Frumuseţe la bătrâneţe: Rachel Weisz (45 de ani ) şi Jane Fonda (77 de ani), strălucitoare la Cannes


Cele două actriţe au fost în centrul atenţiei la şedinţa foto care a precedat premiera filmului lor, "Youth", remarcându-se prin ţinutele impecabile.

Între ele sunt 32 de ani diferenţă, dar Rachel Weisz şi Jane Fonda au fost la înălţime în egală măsură miercuri, la Festivalul de Film de la Cannes.

Weisz (45 de ani) a avut o apariţie perfectă, într-o rochie mini cu motiv înflorat, care îi punea în valoare picioarele. Jane Fonda (77 de ani) a optat pentru un costum alb cu pantaloni largi, la care a accesorizat o eşarfă cu inserţii argintii şi aurii.

Cele două actriţe au strălucit la şedinţa foto de dinaintea premierei filmului lor, "Youth", regizat de Paolo Sorrentino, şi în distribuţia căruia se mai regăsesc nume importante ale cinematografiei, precum Michael Caine (82 de ani) şi Harvey Keitel (76 de ani). Cu atât mai mare este meritul Mădălinei Ghenea, care a făcut parte din echipa acestei pelicule. De altfel, românca a fost prezentă şi ea la premiera producţiei şi a pozat alături de starurile cu care a lucrat.

Filmul spune povestea unei perechi de prieteni în vârstă de 80 de ani care îşi petrec vacanţa în Alpi şi privesc înapoi în trecut, dar şi înainte, la timpul pe care îl mai au de trăit.

Unul dintre personaje este un regizor care se străduieşte să termine ultimul său film, celălalt e un compozitor retras din activitate, dar care se gândeşte serios la o ofertă de a se întoarce la lucru. Caine şi Keitel au fost eclipsaţi la premiera de la Cannes de încântătoarele lor colege de platou, remarcă Daily Mail.

Cu câteva zile înainte, Rachel Weisz s-a alăturat actriţelor Emily Blunt şi Isabelle Huppert într-o acţiune comună al cărei scop este eliminarea inegalităţilor dintre sexe în cinematografie. "E foarte trist că un asemenea eveniment trebuie să se întâmple acum, dar vrem să atragem atenţia asupra femeilor din cinematografie.
Suntem disproporţionat reprezentate la nivel de regizori şi scenarişti. Avem nevoie de mai multe filme făcute din perspectiva femeilor"
, a spus actriţa la o petrecere găzduită luni de brandul Calvin Klein.

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Comentarii (10)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • Gina Alexandrescu pe 22 Mai 2015, 04:37
    Youth ,tinerete contra batrinete

    Weisz si Fonda au avut o atitudine putin colegiala cu Madalina la Cannes,ceilalti actori au fost foarte prietenosi .La cei 77 de ani si zilioane de operatii estetice d-na Fonda arata asa si asa ,cred ca oricine ar arata asa dupa niste operatii estetice .

    0
    0

  • George pe 21 Mai 2015, 16:11
    Pe Madalina noastra de ce nu o remarcati in foto?

    La 45 de ani esti batrin, mai istetilor??? Voi citi ani aveti in acest caz... grupa mica, cumva? Daca erati la grupa mare, o remarcati si pe Madalina Ghenea, imbracata intr-o superba iie romaneasca, alaturi de Michael Caine....

    7
    0

  • Anne pe 21 Mai 2015, 15:07
    Revoltator!

    Cum puteti supranumi un om, o doamna de 45 de ani, ca fiind "o batrana". Chiar si la 77 de ani se mai pune intrebarea daca nu sunteti foarte subiectivi in raportarea dvs. la fenomentul varstelor unei femei.

    12
    0

  • Vicenţiu pe 21 Mai 2015, 14:22
    Poftim?

    La voi 45 de ani înseamnă bătrâneţe? Ce mai concepţii!

    12
    0

  • Liru pe 21 Mai 2015, 13:54
    M. Tiganu

    Ce femei frumoase. cand ma gandesc ca altele, ca mihaela tiganu de la noi, arata ca niste pocnitori, ma gandesc ce inseamna educatia si mostenirea genetica.

    5
    0

  • Angela pe 21 Mai 2015, 13:25
    'Frumusete la batranete..'

    Tanara la 42 de ani , ma simt precum un boboc de bujor gata sa infloreasca spre 77 de ani. Gena buna ma ajuta sa am inca culoarea naturala a parului, doar vre-o 2 riduri de expresie , dar sunt frumoase foc cand ma incrunt...asa ca... tinerete fara batranete si viata fara de moarte !

    2
    1

  • Daniela pe 21 Mai 2015, 12:34
    Vorbele arata valoarea celui care le spune(scrie).

    In tarile civilizate ale Europei exista moda, cluburi, reviste pentru diferite grupe de varsta, ajungand pana la 80-90 de ani. Si au si bunul simt sa se respecte unul pe altul. Oare in Romania vom fi vreodata in stare sa vorbim cu respect despre o femeie peste 40 de ani? Nu de alta dar respectul asta arata valoarea celui care vorbeste.

    8
    0

  • clujean pe 21 Mai 2015, 12:23
    D-na Fonda

    Cititi biografia stralucitei actrite si activista pentru drepturile omului, D-na Jane Fonda, in wikipedia ro si engl, ca sa stiti cine este; mult mai mult decat actrita.

    6
    0

  • Liviu pe 21 Mai 2015, 11:43
    raspuns

    Ideea este ca si a dm/dmnei de mai sus . De unte dumnezeu srieti asemenea inepti cu oameni "batrani "la 45 de ani . Hai la 77 cat are Jane Fonda mai merge ,dar la 45... Eu sunt putin mai dur si ma intreb ce dracu aveti in cap de scrieti asemenea inepti.Ori nu judecati ori sunteti retardati ,ceea ce e cam acelas lucru.Ati gasit un titlu sa va fie de cap.

    8
    1

  • Otilia pe 21 Mai 2015, 11:31
    Dragut

    De apreciat subiectul, dar titlul lasa de dorit. Daca tu, cel/cea care a scris articolul, vei ajunge la 45 de ani, ti-ar conveni ca cineva sa te faca batran???? Nu prea cred. Ai grija cum iti alegi cuvintele. Media este o forta foarte importanta, si ar fi de dorit sa fie si un model de conduita, comunicare, relationare....etc. Ar fi bine sa te intorci la cursurile de comunicare pe care le-ai facut-probabil-la facultate.

    9
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod