Tom Cruise și Brad Pitt, din nou colegi, după 20 de ani


Cei doi actori vor juca din nou împreună, în "Go Like Hell", un film inspirat din universul curselor automobilistice, la 20 de ani după ce au apărut pentru singura dată împreună pe marele ecran, în lungmetrajul "Interviu cu un vampir".

Brad Pitt ar putea să se alăture distribuţiei din "Go Like Hell", noul film al cineastului Joseph Kosinski, regizorul SF-ului "Oblivion", în care rolul principal a fost jucat de Tom Cruise, informează site-ul allocine.fr, citat de agenția Mediafax.

Potrivit publicaţiei americane The Hollywood Reporter, actorul american este în prezent curtat pentru acest proiect în care a fost deja distribuit Tom Cruise.

Dacă Brad Pitt va accept această ofertă, proiectul "Go Like Hell" va marca prima reîntâlnire pe marele ecran dintre Pitt şi Cruise, la 20 de ani după evoluţia lor din "Interviu cu un vampir".

 

"Go Like Hell" este un proiect cinematografic adaptat după un roman scris de A.J. Baime, dezvoltat iniţial de Michael Mann. Filmul va spune povestea lui Henry Ford II, care, în anii '60, a reinventat compania Ford cu ajutorul vizionarului Lee Iacocca, şi a lui Carroll Shelby, fost campion de curse, devenit mecanic.

Succesul echipei americane a fost marcat de rivalitatea intensă cu legendarul producător italian Ferrari.

În prezent, Brad Pitt este ocupat cu filmările de la drama "Fury", inspirată din evenimente petrecute în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Starul american a putut fi văzut pe marile ecrane în 2013 în filme precum "Ziua Z: Apocalipsa 3D/ World War Z", "Avocatul/ The Counselor" şi "12 ani de sclavie/ 12 Years a Slave".



Recent, Tom Cruise a jucat rolul locotenent-colonelului Bill Cage în SF-ul "Edge Of Tomorrow", în regia lui Doug Liman, film care va fi lansat în cinematografele din România pe 30 mai 2014.


Foto: AFP/Mediafax

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod