Scandal după show-ul lui Robbie Williams: Organizatorul dă vina pe o firmă de catering

Fanii au fost fericiţi pentru că l-au văzut pe Robbie Williams, dar au plecat cu un gust amar din cauza lacunelor de organizare

Totodată, organizatorii anunţă că banii rămaşi pe cardurile folosite de participanţii la eveniment pentru achiziţionarea de mâncare şi băuturi vor putea fi rambursaţi din trei sucursale din Bucureşti ale Băncii Transilvania (sucursala Alba Iulia, sucursala Militari, sucursala Obor), precum şi la agenţia Matei Corvin din Cluj-Napoca.

În cele patru agenţii, rambursarea sumelor rămase pe card se va realiza imediat, printr-o operaţiune care durează câteva secunde, anunţă organizatorii.

De asemenea, pentru posesorii de carduri care nu au posibilitatea de a ajunge în cele patru agenţii, rambursarea poate avea loc şi în orice unitate Banca Transilvania din ţară, prin predarea cardului, împreună cu unele date personale care să permită efectuarea viramentului (nume şi număr de cont).

Anterior publicării scrisorii deschise, organizatorii şi-au prezentat scuze spectatorilor care au întâmpinat probleme la concertul susţinut de Robbie Williams la Bucureşti.

"Din păcate, atât înainte, cât şi în timpul concertului, organizatorii s-au confruntat cu o serie de probleme care au creat un disconfort spectatorilor, ocazie cu care ne cerem scuze celor care au avut de înfruntat cozile de la baruri", se arată pe pagina de Facebook a D&D East Entertainment.

Şi companiile Coca-Cola şi Ursus, care s-au numărat printre furnizorii concertului pe care Robbie Williams l-a susţinut, vineri, în Piaţa Constituţiei din Bucureşti, le-au cerut scuze spectatorilor care au întâmpinat dificultăţi în momentele în care au încercat să achiziţioneze apă şi alte băuturi.

"Coca-Cola a fost unul dintre furnizorii concertului Robbie Williams din 17 iulie 2015, dorind să fie alături de fani la acest eveniment unic.

Ne pare rău pentru dificultăţile întâmpinate de participanţii la concert, atunci când au încercat să achiziţioneze apă sau orice alt produs, pentru a se hidrata. Coca-Cola a respectat condiţiile impuse de organizatorii evenimentului, atât în ceea ce priveşte numărul de puncte de servire, cât şi amplasarea acestora sau modalităţile de plată puse la dispoziţia spectatorilor. Vremea caniculară, numărul mare de participanţi şi aspecte care au ţinut de organizarea evenimentului au generat această situaţie neplăcută.
Ne dorim ca asemenea momente să nu se mai repete şi vom căuta soluţii pentru viitor"
, se arată în comunicatul remis agenţiei Mediafax de Coca-Cola.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod