Frica păzeşte sarcina: Kim Kardashian şi-a angajat nutriţionist şi renunţă la gogoşi

Starleta se teme că va avea din nou complicaţiile apărute când era gravidă cu fiica sa, North West, şi este decisă să adopte un regim alimentar foarte strict.

Cea mai mare temere a vedetei americane este că va suferi o nouă criză de eclampsie, o complicaţie acută a sarcinii, caracterizată prin apariţia convulsiilor sau chiar a comei, şi care poate pune viaţa în pericol.

Kim ştie bine despre ce e vorba. "Data trecută când am rămas gravidă, am mâncat în fiecare zi câte o gogoaşă. Acum n-o să mai fac aşa ceva. Ca să fiu cinstită, am avut greţuri dimineaţa, m-am simţit rău multe zile, mi-a fost rău şi noaptea. Cu greu reuşeam să mă dau jos din pat", a povestit ea pentru publicaţia Us Weekly.



Mi-am dorit întotdeauna şase copii. După naşterea lui North, aş avea un milionKim Kardashian
Kim a născut-o pe fiica sa, North West, cu cinci săptămâni mai devreme, din cauza crizelor de pre-eclampsie, care provoacă o creştere periculoasă a tensiunii arteriale. Între 2 şi 8% dintre femeile din întreaga lume suferă de complicaţii ale sarcinii, iar procentul tinde să crească de la an la an, relatează cotidianul britanic Daily Mail.

Starleta în vârstă de 34 de ani, despre care se spune că este însărcinată în trei luni, şi-a dorit cu disperare încă un copil şi e dispusă să facă orice pentru a deveni din nou mamă, dar gândul că va trebui să înfrunte din nou o criză de eclampsie o îngrozeşte.
Şi cum frica te ajută să faci în viaţă multe lucruri de care nu te credeai în stare, ea a decis să-şi mai pună în cap poftele. Un compromis rezonabil, pentru care a decis să apeleze la ajutorul unui nutriţionist.

Potrivit tabloidului online american TMZ, dieta vedetei pe perioada sarcinii se va baza pe reducerea cantităţii de sare şi pe un consum mai mare de apă. Din nefericire pentru Kim, nu există o dovadă certă că un reducerea consumului de sare are un efect benefic asupra acestei afecţiuni.
Pe de altă parte, la prima sarcină Kim a suferit şi o infecţie la stomac, care ar fi putut contribui la crizele cu care ea s-a confruntat, scrie Daily Mail.

Dincolo de toate neplăcerile, vedeta este fericită că dorinţa sa de a mai avea încă un copil e pe cale să se împlinească, după atâtea eforturi, iar pentru asta este dispusă să îndure orice. "Această sarcină e diferită de prima. Sunt atât de fericită că sunt gravidă, când nici nu mă mai aşteptam. Nu-mi pasă cât de rău îmi va fi", a declarat starleta pentru Us Weekly.

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
9 Iunie 2015
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod