Clint Eastwood divorțează la 83 de ani

Cineastul american şi vedeta de televiziune Dina Ruiz, cu 35 de ani mai tânără decât el, s-au despărţit după 17 ani de căsnicie, potrivit unei declaraţii de presă a realizatoarei TV.
Dina Ruiz a făcut o declaraţie de presă, joi, confirmând că ea şi Clint Eastwood nu mai sunt împreună, potrivit site-ului contactmusic.com, citat de Mediafax. Cineastul a fost căsătorit de două ori, dar a avut numeroase relaţii cu femei celebre. Actorul american, în vârstă de 83 de ani, are şapte copii, inclusiv o fată în vârstă de 16 ani, Morgan, cu Dina.

Clint Eastwood a cunoscut-o pe Dina Ruiz, o fostă jurnalistă, în 1993, când aceasta i-a luat un interviu, cei doi căsătorindu-se trei ani mai târziu.

Despărţirea celor doi a fost una amiabilă, decizia nefiind una recentă. Cei doi nu au mai fost fotografiaţi împreună din 2011 şi, potrivit US Weekly, decizia de a se despărţi a fost luată anul trecut, în iunie. 
Pe de altă parte, relaţia celor doi nu a fost una tensionată după ce au hotărât să nu mai formeze un cuplu, cineastul american fiind de acord să apară într-un reality show realizat de soţia sa. De asemenea, în emisiunea respectivă a apărut Morgan, fiica celor doi, dar şi Francesca, una dintre fiicele cineastului din relaţia pe care acesta a avut-o cu actriţa Frances Fisher, relatează Mediafax.

Emisiunea "Mrs. Eastwood & Company" a fost difuzată în mai şi iunie anul trecut, dar se pare că show-ul a fost filmat cu câteva luni înainte să apară pe micul ecran. În acel moment, căsnicia lor nu părea să treacă prin momente dificile, cel puţin nu în faţa camerelor de filmat. Mai târziu, site-ul TMZ.com a dezvăluit că perechea trece prin momente dificile, Dina internându-se într-o clinică pentru a-şi trata depresia şi anxietatea, în aprilie 2013.

În ciuda faptului că s-au despărţit, cei doi au rămas apropiaţi, potrivit US Weekly. Cu toate acestea, decizia moderatoarei TV Dina Ruiz de a face publică separarea nu a fost împărtăşită cu Clint Eastwood. US Weekly l-a contactat pe acesta, iar cineastul american a declarat că nu ştie nimic despre declaraţia Dinei.
 
 

Clint Eastwood, născut în 1930, a câştigat cinci premii Oscar ca actor, regizor şi producător. Şi-a început cariera de actor jucând în câteva producţii neînsemnate ale studiourilor Universal, dar primele succese le-a avut în filmele western regizate de Sergio Leone: "Pentru un pumn de dolari" (1964), "Pentru câţiva dolari în plus" (1965) şi "Cel bun, cel rău, cel urât" (1966). 
Filmele sale au fost apreciate de critici şi de public, cele mai mari succese înregistrându-le cu producţiile "Necruţătorul" (1992), "În bătaia puştii" (1993), "Podurile din Madison County" (1995), "O fată de milioane/ Million Dollar Baby" (2004), "Scrisori din Iwo Jima" (2006) şi "Steaguri pline de glorie" (2006).

"Gran Torino", lungmetraj în care Eastwood a fost şi interpret, este cel mai de succes film al acestuia din punct de vedere al încasărilor, cu 260,5 milioane de dolari la nivel mondial, notează Mediafax. Celebrul regizor american a realizat şi lungmetrajul "Invictus", o peliculă despre Nelson Mandela care a avut premiera în decembrie 2009, dar şi pelicula "J. Edgar", despre viaţa şi cariera lui J. Edgar Hoover, fondatorul Federal Bureau of Investigation (FBI), interpretat de Leonardo DiCaprio, ce a avut premiera în noiembrie 2011.


Foto: AFP/Mediafax
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod