Motanul îmbrăcat: 12 imagini în care o pisică face moda

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
11 Septembrie 2018
Când ai un copil care își dorește din tot sufletul o pisică, nu mai ai scăpare. Iar când îi place să o îmbrace, tot ce poți să faci e să te obișnuiești cu asta.
În urmă cu opt ani, un utilizator al platformei Bored Panda și-a dorit să adopte o familie de pisici, dar din cele trei fiice, una nu era de acord cu această idee, așa că au convenit să caute o felină pe care să o accepte ea.
După ce a văzut pe stradă un afiș care făcea apel pentru adoptarea unor pisici fără stăpân, au pornit împreună spre adăpostul de animale indicat.

Ajunși acolo, primul lucru pe care l-au sesizat a fost un miros înțepător de urină de pisică.
Apoi au văzut opt feline ținute într-o cușcă. Deși era sigur că fiica sa nu își va dori o pisică de acolo, când omul a scos un ghemotoc de blăniță din cușcă, aceasta a spus: "Asta este!".
A fost un motănel foarte norocos.

Opt ani mai târziu, motanul, botezat Bishop Gaylord, este un mare răsfățat. Fetei îi place să-l fotografieze, dar nu oricum, ci îmbrăcat în diverse ținute adaptate pentru el, fie că e o cravată, o pălărioară sau o scufiță.
Iar Bishop Gaylord pozează răbdător, ca un model profesionist.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod