Corina se teme să-şi pună silicoane


Deşi nu are un bust voluptuos, cântăreaţa mărturiseşte că nu a fost niciodată tentată să apeleze la implanturi.
"Mă oripilez de ce văd în jurul meu şi mi se pare incredibil cum toate femeile, inclusiv adolescente de 17-18 ani, recurg la nişte operaţii mult prea grele pentru vârsta lor. Nu simt nevoia nici de sâni, nici de intervenţii faciale", a declarat vedeta pentru Libertatea.

Corina spune că a observat efectele nefaste ale intervenţiilor estetice asupra persoanelor din jur şi s-a speriat: "Operaţiile pe care le văd în jurul meu sunt, de cele mai multe ori, nereuşite şi nu fac decât să deformeze. Aşa că eu nu vreau asta şi sper să nu mă apuce vreodată. Acum, în momentul acesta, nu aş face-o."

Cântăreaţa se declară mulţumită de modul în care arată şi spune că acest lucru se vede din atitudinea pe care o are.
În plus, nu are niciun motiv să se opereze, de vreme ce ritualul pe care şi l-a format dă rezultatele dorite: "Cred foarte mult că e important să te îngrijeşti pe interior, adică să te hidratezi, să iei nişte vitamine."

"De exemplu, vă dau un pont: în fiecare dimineaţă beau o cană cu suc de lămâie, patru lămâi stoarse, puţin ulei de in şi puţin ulei de măsline, după care beau un suc de sfeclă, măr, ghimbir şi morcov. Cred că e foarte important să faci sport, să te odihneşti, chiar dacă programul nu îţi permite, trebuie să găseşti timp pentru odihnă, este foarte important", a dezvăluit ea.

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod