Titicaca, „marea“ incașilor: Lumea simplă a urmașilor amerindienilor, văzută de o fotografă din România


Titicaca, lacul uriaș care desparte Bolivia de Peru, loc sacru în cultura incașilor, păstrează și acum pe malurile sale urmele vechii civilizații sud-americane: o lume simplă și pașnică, străină de atributele epuizante ale vieții moderne, o lume care îți mângâie sufletul și te vindecă de stres. O fotografă din România a ajuns acolo și a povestit pentru Eva.ro cum decurge viața pe malurile celui mai mare lac din America de Sud.

La altitudinea de 3.812 metri, în podișul andin Altiplano, înconjurat de Anzii Cordilieri la granița dintre Peru și Bolivia, lacul Titicaca este calea navigabilă situată la cea mai mare înălțime din lume. Cel mai mare lac din America de Sud, cu o suprafață de 9.710 kilometri pătrați și o adâncime maximă de 280 de metri, Titicaca este "marea" străjuită de Anzi în care se varsă 25 de râuri.

Lacul are 41 de insule și este leagănul mai multor triburi locale care și-au continuat evoluția pe malurile sale. Legenda spune că după Potopul andin, Inti, zeul Soarelui, și-a trimis prima rază asupra lacului Titicaca și a trimis din ceruri pe Pământ un fiu și o fiică, pe Manco Capac și Mama Ocllo, pentru ca ei să-i învețe pe oameni să-l cunoască, să-l adore și să-l venereze. Iar acolo unde Manco Capac a înfipt bastonul de aur s-a născut o nouă civilizație. Acest loc a fost numit Cusco, un oraș vechi, cu peste 400.000 de locuitori.

Georgiana Iosef, o fotografă din România, a ajuns în America de Sud în aprilie, împreună cu soțul ei, Alex, și cei doi băieți. Cochetau de mai mult timp cu ideea de a călători în Peru, țară cu peisaje fantastice și cu oameni care trăiesc simplu, aproape la fel ca acum mii de ani. "Destinația a ales-o soțul meu, Alex. El a vrut să mergem încă de acum doi ani, dar copiii erau prea mici atunci."

Au luat legătura cu un ghid local și au stabilit un sejur de 17 zile. Au pornit spre America de Sud, însoțiți de niște prieteni. "Eu nu sunt mare fan al muntelui, dar se pare că-s destul de rezistentă. Cu ceva timp înainte, m-am informat și am văzut că, dacă te pregătești mental, nu-i foarte greu. Și am zis <<hai să mergem!>>", a povestit Georgiana. "De obicei nu mă documentez, dar acum, fiind un traseu foarte lung, am tot citit înainte și cred că <<mi-am dresat>> un pic creierul, am fost pregătită, nu m-am plâns că e greu și m-am bucurat de tot ce era acolo", a adăugat ea.

 

Muntele Curcubeu și insula de pe Titicaca


După aterizarea la Lima, Georgiana, Alex și copiii s-au îndreptat spre Cusco, unde au petrecut trei zile de aclimatizare. În prima, ghidul și ajutorul său i-au plimbat prin împrejurimi, iar în a doua i-au însoțit pe Rainbow Mountain, Vinicunca - cum îi spun localnicii, cu o altitudine de 5.200 de metri. "Este foarte spectaculos, se urcă de pe la 4.000 de metri și, ca și pe Inca Trail, este obligatoriu să ai ghid", a explicat Alex.

Etapa de pregătire, de aclimatizare, este foarte importantă, pentru că altitudinea de 4.000 de metri și ingredientele din care se prepară mâncarea sunt neobișnuite pentru turiști. "În primele două zile, ghidul ne-a plimbat prin zonă. Ne-a dus într-o mină de sare și la o fermă de alpaca, am văzut cum trăiesc oamenii acolo, cum colorează lâna, cum o spală, cum o prelucrează", a povestit Georgiana.

În a treia zi, ghidul i-a transportat până în Puno, oraș situat pe malul lacului Titicaca, iar de aici au pornit cu o barcă cu motor spre insula pe care urmau să stea. "Ne-au dus cu o barcă cu prelată, ne și întrebam cum văd ei ceva si cum reușesc să se orienteze printre plauri, parcă eram în Deltă. Și când am ajuns acolo și ne-am dat jos, a fost o senzație foarte ciudată, pentru că am pus piciorul pe ceva moale", a spus Georgiana.

Oamenii care trăiesc aici, denumiți Uros, formează o comunitate închisă. Doar ei au dreptul de a face insule plutitoare pe care le creează dintr-o plantă asemănătoare cu stuful. 

Insula pe care urmau să stea este făcută de localnici din stuf. "Bucata aia de pământ e, de fapt, insula. Ei și-au făcut singuri insula. Se duc undeva la șase kilometri distanță și adună snopi de paie, totora le spun ei, o plantă ca stuful care există doar la ei. Au o coasă cu lama cât palma și o taie de jos, este destul de tare. Tulpina care stă în apă e ca o trestie, ei o decojesc și o mănâncă. Pe noi nu ne-au lăsat să mâncăm, au zis ca stomacul nostru nu e pregătit. De altfel, și ghidul ne-a zis să nu consumăm mâncarea lor până nu ne aclimatizăm", a explicat ea.

 

 

Pe drumul incașilor

După patru nopți petrecute pe lacul Titicaca, grupul de români a revenit în Cusco, iar de aici au pornit pe Camino Inca Trail, celebrul drum al incașilor, cu o lungime de 40 de kilometri, care duce spre templul Machu Picchu. Este un traseu izolat și solicitant, care depășește, la un moment dat, altitudinea de 4.000 de metri. Cu un profil "dințat", asemănător lamei unui ferăstrău - presărat cu urcușuri și coborâșuri repetate, Inca Trail îți pune la încercare rezistența fizică și psihică. "Secretul e să ai rucsacul cât mai ușor. Ghizii cară cortul și toate lucrurile necesare pentru campare, tu îți cari sacul de dormit, apa și hainele. Iar apa nu-ți ajunge pentru patru zile, așa că trebuie să ai o soluție pentru filtrare", a explicat Alex.

Ca și pe Rainbow Mountain, accesul este permis numai cu ghid, iar acesta poartă tot timpul cu el un rezervor cu oxigen pentru situațiile critice, când turiștii suferă din cauza altitudinii. "În ultima zi de drum ajungi la Sun Gate  (Inti Punku), de unde vezi pentru prima oară Machu Picchu", a povestit Alex.

Pe lângă peisajele splendide care te încarcă psihic și te motivează să mergi înainte, mâncarea joacă un rol important în susținerea efortului. Alex a povestit că au consumat supe de legume, orez cu legume, pește și carne de pui, preparate la butelia transportată de porteri (cărăuși) din convoi. Unul dintre porteri era chef și a gătit preparate delicioase, astfel că drumul epuizant a fost mai plăcut.

 

Mai bogați cu mai puțin

Nu doar locurile sunt captivante, ci și oamenii simpli, tot timpul amabili, primitori, dispuși să-ți arate cum trăiesc, cum lucrează și cum își prepară mâncarea. "Sunt foarte drăguți, foarte deschiși să-ți povestească, să te facă să transmiți mai departe ce stiu. Au foarte multe soiuri de cereale, au o mâncare delicioasă. Totul este frumos, verde, terenurile sunt toate lucrate. Când am ieșit cu barca pe lac, ne-au îmbrăcat în straiele lor, făcute din lână de alpaca, și nu ne-a fost cald deloc sub soarele din ziua aceea.

Nu am simțit deloc căldura. Pe urmă, când ne-am îmbrăcat la loc cu hainele noastre, am murit de cald", a spus Georgiana.

Felul în care trăiesc peruanii din zonele izolate amintește de civilizația incașilor pe care ei o moștenesc. Oamenii sunt uniți, trăiesc într-o armonie străină de alienarea socității moderne și se ajută reciproc. Deși nu au mare lucru și duc o viață simplă, nu le lipsește nimic și trăiesc cu bucurie. Iar din traiul acesta rural s-a dezvoltat acum agroturismul care le susține veniturile și îi ajută să-și păstreze modul de viață.

Toată lumea are de câștigat: turiștii au la dispoziție condiții bune de cazare și au șansa de a interacționa cu localnicii, iar aceștia pot continua să trăiască așa cum au învățat de la înaintașii lor. "Oamenii de acolo iubesc ceea ce fac. Vopsesc lâna natural, storc niște gâze și obțin astfel o vopsea naturală în culorile puternice cu care își vopsesc hainele și lucrurile autentice pe care le vând ei, spală cu un detergent natural pe care îl fac din niște rădăcini. Casele sunt din chirpici, au o curte și au două-trei tarabe pe care își vând produsele. Trăiesc laolaltă, se ajută mult între ei, depind unii de alții", a explicat Georgiana Iosef.

În periplul peruan, românii au mai vizitat și capitala, un oraș cu totul diferit de regiunea lacului Titicaca. "În Cusco, oraș vechi, istoric, este foarte multă poliție pe străzi, nu simți niciun pericol. În Lima diferența dintre bogati și săraci este frapantă. Casele bogaților au garduri electrice... Nu m-am simțit deloc în siguranță acolo", a mărturisit fotografa.

Într-o selecție sumară a seriei "infinite" de imagini pe care le-a făcut în Peru, Georgiana Iosef ne arată cât de frumoase sunt comunitățile tradiționale, în care oamenii trăiesc simplu și sunt mai bogați cu mai puțin. Fotografiile ei constituie o pledoarie reușită în favoarea turismului necomercial, ferit de tentația comodității din zona de confort.


Foto: Georgiana Iosef

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod