Russell Crowe devine personajul biblic Noe

Actorul australian Russell Crowe va interpreta rolul principal în filmul "Noah", regizat de Darren Aronofsky. Pelicula evocă povestea personajului biblic Noe, care primeşte misiunea divină de a salva omenirea de un potop nimicitor.
Actorul australian Russell Crowe va interpreta rolul principal în filmul "Noah", regizat de Darren Aronofsky. Pelicula evocă povestea personajului biblic Noe, care primeşte misiunea divină de a salva omenirea de un potop nimicitor.

"Mulţumesc studiourilor Paramount şi companiei de producţie Regency pentru că m-au ajutat să aduc un suflu nou în această poveste biblică", a declarat regizorul Darren Aronofsky.

"Mă bucură faptul că Russell Crowe îmi va fi alături în această aventură. Talentul său uriaş mă ajută să dorm mai bine noaptea.
Abia aştept să fiu uluit de el în fiecare zi"
, a adăugat cineastul american.

Filmul va fi o producţie Paramount şi New Regency, producătorii fiind Aronofsky, partenerul său de la Protozoa Pictures, Scott Franklin, şi Mary Parent. Scenariul a fost scris de Aronofsky şi Ari Handel şi revizuit de John Logan, informează site-ul contactmusic.com, citat de Mediafax.

În abordarea regizorului Darren Aronofsky asupra potopului biblic, Noe este un bărbat care iubeşte Pământul şi toate creaturile sale, dar este dezamăgit de felul în care oamenii au tratat planeta.

Lungmetrajul "Noah" va fi lansat pe marile ecrane în 2014.

Actorul Russell Crowe, care s-a născut în Noua Zeelandă, dar a crescut în Australia, a câştigat, în 2001, premiul Oscar pentru cel mai bun actor în rol principal pentru prestaţia din "Gladiatorul", primind alte două nominalizări la premiile Academiei americane pentru rolurile din "Scandal în industria tutunului/ The Insider" (1999) şi "O minte sclipitoare/ A Beautiful Mind" (2001).

Regizorul, scenaristul şi producătorul american Darren Aronofsky a devenit celebru încă de la debutul său, fiind recompensat cu premiul pentru regie la Festivalul de la Sundance, pentru pelicula "Pi".
A continuat cu "Requiem for a Dream", primit cu ovaţii la Festivalul de Film de la Cannes, devenit apoi unul dintre filmele cult ale sfârşitului de secol XX, şi cu "Fântâna", "Luptătorul/ The Wrestler" (Leul de Aur la Veneţia în 2008), notează Mediafax.
Thrillerul său "Lebăda neagră/ Black Swan" a deschis Festivalul de la Veneţia în 2010, înainte de a deveni o peliculă apreciată de critici, dar şi de public. Acest lungmetraj a primit cinci nominalizări la premiile Oscar, inclusiv la categoriile "cel mai bun film" şi "cel mai bun regizor", dar a trebuit în cele din urmă să se mulţumească cu o singură statuetă - cea câştigată de Natalie Portman la categoria "cea mai bună actriţă în rol principal".
Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
23 Aprilie 2012
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod