Cele două femei pe care le-a iubit John Travolta: Cancerul la sân i le-a luat pe amândouă

Cancerul la sân i-a umbrit viața lui John Travolta. Cele două femei pe care el le-a iubit au fost răpuse de aceeași boală.
Parcă ar fi un blestem care îl urmărește: destinul lui Travolta s-a intersectat de două ori cu cancerul și de fiecare dată boala i-a răpit femeia iubită.

Prima dată s-a întâmplat în '77. Cu zece ani înainte de a o întâlni pe soția sa, Kelly Preston, iubita lui Travolta, Diana Hyland, murea răpusă de cancer la sân.

„N-am fost în viața mea atât de îndrăgostit“


John Travolta avea 23 de ani și era la începutul carierei când a cunoscut-o pe Diana Hyland, în vârstă de 41 de ani. S-au îndrăgostit în timpul filmărilor pentru "The Boy in the Plastic Bubble" ("Băiatul de neînvins"), în care Hyland o interpreta pe mama personajului jucat de Travolta. Filmul a fost lansat în 1976, cu un an înainte ca Diana să moară în brațele lui Travolta.

A fost o experiență cumplită pentru actorul american. El plănuia să cumpere o casă și să o ceară de soție pe Diana, dar nu a avut niciodată șansa asta - cancerul ei a evoluat galopant.



Într-un interviu publicat de People la trei luni după moartea actriței, Travolta mărturisea: "N-am fost în viața mea atât de îndrăgostit. Am crezut că m-am mai îndrăgostit înainte, dar n-am mai fost."

"Din clipa în care am întâlnit-o, am fost atras de ea. Eram ca doi maniaci, vorbeam tot timpul pe platourile de filmare de la 'Bubble'.

După o lună a devenit o relație romantică", a povestit starul.

Diana a murit în brațele lui


Cuplul își petrecea weekendurile călătorind, iar John îl îndrăgea pe fiul de patru ani dintr-un mariaj anterior al iubitei sale. "M-am distrat cu Diana în patru ani mai mult decât în toată viața mea. Și chestia ciudată e că chiar înainte să ne întâlnim credeam că n-am avut niciodată o relație reușită. Mi-a zis că și ea credea același lucru. Și apoi, bam", a continuat el.

Din păcate, visul lor frumos s-a frânt repede. Diana suferise deja o mastectomie cu doi ani înainte să se cunoască și era convinsă că boala nu se va întoarce. Când ea a fost diagnosticată a doua oară cu cancer la sân, Travolta avea filmări la New York pentru "Saturday Night Fever". A luat primul avion și s-a dus să stea cu ea. Diana a murit la două săptămâni după ce aflase că boala a recidivat.



"I-am oferit cea mai mare bucurie în ultimele luni din viața ei. Simt mereu că e cu mine - simt ce vrea. Diana își dorea tot ce era mai bine pentru mine, în toate modurile posibile", a spus John Travolta după moartea iubitei sale.

După acest episod tragic, actorul a început să lucreze pentru "Grease", filmul care avea să-i aducă un succes răsunător, însă nu putea să depășească durerea care îl sufoca și uita replicile.

Cu timpul, a reușit să-și recapete încrederea și să meargă mai departe.

După Hyland, el a mai avut relații cu Catherine Deneuve și Marilou Henner, scrie Daily Mail.

Kelly Preston a fost iubita lui George Clooney


John Travolta a întâlnit-o pe Kelly Preston în 1987. Relația lor s-a înfiripat pe platourile de filmare ale producției "The Experts", dar Kelly era măritată atunci cu actorul Kevin Gage.

Travolta a descris începutul relației lor ca "dragoste la prima vedere". Preston a declarat anterior: "Ei bine, nu aveam o căsnicie fericită, să stabilim asta. Eram cu persoana greșită."

Actrița a divorțat de Gage în 1987, dar nu a început imediat relația cu Travolta. Puțină lume știe că după divorț, Kelly Preston a avut o relație de doi ani cu... George Clooney. Și a mai avut o relație cu Charlie Sheen înainte de Travolta.



John Travolta și Kelly Preston s-au logodit în 1990, în ajunul Crăciunului, într-un hotel din Gstaad, Elveția, și s-au căsătorit în 1991, la Paris.

Soția lui John Travolta a murit duminică, la vârsta de 57 de ani, din cauza unui cancer la sân. Ei aveau doi copii - o fiică, Ella, în vârstă de 20 ani, şi un băiat, Benjamin, în vârstă de nouă ani. Starul american a anunțat că se va retrage o perioadă pentru a se dedica copiilor săi rămași fără mamă.

"Cu inima grea vă anunț că frumoasa mea soţie Kelly a pierdut lupta de doi ani cu cancerul la sân.

A dus o luptă curajoasă, fiind sprijinită de dragostea atâtora. Eu şi familia vom fi mereu recunoscători medicilor şi asistentelor ei de la MD Anderson Cancer Center, tuturor centrelor care au ajutat, precum şi prietenilor ei care i-au fost alături", a scris pe Instagram actorul în vârstă de 66 de ani, adăugând că nu a mai cunoscut pe cineva "atât de curajos".

În ultima ei postare pe Instagram, publicată în luna iunie, de Ziua Tatălui, Kelly Preston îi aducea un omagiu emoționant soțului ei. La a 28-a aniversare a mariajului lor, Kelly a spus că Travolta este cel mai minunat bărbat pe care l-a cunoscut. "Mi-ai dăruit speranță când mă simțeam pierdută, m-ai iubit cu răbdare și necondiționat... m-ai făcut să râd mai mult decât orice al om... am împărțit împreună și bune și rele", a scris ea.

Lupta secretă cu cancerul


Travolta și Kelly Preston erau căsătoriți de 29 de ani și au trecut împreună prin tragedia pierderii fiului lor, Jett, care a murit în ianuarie 2009, la vârsta de 16 ani, din cauza unui atac cerebral, în casa din Bahamas a familiei. Băiatul suferea de autism și boala Kawasaki (sindromul limfo-cutaneo-mucos, o afecțiune autoimună, caracterizată prin vasculita febrilă a vaselor medii și mici din organism) și a suferit o criză.

El a căzut și s-a lovit la cap, iar paramedicii nu au reușit să-i salveze viața.

Citește și: John Travolta și Kelly Preston: Povestea unei iubiri fără sfârșit în 25 de imagini


Travolta și Preston erau membri ai Bisericii Scientologice, iar ultima oară au jucat împreună în 2018, în "Gotti", film în care Travolta l-a interpretat pe celebrul șef al mafiei newyorkeze John Gotti, iar Preston a jucat rolul soției acestuia.

Conform Daily Mail, vedeta din "Jerry Maguire" și-a petrecut ultimii doi ani din viață luptând în secret cu cancerul la sân în timp ce a continuat să lucreze și să-și dedice timpul familiei. Ultimul proiect al actriței în vârstă de 57 de ani a fost comedia "Off the Rails", în care juca alături de alte nume importante, precum Judi Dench.


Foto: Daily Mail, Hepta

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod