10 persoane care au devenit celebre peste noapte

10 persoane obișnuite care au devenit vedete peste noapte

În prezent este mai ușor ca oricând să devii faimos, totul mulțumită internetului și rețelelor de socializare.
Unii oameni au devenit celebri peste noapte, unii datorită talentului, alții datorită aspectului fizic. Aceștia sunt exemplul clar care ne arată că viața ți se poate schimba radical atunci când te aștepți mai puțin. Iată 10 persoane care au devenit faimoase peste noapte, prezentate brightside.me:

Nicky Libert

O studentă din Londra a postat pe contul său de pe o rețea de socializare o fotografie cu un tânăr muncitor în construcții. L-a întâlnit pe băiat în timp ce vizita orașul Amsterdam. Aspectul fizic a devenit brusc atuul lui Nicky Libert, după ce utilizatorii de pe Twitter au apreciat în număr mare fotografia cu tânărul muncitor. În scurt timp, acesta a devenit model și a semnat un contract cu agenția de modeling Elite.




Baddie Winkle

Această bunicuță trendy a cucerit inimile internauților după ce strănepoata sa a postat o fotografie pe contul său Instagram. În prezent, Baddie are peste trei milioane de followers pe rețeau de socializare și se poate lăuda cu un stil de viață activ: dansează, își schimbă des look-ul și participă la talk show-uri.




Emanuele Fasono

Pentru că pierduse trenul și nu avea ce să facă, acest tânăr italian a decis să cânte la pianul care se afla în stația de metrou. Din fericire pentru el, momentul a fost observat de un producător muzical, care l-a filmat.
Filmarea cu talentatul muzician a devenit virală pe rețelele de socializare, iar în scurt timp Emanuele a semnat un contract important.





Nusret Gokce

Acest bucătar turc a devenit faimos datorită filmulețelor în care gătește carne cu multă pasiune, în special modului în care presară sarea pe bucățile de carne. În prezent, contul său Instagram are peste nouă milioane de followeri, iar staruri internaționale, printre care și actorul Leonardo DiCaprio, au fost să-l vadă în acțiune.




Arshad Khan

Arshad Khan, în vârstă de 18 ani, era un vânzător de ceai dintr-o piață din Islamabad, Pakistan. Acesta a devenit faimos peste noapte după ce o tânără a postat pe Instagram o fotografie cu el. Imaginea tânărului cu pielea măslinie, părul negru și ochii albaștri a strâns rapid mii de like-uri și a atras atenția tuturor. În prezent Arshad a fost cooptat de o agenție importantă de modeling și visează să devină actor.




Philippe Dumas

După ce a ieșit la pensie, Philippe Dumas a decis să-și publice fotografiile pe site-ul Reddit. Bărbatul în vârstă de 60 de ani i-a întrebat pe useri dacă sunt de părere că ar mai avea șanse să activeze ca model.
Barba sa albă și părul grizonat, în asociere cu hainele trendy, l-au transformat rapid pe Philippe într-un star. Nu doar că a strâns un număr impresionant de fani pe rețelele de socializare, dar a semnat și contracte cu agenții de modeling, împlinindu-și visul de a fi model.





Mike Varshavski

Medicul Mike Varshavski, din New Jersey, Statele Unite, a devenit faimos datorită contului său Instagram, unde posta fotografii cu activitățile sale de zi cu zi. Astfel a ajuns să fie numit "Cel mai sexy medic în viață" de revista People. În ciuda ofertelor de a deveni model, Dr. Mike, așa cum este cunoscut pe rețelele de socializare, preferă să profeseze ca medic. În prezent este persoană publică și promovează un stil de viață sănătos, dar își folosește celebritatea și pentru a susține organizații caritabile.





Cindy Kimberly

Adolescenta a devenit instant o celebritate după ce cântărețul Justin Bieber a postat o fotografie cu ea pe contul său Twitter, întrebând cine este acea fată frumoasă. Fanii lui s-au grăbit să o caute și au găsit-o.
Este vorba despre Cindy Kimberly, o elevă în vârstă de 17 ani din Costa Blanca, Spania. În timpul liber aceasta lucra ca dădacă. Acum are contracte cu agenții mari de modeling și participă la ședințe foto pentru pictoriale în reviste glossy.




Sven Otten

După ce a postat un filmuleț pe YouTube în care își demonstrează talentul la dans, Sven Otten a devenit o adevărată celebritate. Video-ul a fost vizualizat de 43 de milioane de persoane din întreaga lume. În prezent, tânărul din Germania, care a învățat singur să danseze, este imaginea unor brand-uri celebre și are propria sa școală de dans.




Jeremy Meeks

În februarie 2015, Jeremy Meeks a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru deținere ilegală de arme. După ce poliția din Stockton, California, a publicat o fotografie cu figura acestuia pe Facebook, Jeremy Meeks a devenit celebru pe rețelele de socializare, fiind numit de internauți "infractorul chipeș".
După ce a fost eliberat din închisoare, acesta a primit oferte din partea unor agenții de modeling și a intrat în anturajul unor vedete.




Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
11 Noiembrie 2017
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod