Johnny Depp i-a luat iahtul Vanessei Paradis și i l-a dăruit lui Amber Heard

Actorul i-a oferit actriţei Amber Heard, cu care s-a căsătorit marţi, iahtul pe care i-l dăruise anterior Vanessei Paradis, pe care l-a rebotezat Amphitrite, după numele zeiţei mării din mitologia greacă, soţie a lui Poseidon.

Iahtul, în valoare de 28,8 milioane de euro, se numea anterior Vajoliroja, de la numele fostei partenere de viaţă a lui Johnny Depp, Vanessa Paradis, numele actorului şi cele ale celor doi copii ai fostului cuplu, Lily-Rose şi Jack, relatează site-ul contactmusic.com, citat de agenția Mediafax.

Johnny Depp a cumpărat iahtul în 2007 şi l-a reamenajat în stil vintage. În 2013, presa tabloidă relata că actorul ar fi cerut circa 130.000 de dolari pe săptămână pentru închirierea ambarcaţiunii.

Actorul a rebotezat iahtul, dându-i numele Amphitrite, după zeiţa greacă a mării, şi i l-a oferit drept cadou de nuntă lui Amber Heard, cu care Johnny Depp s-a căsătorit civil marţi, la casa din Los Angeles a cuplului.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod