Actorul Horia Şerbănescu a murit

de Nicoleta Tarantus, 20 Septembrie 2010
Facebook Twitter Comenteaza
Actorul Horia Şerbănescu a murit
Actorul a decedat duminică (n.r.19 septembrie) la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, la vârsta de 86 de ani, în urma unei lungi suferinţe provocate de o boală cronică, potrivit Mediafax.

Trupul neînsufleţit al lui Horia Şerbănescu va fi depus luni în foaierul Teatrului "Constantin Tănase" din Capitală, actorul urmând să fie înmormântat marţi, la ora 12.00, la Cimitirul Bellu.

Horia Şerbănescu a fost un popular actor bucureştean, activând atât pe scena teatrului de revistă şi de comedie, cât şi în televiziune.
El a deţinut, de asemenea, câteva roluri în filme. A debutat pe scenă la vârsta de 5 ani, în 1929, în rolul regelui Mihai din spectacolul "Miss Revista". Atunci a fost descoperit pe scena de la Cărăbuş de regizorul Paul Gusti, care l-a adus la Teatrul Naţional în rolul Statu Palmă Barbă Cot din "Rodia de Aur", spectacolul fiind primul de acest gen transmis la Radiodifuziunea Română. Astfel, Horia Şerbănescu a devenit cel mai vechi colaborator al Radioului Public.


Horia Şerbănescu a jucat pe scena Teatrului din Sărindar, condus de Tudor Muşatescu, şi pe scena de la Teatrul nostru, condus de Dina Cocea, ulterior transferându-se la Teatrul Victoria.
A cunoscut primul mare succes la Grădina Volta Buzeşti, cu rolul din spectacolul "Profesorul de franceză", de Tudor Muşatescu.

A jucat în filme de televiziune precum "Directorul nostru" (1955), "Telegrame" (1959), "Politică şi delicatese" (1963) sau "Mofturi 1900" (1964). În teatru a deţinut roluri în spectacole precum "Pe aripile Revistei", "Trei Căluşari", "Vitamina M...
Muzica!", "Horia şi Radu îşi asumă riscul", "Cu muzica e... de glumit!", "Carnaval la Tănase", "Nepotul domnului prefect".
 

Comentarii (1)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • mihai ule pe 20 Sep 2010, 21:10
    Un om deosebit

    Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca! Sa nu ne uiti maestre! Doamne ajuta.

    0
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod