Teatru-instalatie cu Stan's Cafe la FNT 2008

29 Octombrie 2008
Facebook Twitter Comenteaza
Teatru-instalatie cu Stan's Cafe la FNT 2008

Considerata "una dintre cele mai inovative companii din Marea Britanie" (Independent on Sunday), Stan's Cafe isi plaseaza productiile la limita dintre teatru si instalatie, construindu-le astfel incat spectatorii sa fie obligati sa participe, fie printr-o implicare afectiva speciala, fie prin interactiunea directa, dar  subtila si imprevizibila, cu "lumea din spatele cortinei".

The Cleansing of Constance Brown/Purificarea lui Constance Brown este o varianta prescurtata a istoriei lumii vazuta prin prisma a ceea ce se intampla pe un...
coridor, o inedita demonstratie fara cuvinte, dar plina de suspans.

Productia a fost jucata cu succes la Festivalul de la Edinburgh 2007 si este completata la Bucuresti de o instalatie cu...  orez (Of All the People in All the World / Dintre toti oamenii din lume). Instalatia foloseste boabe de orez pentru a da viata unor statistici de multe ori abstracte. Fiecare bob inseamna un om de pe Pamant, transcriere in plan concret a ideii de individ in raport cu o multime din care face sau nu face parte.
In total cateva tone de boabe de orez vor "vorbi" despre cati oameni au fost implicati in diferite actiuni ce au marcat istoria. Instalatia va putea fi vizitata la Sala Dalles intre 3 si 7 noiembrie.

Spectacolul The Cleansing of Constance Brown/Purificarea lui Constance Brown  se va juca tot la Sala Dalles, luni, 03.11, marti, 04.11, miercuri, 05.11, joi, 06.11, si vineri, 07.11, de la ora 21:00.

Pentru mai multe detalii despre spectacolele si evenimentele din programul Festivalului National de Teatru va rugam accesati www.fnt.ro.

Ai nevoie de un sfat?

Intreaba pe

Afla ultimele noutati

Aboneaza-te la newsletter »
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod