9 filosofii care te ajută să fii fericită

Filosofii au fost preocupați întotdeauna de definirea și găsirea fericirii personale. Chiar dacă nu există rețete general valabile, sunt câteva sfaturi pe care site-ul Thought Catalog le-a pus

Filosofii au fost preocupați întotdeauna de definirea și găsirea fericirii personale. Chiar dacă nu există rețete general valabile, sunt câteva sfaturi pe care site-ul Thought Catalog le-a pus într-un clasament, care mie una mi se pare interesant de urmat. Ce părere aveți de aceste nouă filosofii care ajută la găsirea și întreținerea fericirii?

1. Perspectiva - Se spune că nu problemele noastre sunt problema, ci punctul nostru de vedere ar fi adevăratul vinovat. Chiar și în situațiile cele mai perfecte, oamenii vor găsi invariabil motive ca să se plângă. De la chestii reale, gen nu am job, nu sunt sănătoasă etc, până la banalități, cum că vasele nu sunt spălate sau ceasul sună dimineața prea devreme.

Dar, dacă porți o pereche de ochelari roz imaginari începi să vezi că nu e totul chiar așa de negru. Perspectiva este cheia pentru obținerea fericirii, pe care nu o ai până când nu o recunoști.

2. Estetica face bine - Studiile arată că privitul lucrurilor frumoase, cum ar fi peisaje superbe, bărbați frumoși, bijuterii sau mașini strălucitoare, creste semnificativ fericirea cuiva. Cine suntem noi să contrazicem studiile? Mai ales dacă e vorba doar de privit, pentru că dacă trebuie să le și cumpărăm asta vine în contradicție cu filosofia numărul 5 ;)

3. Fericire vs. libertate - În „1984”, George Orwell a scris că omenirea trebuie să aleagă între fericire și libertate, și că pentru foarte mulți oameni fericirea e mai bună decât libertatea.

Ignoranța este fericire, ar zice unii, și se pare că tot ce trebuie să decidem este dacă vrem să fim fericiți, chiar dacă suntem păcăliți.

4. Controlează-ți fericirea cu gândul - Mintea noastră e cel mai mare dușman al nostru. Dacă ne concentrăm pe critici, eșecuri sau chestii egoiste, ne faultăm singuri fericirea. Sună a truism, dar e cât se poate de simplu.

5. Simplitate totală - Cu cât mai simplu cu atât mai bine. În viață nu ai nevoie să pleci în pădure ca să te relaxezi, ci să trăiești permanent după niște reguli simple, anti-materialism. Tot ce-ți trebuie e: apă, mâncare, adăpost și dragoste. Tot ce vine peste aceste nevoi simple complică lucrurile.

6. Înflorește - Nu contează dacă talentul tău e să cânți la pian sau să gătești, important e să-ți asumi și să exersezi acel lucru cu plăcere, iar asta te va împlini, te va face să înflorești.

7. Autoreflecția - Viața neanalizată nu merită trăită, zicea tot un filosof grec antic, iar logica acestei ziceri stă în faptul că atunci când îți analizeze reușitele sau nereușitele, și le raportezi la țelurile inițiale, asta te ajută să-ți îmbunătățești performanțele ulterioare.

În plus, se zice că face minuni dacă analiza asta o faci împreună cu un prieten.

8. Hedonismul n-a omorât pe nimeni, dimpotrivă - dacă ești în căutarea fericirii, ce poate fi mai aproape de obținerea ei decât să-ți faci continuu pe plac. Hedonismul, așa cum a fost el stabilit de Aristippus, elevul lui Socrate, are o oarecare logică, deși sunt voci care spun că plăcerea devine mai greu de obținut pe măsură ce apar firele albe de păr. Totuși, e bine să te bucuri de ea atât cât o ai, și vezi ce se întâmplă când încărunțești. Cine poate ști, poate plăcerile sunt asociate cu vârsta ;)

9. Trăiește în prezent - pentru că nimeni nu știe ce va fi în viitor, iar întoarcerea și disecarea trecutului nu sunt productive, tot ce rămâne palpabil și real e prezentul, deci trăiește-l la maxim.

Asta e tot ce contează.

dollores-benezic
dollores-benezic
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod