Sondaj eva.ro: Cum va continua drama Zinei Dumitrescu?

În ciuda asigurărilor date de fiul ei, fosta creatoare de modă este încă ruptă de lume. Spune ce crezi despre cazul ei.
Zina Dumitrescu este în continuare internată într-un sanatoriu din comuna Mătăsari, unde a fost dusă de fiul ei, Cătălin Negreanu, în urmă cu peste două luni. Se pare că fosta creatoare de modă, în vârstă de 75 de ani, nu va reveni prea curând acasă, chiar dacă în decembrie Negreanu a declarat că Zina va ieşi din azil la începutul acestui an.

Alin Oprea, solistul trupei Talisman, a declarat că Zina Dumitrescu este internată pentru că are probleme medicale, iar acasă nu ar fi urmat tratamentul aşa cum trebuie.
"Lumea îl judecă pe Cătălin că a internat-o acolo, dar a fost o necesitate. Acasă nu îşi lua tratamentul şi nimeni nu putea face nimic în sensul ăsta.
Pe noi ne făcea pe degete, din cauza asta nu este tratată acasă. Nu ai cum să-i rezişti şi faci ca ea. Lucrul acesta nu este valabil şi cu medicii, cu ei nu-i merge", a spus Alin pentru ziarul "Click!"
.

În decembrie, presa a aflat că Zina Dumitrescu era internată de aproape două luni într-un azil de bătrâni din afara Capitalei, iar fiul acesteia, Cătălin Negreanu, a plecat de Sărbători în Elveţia.
Aurora Ionescu, prietenă a Zinei, a susţinut că aceasta a fost internată împotriva voinţei ei şi că directoarea centrului de îngrijire o manipulează şi îi dictează, cuvânt cu cuvânt, declaraţiile pe care le face presei.

Întors în ţară la începutul anului, Negreanu a negat că mama sa ar avea probleme de sănătate şi că ar fi internat-o cu forţa la azil.
El a declarat pentru "Click!" că Zina se va întoarce acasă peste două luni, în funcţie de cum se simte.
 

Comentarii (1)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • IONELA pe 16 Nov 2012, 20:46
    zina dumitrescu

    din fotografia de sus cam arata sarac a betivanca notorie! le drinkuia? sau isi facea o coca?

    1
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod