI UN SERIAL ATIT DE FRUMOS REALIZAT CU SUISURI SI COBORISURI CU TANDRETE MAXIMA CU DRAGOSTE REALA ATIT DE MULT DE NIMENI NICIODATA NU SE POT OBISNUI CA PERSONAJELE PRINCIPALE NU SINT IMPREUNA ***** FILM FRUMOS ***** !!! SINT INDRAGOSTITA DE SERIAL DAR MAI ALES DE DEMIR FELICITARI ECHIPEI !!!!!!!!!!!

    3
    0

  • oana pe 13 Iul 2012, 10:05
    iubirea

    eu dupa ce se termina fiecare episod intru pe nei si uraresc altul sunt inebunita dupa acest film .actoei mei preferati sunp asi ,demirsi defne . le sta bine impreuna lui demir si lui asi dar se pare ca in viata reala au vieti diferite .asi este asa de frumoasa nu ma mir ca a fost model are un par asa de frumos si are bune gusturi la haine

    2
    0

  • oana elena pe 13 Iul 2012, 09:55
    iubirea

    va dor ,lui asi si lui demir le sta bine impreuna dar pacat ca in viata reala nu sunt in preuna asest film este de nota 10

    2
    0

  • oana elena pe 13 Iul 2012, 09:52
    ;asi;

    imi place filmul acesta e un film superb . actori mei preferati sunt demir, asi si defne daca ar trebui sa le dau o nota ar fo 10 plus . cred ca ar castica oscarul cu asest film . le sta chia bine impreuna lui demir si lui asi dar separe sa in viata reala au alte vieti

    2
    0

  • zimbrul pe 9 Mai 2012, 02:06
    asi.......

    actorii au jucat acceptabil in acest serial ,dar scenariul m-a deceptionat.ambitii gratuite de ambele parti,care merg pina acolo ca si dupa nunta miresele ramin virgine,iar cind se hotarasc se ,,rusineaza,,.sa te desparti ,fara sa sti nimic unul de altul,sa mai faci si copil pe deasupra este prea mult si asta datorita unei banale scrisori inveninate.imi plac filmele si serialele ,mai pline de adevar.ma mir totusi ca toti de aici ridicati in slavi serialul si nimeni dar nimeni nu sufla o vorba negativa.....ce mai vad si o droaie de lezbiene in calduri cu declaratii gen poezii adresate tubei b,care personal m-a dezamagit cu sotul ce si l-a achizitionat,spelb,incolor insidor,roluri secundare.

    1
    2

  • lunaa pe 27 Mar 2012, 16:01
    Asi

    Chiar este adevarat acest interviu?I a luat pe bune un interveu lui Tuba in care sp si de Romania..?

    1
    1

  • popescu alexandrina pe 13 Mar 2012, 15:54
    serialul ASI

    Mi-a placut foarte mult serialul. Si Tuba si Yldirim au jucat extraordinar de bine si se potrivesc foarte bine. Pacat ca in viata reala nu sunt impreuna. Dar si ceilalti actori au jucat bne. A fost un serial f. f. f foarte bine realizat. BRAVO LOR!

    2
    0

  • mihai pe 29 Sep 2011, 12:56
    Tuba Hatice Buyukustun

    am vazut filmele ei si am citit despre ea . este o actrita exceptionala, un real talent si o femeie frumoasa, inteligenta , puternica, feminina, cu suflet frumos...un om de nota 20. ii doresc pe toate planurile numai bine !

    5
    1

  • veronica maria pe 17 Iul 2011, 12:20
    Hatice Tuba Buyukustun

    De s'ar scrie o poezie despre TINE in care sa se explice Sufletul TAU si FRUMUSETEA TA ar spune cine ar vedea "poetul minte,nu exista asa ceva,nu sunt ingerii pe pamant".esti un inger si nu uita sa ramai mereu asa.de unde pot face rost si eu de un id de mess sau un mail de'al tubei?id meu este bebe9050.va pwp pe toti cei care sunt fani tuba buyukustun

    4
    0

  • veronica pe 17 Iul 2011, 12:05
    tuba buyukustun

    din prima clipa de cand team vazut in serialul asi,impotriva destinului miau ramas ochii la tine si la frumusetea ta.esti o femeie minunata ai un suflet larg si te dedici trup si suflet meseriei care tea facut cunoscuta in turcia dar si peste hotare.iti doresc sa ramai toata viata la fel de buna si sa ai parte de tot binele din lume.multa sanatate si nu uita ca te iubim mult

    6
    0

  • alimar pe 21 Nov 2010, 22:16
    SAMI DUMNEZEU SA TE IERTE SI ODIHNEASCA IN PACE

    alimar pe 21 Nov 2010, 22:06 PRIN MESSENGER IN NUMELE LUI DEMIR ; SAMI PAMANTUL SA=TI FIE RAI SI TARANA USOARA Demir si Asi a fost un admirator pentru voi din multi fani SAMI CARE S-A DUS PEALTE TARMURI DEMIR SPUNE-I SA II FIE TARANA USOARA IAR PAMANTUL RAI dumnezeu sa-l odihneasca pe acest suflet care a admirat si cantat serialul

    3
    0

  • Motzishor pe 21 Nov 2010, 01:47
    A înnebunit paginaţia

    Iarăşi încerc să intru pe Eva.ro şi îmi aduce comentaroo din 9 martie 2009 alături de comentarii din 15 sept. 2010!!!!!!!!!!!!!

    2
    0

  • alimar pe 15 Sep 2010, 22:13
    LA MULTI ANI !TUBA ALATURI DE FORUMUL CARE TE IUBESTE

    alimar pe 15 Sep 2010, 22:06 LA MULTI ANI ! PLIN DE NOUTATI FORUMULUI SERIALE FILME TURCESTI LA MULTI ANI! DEA,DENISA,MOTYSOR SI INTREGII ECHIPE FORUMULUI SERIALE FILME TURCESTI CARE A IMPLINIT UN AN SUCCES SI CAT MAI MULTE VESTI DESPRE TURCI FILME TRADITII SI PEISAJE GIULIA MULTUMESC CA NE PLIMBI PRIN LUME CU KLIPURILE POSTATE SUNT SPLENDIDE SI ASA NE MAI BUCURAM SI DE ALTE PEISAJE ALIMAR

    1
    1

  • Motzishor pe 3 Sep 2010, 07:16
    Aşk ve Ceza ep. 24 - 1/9 subtitrat româneşte - formatul original

    Bună dimineaţa! http://www.youtube.com/watch?v=30iXJzCtQd0

    2
    0

  • Motzishor pe 3 Sep 2010, 07:16
    Aşk ve Ceza ep. 24 - 1/9 subtitrat româneşte - formatul original

    Bună dimineaţa! http://www.youtube.com/watch?v=30iXJzCtQd0

    2
    0

  • alimar pe 23 Aug 2010, 23:20
    YAHOO MESSENGER TUBA SI MURAT YILDIRIM FITI UN CUPLU PE ECRANE NOI VA APRECIEM SI SPERAM

    DRAGI SI IUBITI ACTORI AI TURKEY DIN FILMUL ASITREZITIVA NU PIERDETI MOMENTELE VIETII CAND SUNTETI PE CULMILE SUCCESULUI SI DEVENITI DIN NOU UN CUPLU PE ECRANELE TELEV NU ASTEPTATI SA TREACA ANII NU NE VOM PLICTISI DE SCENELE FRUMOS JUCATE CU SUFLET SI DARUIRE CU PRIVIRILE VOASTRE CARE NE-AU FACUT SA VA INDRAGIM SI MAI MULT NOI SPERAM SA VA SCUTURE CINEVA SI SA NU PIERDETI ROLUL VIETII VOASTRE REGIZOR PRODUCATOR NU II LASATI SA SE PIARDA ACESTE TALENTE TURKEY,'YA BIR MEKTUP GONDERMEK ISTIYORUM(vreau sa trimit o scrisoare in turcia) actorilor producatorilor

    2
    0

  • oprea corina pe 18 Aug 2010, 22:41
    Asi impotriva destiunului

    Cel mai frumos serial pe care l-am vazut , iar Tuba una dintre cele mai bune actrite din lume,foarte frumoasa si inteligenta. Ar fi foarte frumos sa vina si in Romania , ca s-o cunoastem si noi , si ca sa vada cati de multi fani are si aici. Abia astept sa inceapa sezonul urmator al serialului Gonulcelen.

    1
    0

  • andrazzn pe 10 Aug 2010, 17:39
    Asi Impotriva Destinului cel mai tare serial vazut vreodata

    Indragostingu-ma de acest film..am putut vede frumusetea Turcie..nici nu m-asi fi gandit cat de frumoasa poate fi aceasta tara..am inceptu sa invat cuvinte acest film m-a fermecat

    1
    0

  • andrazzn pe 10 Aug 2010, 17:34
    Asi Impotriva Destinului cel mai tare serial vazut vreodata

    Este cel mai tare serial pe care i-am vazut..este filmul meu preferat..imi place de Tuba..adik felul in care joaca..este uimitor.nu am ratat niciun episod..a-si vrea sa o cunosc.in realitate..cand vizionev filmul parca sunt nush intr-o alta lume..nu imi vine sa cred ca s-a terminat..aces uimitor film...daca s-ar mai difuza o data..l-asi mai vedea..chiar si de 1000 de ori..pacat ca Tuba si Demir nu sunt impreuna.....va iubesc...

    1
    0

  • cristina pe 5 Iul 2010, 17:45
    la multi ani

    Este o actrita deosebita din toate punctele de vedere shi nu ai cum sa nu o indragesti.....nu pot sa spun tot ..oricum asta conteaza akum :**:**:*La multi ani! Tuba :*:**:*

    1
    0

  • George pe 5 Iul 2010, 00:15
    Pentru surioara mea ... o iubescccccccccccccccccccccccccccc

    Maine faci ... 28 de ani Tuba mea imi pare atat de rau ... ma doare inima ca nu pot sa fiu langa tine sa-ti spun cat de mult te iubesc ... te iubesc atat de mult .. imi vine sa mor ... doar odata faci 28 de ani si nu sunt langa tine ... in fiecare clipa imi este dor de tine ... ...... iti doresc din toata inima sa fi fericita si sanatoasa sa ai tot ce iti doresti ... sa nu fi necajita .... La Multi ani... iubirea mea surioara mea .. te pup si te imbratisez din toata inima .

    1
    0

  • aurica pe 21 Mai 2010, 19:27
    la multi ani

    multi ani tuturor celor care isi elenelor si constantelor

    1
    0

  • George pe 5 Apr 2010, 11:51
    Tuba sai ai parte de tot ce iti doresti

    Un PASTE fericit sa ai parte de tot ce iti doresti sa fi sanatoasa si iubita pentru mine esti ca o surioara iti doresc ca toate visele tale sa ti se indeplineasca esti o scumpa si o dulce de fata te iubesc din toata inima mea sper ca intr-o buna zi sa te pot intalni sa-ti spun cat de mult te iubesc sai ai grija de tine te pup si te imbratisez cu drag ,

    1
    0

  • George pe 1 Apr 2010, 22:43
    Tuba buyukustun te iubesc enorm pentru mine esti ca o sora.

    Am 20 de ani si imi doresc foarte mult sa o pot intalni pe Tuba este o persoana deosebita o iubesc foarte mult pentru mine este ca o sora mai mare este o frumusete de fata o sufletista ...atat de delicata atat de pura te iubesccccccccccc nu o sa te uit nicodata succes in contunuare iti doresc multa fericire alaturi de persoana iubita si multa sanatate tie si familiei tale ai grija de tine TE PUP DULCEEEEE.

    1
    0

  • camelıa pe 23 Mar 2010, 21:15
    Tuba actrita mea prerata pe care o iubesc foarte mult!!!

    Ma numesc Camelia si am 12 ani.Am urmarit ASI IMPOTRIVA DESTINULUI si am fost fermecata de Hatice Tuba Buyukustun ,de frumusetile Antakiei si de film.Pe atunci nici nu stiam cine e Tuba dar apoi am aflat multe despre ea.In timp ce urmaream ASI am inceput sa invat turca si sa-mi doresc foarte mult sa vad locurile unde s-a flmat ASI!!Am vazut si Ihlamurlar Altındaadıca LA UMBRA TEILOR sı mıa placut sı acela dar NU la el de mult ca asi!!Acum pot spune ca inteleg destul de bn turca si vorbesc dar imi doresc sa o stiu la perestie!!!!!!!!!!!!!!!

    1
    0

  • miki pe 12 Mar 2010, 00:53
    asi

    va rog sa imi spuneti de unde descarc si eu serialul asi? am incercat pe pagina alinei dar nu merge

    1
    0

  • miki pe 12 Mar 2010, 00:53
    asi

    va rog sa imi spuneti de unde descarc si eu serialul asi? am incercat pe pagina alinei dar nu merge

    0
    0

  • luciana pe 7 Mar 2010, 11:43
    asi

    m-as bucura foarte mult daca as sti ca povestea celor doi actori este adevarata,ca se iubesc si ramin amindoi ,dar eu cred ca ei vor suferi mult daca nu ramin impreuna ,le doresc mult succes...

    0
    0

  • Turcu Elvira pe 9 Feb 2010, 22:53
    Felicitari

    Imi place foarte mult serialul ASI si La umbra teilor unde joaca actrita Tuba Buyukustun,joaca foarte bine,isi traieste personajul jucat,mult succes.Mai astept seriale in care sa joci,o bunica din Iasi Romania

    2
    0

  • klaus pe 22 Dec 2009, 21:59
    Te iubesc tuba ( foarte mult ) :((

    buna aveti vreon email sau cv de contact de la tuba ??Va rog ffff mult THX

    2
    0

  • .... pe 22 Dec 2009, 17:52
    asi

    mias dori ca sa fi cu demir va potfiviti amandoi ;)

    0
    0

  • yulya pe 7 Dec 2009, 22:09
    Cel mai frumos film turcesc: " Asi, inpotriva destinului"

    O ador pe aceasta actrita. Nu numai ca in acest serial sunt foarte multe lectii de viata dar curajul,respectul si persoana ei a facut filmul cu multa sensibilitate si a fost vizualitzat de foarte multe persoane. Tuba esti un exemplu pentru mine !

    2
    0

  • alimar pe 26 Nov 2009, 03:15
    TOG PRELUTI IN MESSENGER TUBA SI FACEBOOK

    BUNA ZIUA! Ma inscriu printre perseverentii admiratrori ai Doamnei Tuba indragita pentru frumusetea fizica sufleteasca devotamentul pentru arta cinematografiei ,belearte Am urmarit pe postul turcesc segvente din noile seriale si interviuri Esti o profesionalista asa cum ai dovedit in ASI Mult succes pe toate taramurile Pe cand expozitie? Cu mult atasament alimar romanian

    0
    0

  • alimar pe 1 Nov 2009, 02:20
    TUBA LA MULTI ANI! PENTRU FILMUL ASI la IMPLINIREA UNUI AN

    BINE VA GASESC! Nu sunt comentatori dar TUBA merita sa ii adresam cateva cuvinte de lauda PRIN YAHOO! MESSENGER ESTI FRUMOASA CU O NOBLETE INASCUTA SENSIBILA CU SUFLET PUR NOROCUL SA TE INSOTEASCA PRETUTINDENI cu mult drag te-am indragit din serialul ASI incat si dupa atatea luni pe forumul eva esti laudata si dorita Pe messenger am scris am asteptat o confirmare de primirea aprecierilor si emotiilor creeate MULT SUCCES! aqlimar 01 11 09

    1
    0

  • alimar pe 2 Oct 2009, 00:34
    Jocul minunat din;'ASI'

    Buna ziua ! comentatorilor Intru in casa acestui forum prima data si politicos va spun bine va gasesc !si daca primiti membrii noi ? TUBA este plina de talent in filmul ASI a jucat rolul atat de bine incat nu se face diferenta intre viata traita real si cea fuctiva-filmul O iubesc ca pe propriu-l meu copil I-mi aminteste de tinerete cand cred ca semanam un pic[sa ma laud -nu ] Nu asa frumoasa si cu expresii deosebite ,stie sa se faca alintata sa traiasca clipa -momentul filmului SUCCES IN CONTINUARE! alimar 2 10 09 TOT BINELE DIN LUME

    0
    0

  • Florin pe 15 Sep 2009, 00:04
    Tuba

    Mi-a placut si ceilalti actori , bineinteles ,si toata echipa merita tot respectul si admiratie mea .Dar Tuba Buyukustun este una, cu siguranta daca nu juca ea in acest serial , pe mine nu m-ar fi avut ca telespectator fidel...ma uit si La umbra teilor, ora este nepotrivita , ar fi trebuit sa fie difuzat seara ,am inregistrat ce am putut....si aici imi place mult...

    1
    0

  • Florin pe 14 Sep 2009, 23:49
    O mare actrita si o femeie superba!

    Niciodata nu am crezut ca un serial turcesc imi va trezi atat de mult interes .Serialul Asi a reusit sa ma cucereasca iar actrita principala Tuba a fost motivul principalcare ma tinut in fata televizorului.Intradevar este o femeie foarte frumoasa ,inteligenta dar mai important ptr. mine sunt ochii acestei actrite.Sunt fernecatori ,ochi in care poti citi bunatatea si frumusetea interioara.Rar am vazut asa ochi.Am continuat sa citesc despre tuba si este o actrita mare , o femeie realizata material , profesional , chiar daca mai are foarte multe de spus si astept cu nerabdare proiecteleie, dar cel ce va reusi sa-i cucereasca inima va fi un barbat foarte norocos.Dar acel barbat trebuie sa fie deosebit..tuba Buyukustun este unica si speciala,foarte valoroasa atat profesional , cat si personal.A reusit sa o admir si sa o respec\t mult.Mult succes intot ce face!

    1
    0

  • ADRIANOVA pe 5 Iul 2009, 20:15
    ASI

    Am urmarit,seralul ASI de la inceput si pina la sfirsit,un serial extraordinar,cu actori deosebiti de talentati,dar si de scenaristi,regizori ,toata echipa,oameni cu un mare grad de profenalism.Am ramas indragostita de acest serial si ori de cite ori am timp mai arunc o privire asupra lui.Sotul meu spune ca m-am imbolnavit de -ASITA-.Cine stie poate are dreptate!Oare are???.

    2
    0

  • cristina pe 4 Iul 2009, 19:12
    tuba buyukustun

    Vreau sa ii urez Tubei buyukustun un sincer "La Multi Ani"cu ocazia zilei de nastere

    1
    0

  • cristina pe 4 Iul 2009, 18:42
    hatice tuba buyukustun

    Despre tuba pot sa spun k este una dintre actritele mele preferate.Imi place foarte mult cum joaca in filme.

    2
    0

  • Alexandra pe 1 Iul 2009, 23:19
    Tuba frumoasa , sexy , desteapta , sufletista...

    Am urmarit serialul si asta datorita Tubei Buyukustun.Este intradevar o mare actrita !!! Toti cei ce se apropie de ea capata stralucire .Din anonimi devin apreciati.Tot ce atinge devine valoros.Asta inseamna ca Tuba pe langa faptul ca este o actrita desavarsita , este si un om minunat, frumos la propriu si figurat.Am observat ca deja este o personalitate in Turcia si asta doar datorita muncii , seriozitatii , inteligentei si educatiei ei.Este norocos acel om care reuseste sa o aiba alturi .Dar doar un om deosebit si destept poate reusi , nu aricine.Tuba este superba iar prin felul ei de a fi este unica.

    2
    0

  • jeni_67 pe 1 Mai 2009, 19:15
    ASI

    Buna seara .Stiti vreun site unde sa vad si eu filmul la ora 20.

    2
    0

  • lorena pe 27 Apr 2009, 17:24
    tuba buyukustun

    o ador pe tuba este minunata,incantatoare si isi joaca foarte bine rolul.imi place mult serialul felicitari tuturor care contribuie la acest serial minunat.

    1
    0

  • VIoleta53 pe 25 Apr 2009, 15:06
    TUBA

    Imi place foarte mult de aceasta actrita este frumoasa desteapta talentata si foarte muncitoare.II doresc tot binele din lume si Felicitarii parintilor ca au crescut asa o comoara

    1
    0

  • prity_meu pe 14 Apr 2009, 12:22
    asi

    din promo rezulta ca asi pierde fetita ei sunt tot separati

    1
    0

  • Lidia pe 7 Apr 2009, 10:19
    Hatice Tuba

    minunatà,frumoasà ador serialul ìmpotriva destinului nu pierd nici un serial niciodatà na-m fost asa pasionat de seriale dar acesta ma fascinat total.........felicitàri

    1
    0

  • monica2stan pe 3 Apr 2009, 10:08
    asi

    tuba este superba, asi impotriva destinului este un serial cum nu a mai fost pana cum felicitari toti celor care lucreaza la acest serial

    2
    0

  • silvia pe 28 Mar 2009, 22:52
    despre tuba

    imi place foarte mult serialul asi impotriva destinului ii iubesc pe toti actorii de acolo vreau sa se difuzezze pe kanal d in fiecare seara asi este speciala si face un cuplu minunat cu demir:x

    1
    0

  • florin pe 25 Mar 2009, 23:49
    tuba?asi frumoasa , senzuala , minunata

    Tot respectul si dragostea pentru aceasta persoana deosebita ,Tuba Buyukustun.Felicitari parintilor ei si ei pentru cum a crescut si dezvoltata,si sunt privigeliati cei ce sunt in preajma ei.Ii invidiez.Tuba este de o frumusete , senzualitate , este f. sexy in orice si oricand, frumusetea interioara ii lumineaza chipul , este sclipitoare...este speciala si sunt norocosi cei ce reusesc sa intre in universul ei.Au ce invata , vedea , iubi, admira, imbogati sufleteste..

    2
    0

  • cecilia constantinescu pe 19 Mar 2009, 18:23
    asi

    esti un exemplu de frumusete si gratie,emani prin toti porii pasiune,esti un inger,o actrita de invidiat din toate punctele de vedere,in special faci o pereche (in film) frumoasa cu demir,va potriviti de minune,mi-ar place sa se difuzeze serialul in fiecare seara,astept cu nerabdare serile de difuzare,va urmaresc cu sufletul la gura.

    2
    0
Pagina « 1 2 »

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod