Cât de reală este relaţia dintre Mihaela Rădulescu şi paraşutistul spaţial?

de Iulian Ioncea, 3 Decembrie 2014

După ce agenţia Getty Images a publicat poze cu Mihaela Rădulescu şi Felix Baumgartner, iar Dani Oţil a confirmat că s-a despărţit de vedeta TV, presupusa ei relaţie este în centrul atenţiei.

Până acum, Mihaela Rădulescu nu a confirmat, dar nici nu a infirmat că ar forma un cuplu cu unul dintre cei mai cunoscuţi paraşutişti din lume, iar acest lucru nu a făcut decât ca tot mai multe informaţii reale sau nu să apară în presă.

Primele informaţii despre noua relaţie a Mihaelei Rădulescu au apărut la sfârşitul lunii noiembrie. Fotografiile realizate de cei de la Getty au fost făcute la Koln, pe 21 noiembrie, acolo unde Mihaela Rădulescu şi Felix Baumgartner au fost prezenţi pentru a lua parte la o emisiune difuzată de televiziunea RTL.

În urmă cu aproximativ o lună de zile, Mihaela Rădulescu a realizat un interviu cu Felix, în cadrul căruia se putea observa relaţia foarte apropiată dintre ei. “E chiar Felix Baumgartner, omul cu 3 recorduri mondiale în palmares şi primul om care a depăşit, în cădere liberă... din stratosferă, viteza sunetului, fără niciun ajutor tehnologic. Problema cu astfel de bărbaţi e că sunt prea puţini şi mereu ocupaţi”, spunea atunci diva.

Tot la sfârşitul lunii noiembrie, atât Dani Oţil, cât şi Mihaela Rădulescu au confirmat prin intermediul paginilor personale de Facebook că nu mai formează un cuplu. După ce au anunţat că s-au despărţit, iar presa a scris tot mai des că Felix Baumgartner este noul iubit al Mihaelei, diva de la Monaco a postat pe Facebook o fotografie care a lăsat loc de interpretări.



Mihaela Rădulescu a postat o fotografie cu Felix Baumgartner şi celebrul lui salt din stratosferă, iar în descrierea imaginii a scris că şi el mănâncă tot omletă dimineaţa.

Din păcate pentru româncă, un fan i-a lăsat acesteia un comentariu la fotografie prin intermediul căruia o anunţa că nu ea este iubita lui Felix, ci Alexandra Kocsis, fostă Miss Ungaria.

Din câte se pare, Alexandra şi Felix au luat parte la un eveniment în cadrul căruia Federaţia Internaţională de Aeronautică l-a premiat pe paraşutist. Imediat după ce a văzut comentariul primit, Mihaela Rădulescu a şters de pe Facebook poza cu Felix Baumgartner şi nu a mai vorbit despre acesta, notează cei de la WOWbiz.



Pe lângă comentariul primit de Mihaela pe Facebook, un alt aspect face ca relaţia dintre vedetă şi paraşutist să fie pusă sub semnul întrebării.

Cei de la Getty Images nu au precizat niciun moment că Mihaela şi Felix ar forma un cuplu, iar în explicaţiile fotografiilor în care ei apăreau împreună se spunea că românca este posibila lui parteneră.

Mai mult decât atât, este normal ca româna şi austriacul să apară împreună la diverse evenimente, deoarece ei sunt ambasadori ai fundaţiei „Wings for Life“, fundaţie care se ocupă de finanţarea cercetării pentru găsirea unui tratament pentru cei cu afecţiuni ale măduvei spinării şi se implică activ în toate campaniile care au drept scop ajutarea oamenilor în scaun cu rotile.

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod