Globurile de Aur și-au pierdut strălucirea: Gala este boicotată, nu va fi difuzată la TV, iar vedetele au refuzat să participe

Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
5 Ianuarie 2022
Gala Globurilor de Aur din acest an a fost boicotată de vedete, televiziune și producătorii de film.
Premiile vor fi anunțate duminică, dar evenimentul se va desfășura fără audiență, covor roșu sau vedete, după ce numeroase staruri au cerut boicotarea ceremoniei.

Vedete precum Scarlett Johansson, Tom Cruise sau Mark Ruffalo le-au îndemnat pe alte staruri să refuze participarea, din cauza lipsei de diversitate din comisia Hollywood Foreign Press Association (HFPA), care acordă aceste premii.

De asemenea, ceremonia nu va fi difuzată de nicio televiziune.

HFPA a anunțat că pentru cea de-a 79-a ediție a Premiilor Globurile de Aur câștigătorii vor fi dezvăluiți live în data de 9 ianuarie, de la Beverly Hilton Hotel din Los Angeles.

Variety a dezvăluit că HFPA a apelat la diferite agenții de talente pentru a căuta o vedetă care să prezinte ceremonia, însă niciun star nu a acceptat.

Înainte de anunțarea nominalizărilor, Helen Hoehne, președintele HFPA, a vorbit despre situația actuală și de scandalul declanșat de faptul că printre membrii HFPA nu există nicio persoană de culoare.
„Anul acesta a fost unul al schimbării și am lucrat neobosiți pentru a deveni mai buni. De asemenea, avem 21 de noi membri, cel mai mare și divers din istoria noastră”, a declarat Hoehe.

În luna mai, postul TV NBC a anunțat că nu va difuza Globurile de Aur 2022, iar criticile la adresa HFPA au devenit atât de puternice încât Tom Cruise le-a înapoiat cele trei premii pe care le-a câștigat în trecut.


Mark Ruffalo și Scarlett Johansson au îndemnat la boicotarea Globurilor de Aur, actrița spunând că a avut de-a face cu „întrebări și remarci atât de sexiste din partea unor membri HFPA încât s-au aflat la limita hărțuirii sexuale”.

„În calitate de actor care promovează un film, este de așteptat să participi la evenimente de premiere și conferințe de presă.
În trecut, asta a însemnat să fac față unor întrebări și remarci atât de sexiste din partea unor membri HFPA încât s-au aflat la limita hărțuirii sexuale. Acesta este motivul pentru care eu, mulți ani, am refuzat să particip la conferințele lor”, a declarat Scarlett, potrivit Daily Mail.


Hollywood Foreign Press Association a fost aspru criticată după ce s-a aflat că nu există nicio persoană de culare printre cei 90 de membri ai săi. Organizația non-profit este alcătuită din jurnaliști străini, iar accesul unor noi membri este dificil.

O investigație condusă anul trecut de Los Angeles Times a descoperit că HFPA îi plătește regulat pe cei 90 de mebri cu o sumă ce ajunge la un milion de dolari pe an pentru că fac parte din diferite comitete, ceea ce contravine statutului de organizație non-profit exceptată de la plata impozitelor.

Juriul Globurilor de Aur a fost acuzat în trecut și de faptul că trece cu vederea filme și seriale de televiziune realizate de persoane de culoare sau de minorități.

În luna martie a anului trecut, fostul președinte al HFPA a fost concediat după ce a distribuit un email în care mișcarea Black Lives Matter era numită „o mișcare de ură”.
Iar doi consultanți angajați pentru a rezolva problema lipsei de diversitate din cadrul asociației și-au dat demisia din cauza faptului că nu au reușit să obțină niciun progres.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod