Angelina Jolie, o nouă operaţie pentru a evita cancerul: Actriţa şi-a extirpat ovarele

Actriţa americană luptă din răsputeri pentru a evita cancerul


Angelina Jolie, purtătoare a genei BRCA1, care predispune la cancer şi care a determinat-o să suporte o dublă mastectomie în 2013, spune că decizia de a suporta o nouă operaţie este una personală, care nu trebuie să fie luată de toate femeile aflate în situaţia ei. "Cel mai important lucru este să aflaţi care sunt opţiunile pe care le aveţi şi să alegeţi cea mai bună soluţie pentru persoana voastră", a adăugat actriţa.

Angelina Jolie spune de asemenea că plănuise deja să facă această operaţie într-un anumit moment din viitor, deoarece medicii i-au recomandat ca acea intervenţie cu rol preventiv să fie executată cu un deceniu înainte de vârstele pe care le aveau rudele ei de sex feminin în momentul diagnosticării lor cu cancer.

"Cancerul ovarian al mamei mele a fost diagnosticat atunci când ea avea 49 de ani. Eu am acum 39 de ani", spune actriţa.

Am trecut prin ceea ce îmi imaginez că au trecut şi au simţit mii de alte femeiAngelina Jolie
Vedeta americană a făcut această intervenţie chirurgicală în urmă cu o săptămână. După efectuarea ei, medicii au găsit o mică tumoare benignă într-unul dintre ovare, dar niciun semn de cancer în celelalte ţesuturi. Actriţa a optat pentru păstrarea uterului, deoarece în familia ei nu a existat niciun caz de cancer uterin.

Vedeta poartă de acum înainte asupra sa o pompă de mici dimensiuni care îi administrează estrogen, iar medicii i-au amplasat în uter un mic dispozitiv care îi administrează progesteron şi care o ajută să îşi menţină astfel echilibrul hormonal, relatează Mediafax.

"Indiferent de hormonii înlocuitori pe care îi iau, acum am intrat deja la menopauză"
, a spus vedeta americană.
"Nu voi mai putea să am alţi copii şi mă aştept la anumite schimbări fizice. Însă mă simt liniştită în legătură cu tot ce va veni, nu doar pentru că sunt puternică, ci şi pentru faptul că îmi dau seama că acesta a fost un moment care face parte din viaţă. Nu e nimic de care să te temi", a adăugat ea.

Angelina Jolie spune că noua intervenţie chirurgicală nu a eliminat însă toate riscurile medicale. "Realitatea este că eu sunt în continuare predispusă la cancer", a continuat actriţa. Angelina Jolie spune că va căuta de acum înainte o serie de metode naturale de întărire a sistemului ei imunitar.

"Mă simt în continuare feminină şi mândră de alegerile pe care le-am făcut pentru mine şi familia mea.
Ştiu că fiii şi fiicele mele nu vor fi niciodată nevoiţi să spună: «Mama a murit de cancer ovarian»"
, a adăugat vedeta americană.


Foto: Hepta

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod