Adriana Bahmuţeanu, avantaje de pe urma artiştilor


Cristian Gheorghiţă, cel care o reprezintă pe Adriana Bahmuţeanu în procesul acesteia cu Silviu Prigoană pentru obţinerea custodiei asupra copiilor, este avocatul unei asociaţii care apără drepturile artiştilor, ARAIEX.

Adriana Bahmuţeanu este membru fondator al ARAIEX, Asociaţia Română pentru Artişti, Interpreţi sau Executanţi. În luna martie, ea s-a autosuspendat din Consiliul Director al organismului de gestiune colectivă ARAIEX, pentru ca prezenţa ei în conducerea asociaţiei să nu fie asociată cu sfera politicului, prin prisma faptului că este căsătorită cu Silviu Prigoană. Acesta era înscris atunci în cursa electorală pentru postul de primar al Capitalei.

"Nu vreau să se spună că eu şi soţul meu vrem să luăm banii artiştilor. Nu am luat nici un leu din asociaţie, din contră, am adus foarte mulţi bani de acasă. Chiar şi mobilierul din sediu a fost al părinţilor mei. De asemenea, nu mai vreau să se interpreteze că fac presiuni asupra interpreţilor pe care îi găzduiesc la posturile muzicale pe care le conduc, să se înscrie în ARAIEX, pentru că nu este adevărat", a declarat atunci Adriana Bahmuţeanu.

Deşi a spus că nu urmăreşte să obţină avantaje de pe urma artiştilor pe care îi reprezintă, Adriana Bahmuţeanu a ajuns acum în situaţia de a se folosi de orice mijloace pentru a-şi atinge scopul - obţinerea custodiei copiilor săi, relatează site-ul stiridinshowbiz.ro.



Unul dintre oamenii ei de bază, Cristian Gheorghiţă, cel care o reprezintă în instanţă şi care o sfătuieşte pe tot parcursul confruntării juridice cu Silviu Prigoană, este avocatul acestei asociaţii şi e plătit din banii artiştilor. De la începerea scandalului dintre Prigoană şi Bahmuţeanu, avocatul nu s-a mai prezentat la negocierile şi arbitrajele în care trebuia să reprezinte interesele artiştilor care îl plătesc, fiind ocupat mai mult cu procesul Adrianei, care îi oferă mai multă notorietate, scrie site-ul citat.

Primul termen al procesului dintre Adriana Bahmuţeanu şi Silviu Prigoană, pentru încredinţarea celor doi copii, Maxims şi Eduard, s-a încheiat cu o amânare.
Silviu Prigoană nu s-a prezentat miercuri la Judecătoria Sectorului 3.
Vedeta TV a depus la dosar o serie de acte noi, iar avocaţii omului de afaceri au cerut un termen ca să studieze documentele.

Foto: PAPICS

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod