Topul celor mai neinspirate cadouri de Sărbători

Pentru români, topul celor mai neinspirate cadouri de Sărbători este condus de produsele alimentare (61%), urmate de articolele de papetărie (47%) sau peştii de acvariu (43%), dar şi de bani, în timp ce pe europeni îi deranjează şi electrocasnicele şi cosmeticele de baie, potrivit MasterCard.
În afară de bani, alte cadouri considerate neinspirate de către europeni ar fi peştii de acvariu (52%), electrocasnicele (35%), lenjeriile de pat (26%) şi cosmeticele pentru baie (26%). Românii cred că cele mai nepotrivite cadouri de Sărbători sunt produsele alimentare (61%), urmate de articolele de papetărie (47%) sau peştii de acvariu (43%).

Totuşi, 28% dintre români consideră că un cadou în bani este o dovadă de indiferenţă şi de lipsă de inspiraţie şi 98% consideră că preţul cadoului primit de la cineva drag este irelevant.

Potrivit unui studiu al MasterCard privind obiceiurile referitoare la cheltuielile de Sărbători, citat de agenţia Mediafax, aproape o treime dintre europeni, inclusiv românii, consideră banii ca fiind un cadou lipsit de inspiraţie şi chiar ofensator.
Mai mult decât atât, unul din zece europeni spune că acesta poate fi chiar un motiv de dispută cu persoana iubită.


Foto: Hepta
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod