Oana Roman, cu fetița la Urgențe: Vedeta s-a supărat că n-a venit Salvarea

Vedeta a intrat în panică joi noapte, când fiica ei, Isabela, a făcut febră peste 39 grade.
Oana Roman care a stat de veghe lângă fetița ei de 11 luni, care s-a îmbolnăvit. Micuța a făcut febră, iar spre dimineață temperatura ei a trecut de 39 grade.

Vedeta e revoltată că deși a sunat de mai multe ori la Serviciul de Ambulanță, a trebuit să meargă ea cu copilul la spital: "Am chemat Salvarea la 4.30 dimineața, dar degeaba. Am sunat de trei ori ca să vină mai repede, până când mi-am luat copilul în brațe și am fugit la spital. Le-au trebuit 45 de minute celor de la Salvare ca să ajungă la noi acasă.
Eu eram deja aproape de spital: puteam să murim în casă în atâta timp de intervenție! Mi se pare inadmisibil"
, a declarat Oana pentru Libertatea.

Starea de sănătate a fetiței s-a stabilizat după intervenția medicilor de la camera de gardă a spitalului Grigore Alexandrescu, iar după câteva ore cele două s-au întors acasă. "Analizele au ieșit bine. Probabil că a fost din cauza dinților. Acum s-a liniștit, dar îi dau medicamente și o supraveghez cu atenție", a explicat Oana Roman pentru ziarul citat.
Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
30 Ianuarie 2015
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod