Dragoste cu năbădăi. Kristen Stewart îşi toarnă cenuşă în cap: "Sunt mizerabilă"

Vedeta în vârstă de 22 de ani nu reueşte să treacă peste greşeala pe care a comis-o atunci când şi-a înşelat iubitul cu regizorul Rupert Sanders. Ea a mărturisit recent că se simte mizerabil şi se simte fericită doar atunci când îşi forţează limitele. Aceste momente sunt repede urmate de tristeţe, a recunoscut ea.

"Sunt o **** mizerabilă! Nu sunt sigură că mă simt mai fericită atunci când totul merge bine sau atunci când îmi forţez limitele. Sunt mai multe forme ale fericirii. Le apreciez pe amândouă", a declarat Kristen, citată de site-ul femalefisrt.co.uk.

Recent, presa americană a anunţat că Robert Pattinson a iertat-o pe Kristen Stewart, iar starurile francizei "Amurg/ Twilight" s-au mutat din nou împreună. "Cei doi locuiesc din nou împreună şi s-au împăcat", a declarat o sursă pentru revista Us Weekly.

Totuşi, cei doi actori nu au revenit chiar la stadiul în care erau înainte de luna iulie, când Kristen a recunoscut public că a avut o aventură cu Rupert Sanders, regizorul cu care a colaborat la filmul "Albă ca Zăpada şi Războinicul Vânător/ Snow White and the Huntsman".
Potrivit unei alte surse, Robert Pattinson este acum "foarte sensibil" şi "nesigur" pe relaţia lui cu Kristen Stewart.

Relaţia dintre Robert Pattinson şi Kristen Stewart, două dintre vedetele francizei "Amurg/ Twilight", a trecut prin momente dificile atunci când tânăra actriţă în vârstă de 22 de ani a admis că a avut o aventură cu Rupert Sanders.
Pattinson a fost devastat de declaraţia prin care Kristen a recunoscut că l-a înşelat cu Rupert Sanders.

Atât actriţa, cât şi Rupert Sanders au dat publicităţii comunicate de presă în care şi-au prezentat scuze publice.

Regizorul britanic Rupert Sanders este căsătorit cu modelul Liberty Ross. Cuplul are doi copii - Skyla şi Tennyson.

Foto: AFP / Mediafax

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
12 Octombrie 2012
 

Comentarii (2)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • mihai pe 2 Nov 2012, 13:23
    felicia martins love connor macLeod

    KRISTEN STEWART JOACA IN ROLUL FELICIA MARTINS(HIGHLANDER) ASTEPTAT DE CONNOR MACLEOD(RYAN REYNOLDS) VA FACE DRAGOSTE IN FIMUL "PARCUL COPIILOR" (2010) SCRIETI PE:www.youtube.com/watch?v=ZImrIHAeHtg

    0
    0

  • mihai pe 12 Oct 2012, 16:50
    felicia martins are relatia despre dragoste cu nabadai

    Kristen Stewart alias Bella din Amurg 2008 a jucat in rolul Joan Jett in filmul biografic RUMAWAYS 2009 va deveni Felicia Martins Nemuritoarea deoarece are dragoste cu dabadai, si va trai in film 319 ani.

    0
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod