Vedete România: Morţii anului 2011
14 din 16
Regizorul Alexandru Tocilescu a murit la 65 de ani
Regizorul Alexandru Tocilescu a murit pe 29 noiembrie 2011, în urma unui stop cardiac, la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Bucureşti. Surse medicale au declarat că regizorul, care suferea de mai multe boli grave, a luat o supradoză din tratamentul prescris pentru tulburările cardiace cu care fusese diagnosticat. Regizorul a fost transportat la spital şi, timp de mai multe ore, s-a încercat resuscitarea lui. Din păcate, tratamentul trebuia luat foarte riguros, doza ingerată fiindu-i fatală, informează Mediafax.
Unul dintre cei mai cunoscuţi şi recunoscuţi regizori români, Alexandru Tocilescu este autorul a zeci de spectacole, unele dintre ele marcând istoria recentă a teatrului românesc.
"O scrisoare pierdută" pentru care a primit un premiu UNITER, "Oblomov", care se joacă pe scena de la Bulandra din anul 2003 sau "Nevestele vesele din Windsor", care se joacă acum la Teatrul Metropolis sunt numai o parte dintre lucrările cu care a reuşit să-şi cucerească publicul.

MAI MULT DESPRE:
vedeta, Alex Leo Serban, a murit, Johnny Raducanu, victor surdu, Cornel Fugaru, Alexandru Pesamosca, Andrei Blaier, Alexandru Tocilescu, Eugen Mazilu, Viorica Ciotoi
Comentarii (4)
Dumnezeu sa-i ierte!!!.....Reclamele voastre sunt foarte agresive, poate incercati sa faceti ceva in privinta asta.
Dumnezeu sa-i odihneasca in pace. de viorica bucur nici nu stiam. prezenta desenele animate cand eram eu copil. iar despre reclamele agresive, nu pot decat sa subscriu si eu antescriitoarelor mele: sunt prea agresive. nu mai poti citi un articol ca-i pierzi coerenta prin atatea spoturi. inteleg ca din asta traieste site-ul respectiv, dar, totusi, putin decenta ... prea ne agresati. cand apare un astfel de spot, mai degraba il neg decat sa vad ce e cu el.
de acord cu Violeta,publicitate agresiva,dupa ce ca ne stresam din atatea...vreau o relaxare la calculator si...de multe ori renunt sa mai citesc ceva.
Domnilor din cadrul redactiei, daca tot ne trimiteti newslettere, poate ne dati posibilitatea sa le si putem citi, e inadmisibil ca la fiecare pagina sa fii asaltat de tot felul de imagini publicitare care apar in timp ce esti absorbit de stire. E foarte enervant si neplacut, daca tot procedati asa agresiv mai bine nu ne mai trimiteti ca ar fi mai relaxant....
Posteaza comentariu